În urmă cu un an, la 28 iulie, se încheia la Rio de Janeiro, Ziua Mondială a Tineretului. Un Rio în sărbătoare, colorat, populată până la neverosimil de oameni de toate vârstele şi condiţiile sociale. A primit în braţele sale pe Francisc, Papa sud-american, şi miile de tineri din toate ţările lumii. Încă palpită esplanada Copacabana, fâşia lungă de nisip şi mare care dă spre Oceanul Atlantic şi care a fost martori a marilor evenimente de la ZMT. Celebrările braziliene cu momente de spectacol şi altele în mod clar mai dramatice, cu un Papă fericit, intens, emoţionat, capabil să înflăcăreze mulţimea tinerilor prin cuvinte precise, clare, pătrunzătoare. Trei milioane de tineri, dar nu numai, prezenţi în oraş. Şi totuşi, în pofida cifrelor şi a caracterului extraordinar al evenimentului, din ZMT Rio 2013 nu rămân masele şi băncile cât mai degrabă raportul mereu personal şi unic pe care Papa Francisc a ştiut să-l creee cu oamenii sfidând anonimatul mulţimii. În amintirea acelei călătorii trec îmbrăţişările, lacrimile, cuvintele, chiar şi cele şoptite la ureche, drăgălăşeniile, istoriile unei voeţi povestite într-o clipă de timp. Şi fotografia asupra mulţimii devine mereu un prim plan.
Rio de Janeiro (Brazilia). Papa le-a cerut tinerilor să fie protagonişti ai schimbării, să coboare pe teren pentru a construi o lume mai bună. A rostit cuvinte puternice de încurajare – „tinerii sunt un motor puternic pentru Biserică şi pentru societate” – şi a făcut asta vorbind într-un oraş rănit de sutele de favelas care populează Rio de Janeiro. Favelas aici este sinonim cu marginalizare aşa cum în Europa cuvântul „tineri” din păcate a devenit în ultimii ani sinonim cu şomaj şi precaritate. Şi atunci cum să se vorbească astăzi tinerilor despre viitor dacă acest prezent face totul pentru a-i refuza şi a-i împiedica să ia în mână frâiele timpului lor? Este o întrebare care cu greu găseşte răspunsuri. Şi pentru că oricine încearcă să ofere căi de ieşire, aceste soluţii, în afară de a fi concrete, trebuie să fie şi convingătoare: adică trebuie să se nască precum rod al unei societăţi care în toate componentele sale demonstrează voinţa de a îndrăgi viitorul noilor generaţii şi de a se dedica pentru ele. S-a terminat timpul intenţiilor bune.
Cracovia (Polonia). Miza este mare. Şi în timp ce intelectuali şi politicieni se pierd în plăcerea de a face şotii, pelerinajul ZMT adică al speranţei pe pământ, merge înainte. Următoarea întâlnire este în 2016 la Cracovia, în ţinutul polonez, patria sfântului Ioan Paul al II-lea, pe care Papa Francisc l-a numit patron al ZMT. El a fost cel care a iniţiat în urmă cu 30 de ani marele pelerinaj tineresc care de atunci continuă să străbată cele 5 continente. Întregi generaţii au fost formate la învăţătura sa. Atâtea persoane care în tăcerea operativă a vieţilor lor continuă să rămână coerente cu marile alegeri le care Wojtyła le-a indicat lor. La Cracovia se revine la origini: după Ioan Paul, după Benedict, iată-l pe Francisc, aceeaşi prospeţime. Tinerii şi Papa într-o alianţă indisolubilă, astăzi ca în urmă cu 30 de ani, o alianţă care este profeţie în faţa lumii şi a istoriei.
Daejeon (Coreea). Mai au sens ZMT? Şi ce lasă ca moştenire? Un lucru este sigur, cel puţin pentru cel care le-a trăit ca observator extern: ZMT nu trăiesc viaţă autonomă. Nu sunt întâlniri puse în calendar, nici manifestări, nici programe de întreţinere. Trăiesc din viaţa tinerilor înşişi şi a oraşelor care le găzduiesc. Sunt trupul şi sufletul unui popor. Fără această viaţă, fără acest popor, ZMT n-ar avea sens şi n-ar lăsa nimic în urma sa. Faptul că este aşa îl va demonstra peste câteva zile a VI-a Zi a Tineretului Asiatic care se va ţine în dieceza coreeană de Daejeon. Tinerii din Asia, în 1991, au fost cei care au voit să găsească mijloace şi canale pentru rămâne în contact între ei. O exigenţă – spun ei – care se naşte într-o lume ca aceea asiatică, ce marginalizează şi uneori chiar persecută pe cel care practică şi crede în valorile creştine. Ei, tinerii, au fost cei care au organizat din 1999 până în 2009 întâlniri internaţionale străbătând continentul trecând de la Filipine, de la Hong Kong, de la India şi de la Taiwan. Aşadar drumul care de la Rio duce la Cracovia trece prin Daejeon, prin extrema „periferie” orientală a planetei. Tinerii sunt pregătiţi acolo să-l primească pe Francisc. Vor „să meargă la rădăcinile credinţei lor”, să cunoască martirii care „în istorie pentru Isus şi-au dat viaţa” şi „să meargă împreună, în lumea de astăzi, pentru a fi martori ai Evangheliei”. Asupra Daejeonului pariul este mare pentru că fiind în afara reflectoarelor mediatice din Occident va demonstra că atât timp cât vor exista inimi care bat, ZMT au încă un sens.
(De Maria Chiara Biagioni şi Daniele Rocchi
După agenţia SIR, 31 iulie 2014)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Preluat de pe http://www.ercis.ro
Răspunde-i lui ANGELA _MITACHE Anulează răspunsul