alegeri prezidentiale 2014 votEpiscopii romano-catolici şi greco-catolici întruniţi la Timişoara, în perioada 2-4 septembrie 2014, în sesiunea de toamnă a Conferinţei Episcopilor din România (CER), au avut pe ordinea de zi şi teme legate de alegerile prezidenţiale de la începutul lunii noiembrie 2014.

Referindu-se la acest eveniment din viaţa societăţii româneşti, ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti şi preşedintele CER, consideră că participarea la vot a credincioşilor catolici este un drept onorant, dar şi o obligaţie morală cetăţenească. În acest sens, întrucât participarea cetăţeanului la alegeri nu se reflectă doar asupra binelui propriu, ci al binelui comun, arhiepiscopul îi invită pe toţi creştinii de bunăvoinţă să participe la toate scrutinele alegerilor prezidenţiale.

Creştinul trebuie să participe în mod activ la protejarea şi împărtăşirea valorilor creştine. Aceste valori fundamentale se regăsesc în Sfânta Scriptură şi în doctrina Bisericii”, a spus şi ÎPS György Miklós Jakubinyi, arhiepiscop de Alba Iulia. „Pentru ca învăţătura creştină să se fructifice în viaţa cotidiană – a continuat Excelenţa sa – trebuie să votăm acea persoană care protejează demnitatea şi libertatea omului, sprijină comunitatea familială, ocroteşte viaţa şi decursul normal al acesteia de la naştere până la moarte, se bazează pe normele morale creştine, iar prin programul său nu impune urmarea unei forme de viaţă care poate să conducă la o destrămare morală” .

Recomandând preoţilor din parohii să-i îndemne pe credincioşi să participe la vot, înalţii ierarhi au mai subliniat că în exercitarea acestui drept constituţional şi cetăţenesc, nimeni nu trebuie să se lase influenţat de promisiuni, bani sau alte beneficii materiale.

Conferinţa Episcopilor din România îi reuneşte pe toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România şi exprimă unitatea Bisericii locale şi uniunea intimă cu urmaşul lui Petru, Sfântul Părinte.

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Posted in ,

2 răspunsuri la „Participarea la vot este un drept onorant, dar şi o obligaţie morală cetăţenească!”

  1. Avatarul lui bogdan moisa
    bogdan moisa

    Sunt de acord cu mesajul episcopilor nostri. Dar cum aflam si noi optiunile vis-a-vis de viata, familie, valori ale candidatilor? Exista vreun chestionar facut candidatilor in aceasta directie?

    Apreciază

    1. Avatarul lui Laurentiu

      Din păcate nu există un chestionar direct. Deși acesta nu e neapărat un dezavantaj, pentru că dacă ar fi fost întrebați în mod direct, ar fi răspuns pe placul alegătorilor, nu conform crezului lor. Ipocrizia ar fi dictat răspunsurile așteptate, nu răspunsul sincer. Însă, fără să existe un chestionar, mulți dintre ei au răspuns în diferite momente la întrebări existențiale. Este suficient să citim printre rânduri și vedem cam și cum gândesc despre unele lucruri. De exemplu: https://ro.stiri.yahoo.com/macovei-religia-nu-ce-c%C4%83uta-%C3%AEn-%C5%9Fcoli-ar-145411417.html sau http://adevarul.ro/news/politica/alegeri-prezidentiale-2014-elena-udrea-interviu-alege-presedintele-campanie-1_5423d7820d133766a86a4077/index.html etc.
      Este trist că e atât de greu să alegem. Este trist că nu avem posibilitatea de a alege între bine și rău, ci trebuie să ne concentrăm să alegem răul cel mai mic…
      Dumnezeu să binecuvânteze țara noastră și să lumineze conștiințele tuturor oamenilor!

      Apreciază

Răspunde-i lui bogdan moisa Anulează răspunsul