Prea târziu te-am iubit…

Aşa grăieşte Biserica în clipa fericită când vă dă vouă, copiilor săi, trupul sfânt al Domnului. Dar îndată şi adaugă zicând de trei ori: „Domine, non sum dignus! Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, dar zi numai un cuvânt şi sufletul meu se va tămădui!” Cât adevăr, câtă mângâiere în aceste cuvinte, pe care de atâtea ori le auziţi!

Mielul lui Dumnezeu este însuşi Domnul nostru Isus Cristos, Fiul născut al Tatălui, care a luat trup şi suflet omenesc şi, fiind răstignit pe lemnul crucii, a răscumpărat omenirea de osânda păcatului, cu preţul sângelui său prea scump. Însă nu i-a ajuns de a se fi jertfit pentru noi odată pe altarul de pe Golgota, ci a voit să reînfăţişeze zilnic aceeaşi jertfă dumnezeiască pe altarele noastre. ªi după ce se frânge trupul mielului, rămânând totuşi întreg şi viu, el se dă drept hrană sufletelor ce i se închină şi le sfinţeşte. Mai mult, sub chipul pâinii, mielul lui Dumnezeu se află de faţă, ziua şi noaptea, în tabernacolul bisericilor noastre, ca pe un tron de har şi milostivire, mereu dornic să împartă comori cereşti supuşilor săi, care vin să i le ceară. Ce iubire nespusă, dumnezeiască! Ce stăpânire blândă, binefăcătoare!

Cartea Sfântă, privind la faptele măreţe ce le-a săvârşit Domnul odinioară pentru poporul său faţă de neamurile păgâne, exclamă cu uimire: „Este vreun popor mare, de care zeii lui să fie aşa de aproape, cât de aproape este de noi Domnul, Dumnezeul nostru?” (Dt 4,7). Cu cât mai mult suntem datori noi, iubiţi eparhioţi, să ne mirăm de milostivirea nemărginită a Domnului şi Dumnezeului nostru Isus Cristos, mielul lui Dumnezeu! Noi, poporul ales al Domnului, care ne-a învrednicit să-l avem în tot timpul vieţii noastre drept jertfă şi hrană şi prieten dumnezeiesc ocrotitor!

Doamne, nu suntem vrednici de atâta bunătate! Nu suntem vrednici să ne apropiem de tine, Cel Preasfânt, noi, cei împovăraţi de păcate! Mielul lui Dumnezeu, care ridici păcatele lumii, iartă-ne, Doamne, şi ne miluieşte! Spune numai un cuvânt, cuvântul de dezlegare rostit prin preoţii tăi, şi sufletul nostru se tămăduieşte, se spală în sângele tău de orice vină şi păcat! Spune cuvântul tău cel blând şi, atraşi de iubirea ta, vom urma fără şovăire calea poruncilor tale, care ne duce la tine, în împărăţia ta cea fără de sfârşit!

Înţelegem acum, iubiţi fraţi în Cristos, dorinţa fierbinte a celor drepţi din vechea lege, care cu Isaia prorocul strigau către cer: „Trimite mielul, Doamne, pe stăpânitorul pământului!” (Is 16,1). Înţelegem pe sfântul Ioan Botezătorul, când pe malul Iordanului, cu bucurie nespusă, arată pe Isus Domnul, vestind ucenicilor săi: „Iată mielul lui Dumnezeu, iată cel ce ridică păcatul lumii… ªi am văzut şi am dat mărturie că acesta este Fiul lui Dumnezeu!” (In 1,29-34). Cei ce i-au fost credincioşi mielului vor sta „înaintea tronului lui Dumnezeu… Nu le va mai fi foame, nici sete, nici nu va cădea peste ei soarele, nici vreo arşiţă; pentru că mielul care este în mijlocul tronului îi va cârmui pe ei şi-i va duce pe ei la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor!” (Ap 7,15-17).

„Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!” (Ps 33(32) 12).

Fiţi tari, statornici în credinţă, iubiţi fraţi în Cristos! Închinaţi-vă sincer Domnului Dumnezeului părinţilor voştri, aşa precum vă învaţă sfânta Biserică, maica noastră! Luaţi parte cât mai des la jertfa dumnezeiască a mielului, la sfânta Liturghie! Apropiaţi-vă cu sufletul curat de preasfânta masă a Domnului! Întăriţi cu această hrană (1Rg 19,8), sunteţi pe calea ce vă duce sigur la fericire, la o fericire desăvârşită şi nepieritoare în ceruri, în împărăţia blândului miel dumnezeiesc, dar şi la o stare de adevărată mulţumire în viaţa de aici, pe cât îngăduie pământul, vale de lacrimi.

Din Scrisoarea pastorală a episcopului martir Anton Durcovici (14 aprilie 1948)
AERC Iaşi, nr. 2/1948
„Ecce Agnus Dei!… Iată mielul lui Dumnezeu, iată cel ce ridică păcatele lumii!”