Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Nimeni să nu se simtă singur în această noapte sfântă pentru că Domnul este cu noi.

Posted by Paxlaur pe 24/12/2014

Craciun 2013Cea mai tristă situație a persoanelor care împart aceeași casă este să se simtă singuri. Se vorbește astăzi din ce în ce mai mult despre „singurătatea în doi” care răvășește familii și comunități. Același lucru se poate întâmpla și în viața spirituală: deși Cristos este atât de aproape, sufletul nostru se poate simți singur. Noi înșine putem decide să-l lăsăm pe Cristos singur, să-i ignorăm prezența. Timpul de pregătire pentru Nașterea Domnului se apropie de final. Care este starea noastră sufletească? Avem noi ceva din entuziasmul lui David, atât de dornic să-i construiască o casă Domnului? Simțim împreună cu Zaharia recunoștință pentru că Domnul „a vizitat și a răscumpărat pe poporul său”?

Am văzut în tot acest timp că Pruncul care vine la noi este Dumnezeu adevărat și om adevărat, Regele nostru și Principele păcii, Creatorul și Răscumpărătorul, Lumina lumii. Am văzut bucuria cu care vine între noi pentru a ne oferi împăcarea, pentru ca pământul să se umple de binecuvântarea lui Dumnezeu. Domnul vine pentru a face toate lucrurile noi, pentru a reînnoi totul, pentru a ne răscumpăra. Un Prunc-Dumnezeu se naște pentru tine, pentru mine, pentru noi toți ca să ne simțim și să fim cu adevărat fii ai lui Dumnezeu.

În această noapte noi nu vom vedea asemenea păstorilor pruncul născut la Betleem. Noi nu vom avea fericirea Magilor și a sfintei Familii de a sta îngenunchiați în fața lui și de a-i auzi scâncetul. Însă noi avem privilegiu de a-l primi în inima noastră, de a-i face din sufletul nostru o locuință plăcută. Noi putem să-l primim în viața noastră pe el, Pâinea vieții. Noi avem posibilitatea de a sta îngenunchiați înaintea Mielului lui Dumnezeu. Noi avem privilegiu de a-l urma pe el, Calea, Adevărul și Viața noastră. Noi avem astăzi bucuria de a-l aștepta pe cel mai mare binefăcător al vieții noastre, pe însuși Autorul credinței noastre. El trebuie să fie centrul vieții noastre în aceste zile, el trebuie să fie bucuria acestui Crăciun.  

O, Marie, Regina familiilor, privește cu drag spre casa noastră și mijlocește-ne harul de a ne bucura de prezența Fiului tău, Emanuel – Dumnezeu cu noi. Ajută-ne să facem din prezența lui Cristos cea mai mare bucurie a familiei noastre. El, Principele păcii, să pătrundă inimile, casele, familiile, țara și lumea întreagă cu iubirea sa ca toți să trăim Crăciunul în armonie, în pace, departe de orice neliniște trupească sau sufletească. Nimeni să nu se simtă singur pentru că Domnul este cu noi.

Reține

Cel mai frumos cadou pe care îl poți face sufletului tău este Pâinea vieții.

Miercuri, 24 decembrie 2014 

24 decembrie
Ss. Stramosi ai lui Isus; Tarsila, fc.
2Sam 7,1-5.8b-12. 14a.16; Ps 88; Lc 1,67-79

LECTURA I
În veci va dăinui împărăţia lui David în faţa Domnului.
Citire din cartea a doua a profetului Samuel 7,1-5.8b-12.14a.16
1 Pe când regele David locuia liniştit în casa lui şi Domnul îl eliberase de toţi duşmanii care îl înconjurau, 2 a zis regele către profetul Natan: „Iată, eu locuiesc în casă de cedru, iar chivotul Domnului stă în cort”. 3 Natan i-a zis regelui: „Tot ce ai în gând, mergi şi du la îndeplinire, căci Domnul este cu tine”. 4 Dar chiar în noaptea aceea Domnul a vorbit către Natan, zicând: 5 „Mergi şi spune-i robului meu David: Aşa vorbeşte Domnul: 8 Oare îmi vei zidi casă în care să locuiesc eu? Eu te-am luat de la stână, de la oi, ca să fii căpetenie peste poporul meu Israel. 9 Am fost cu tine pretutindeni; oriunde ai umblat am nimicit pe toţi vrăjmaşii tăi dinaintea feţei tale şi am făcut numele tău mare, ca numele celor mari de pe pământ. 10 Îl voi stabili în acest loc pe poporul meu Israel, îl voi înrădăcina şi va trăi în pace la locul său şi mai mult nu va mai fi tulburat; cei răi nu-l vor mai strâmtora, ca mai înainte, 11 pe vremea când puneam judecători peste poporul meu Israel. Te voi linişti şi pe tine, apărându-te de vrăjmaşii tăi. Iată, Domnul îţi vesteşte că-ţi va zidi el însuşi o casă. 12 Iar când se vor sfârşi zilele tale şi vei fi aşezat alături de părinţii tăi, atunci voi ridica după tine un urmaş, care va ieşi din trupul tău, şi voi întări stăpânirea lui. 14 Eu îi voi fi lui tată şi el îmi va fi mie fiu. 16 Casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea mea, iar tronul tău va rămâne în veci neclintit”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 88,2-3.4-5.27 şi 29 (R.: cf. 2a)
R.: În veci voi cânta, Doamne, milostivirea ta.
2 Milostivirea Domnului în veci o voi cânta,
cu gura mea voi spune din neam în neam adevărul tău.
3 Tu ai spus: „Iubirea mea e aşezată pe veci”.
O dată cu cerurile ai statornicit fidelitatea ta. R.

4 Am făcut legământ cu alesul meu;
iată ce i-am promis cu jurământ slujitorului meu David:
5 îţi voi întări seminţia pe veci
şi din neam în neam îţi voi aşeza scaunul de domnie. R.

27 El îmi va spune: „Tu eşti Tatăl meu,
Dumnezeul meu şi stânca mântuirii mele”.
29 Lui îi dau pe veci dragostea mea
şi legământul meu va rămâne neştirbit pentru el. R.

VERS LA EVANGHELIE
(Aleluia) O, Emanuel, aşteptatul popoarelor şi eliberatorul lor;
vino şi ne mântuieşte cu prezenţa ta. (Aleluia)

EVANGHELIA
Ne-a vizitat cel care vine din înălţimi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 1,67-79
În acel timp, 67 Zaharia, tatăl lui Ioan, s-a umplut de Duh Sfânt şi a profeţit zicând: 68„Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, pentru că a vizitat şi a răscumpărat pe poporul său. 69 Şi a înălţat o putere de mântuire în casa lui David slujitorul său, 70 precum a promis prin gura sfinţilor săi profeţi care au fost în vechime; 71 ca să ne mântuiască de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor acelora care ne urăsc. 72 Astfel îşi arată îndurarea faţă de părinţii noştri şi îşi aduce aminte de legământul său sfânt; 73 de jurământul pe care l-a făcut lui Abraham, părintele nostru, că ne va ajuta, 74 ca, eliberaţi din mâna duşmanilor noştri, să-i slujim fără teamă, 75 în sfinţenie şi dreptate sub privirea lui, în toate zilele vieţii noastre. 76 Iar tu, copilule, vei fi profet al Celui Preaînalt; vei merge înaintea Domnului ca să pregăteşti căile lui 77 şi să faci cunoscută poporului său ştiinţa mântuirii întru iertarea păcatelor, 78 prin iubirea îndurătoare a Dumnezeului nostru, care ne-a cercetat ca un soare ce răsare din înălţime, 79 ca să lumineze pe cei care zac în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte paşii noştri pe calea păcii”.

Cuvântul Domnului

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: