Prea târziu te-am iubit…

Cred că în jurul curăției, privită fie din prisma castității, fie din prisma celibatului (care nu sunt deloc aceleași lucruri, chiar dacă aclamă aceeași virtute!), se creează una dintre cele mai mari ipocrizii a timpului nostru. De prea mult ori pozăm în mironosițe, când de fapt sufletul nostru este încărcat de păcate. Trebuie să recunoaștem că trăim timpuri în care curăția (nu curățenia! că nu vorbim despre igienă) este o provocare incredibilă. Nu spun că în alte vremuri era mai ușor, spun doar că acum este foarte greu când suntem asaltați din toate părțile de „super-oferte”.

Nu contest și nu voi contesta niciodată valoarea celibatului, a castității, a curăției. Cu atât mai puțin aș contesta aceste virtuți într-o zi dedicată sfântului Iosif, patronul curăției, om feciorelnic. Ceea ce vreau să contest este prefăcătoria din mine și din mulți alții atunci când spunem că este ușor sau simplu. Vreau să contest ușurința (sau ușurătatea!) cu care tratăm această provocare: să trăiești în curăție, indiferent de starea de viață pe care ai ales-o. Prea ușor, prea superfluu. Prea puțin se vorbește despre această valoare, în contrast cu fluxul de informații și provocării despre/la sex, prostituție, concubinaj, avort, contracepție etc. Prea puțin se vorbește și încă și mai puțin se face, atât în societatea civilă cât și în Biserică. Oare pentru că toți suntem, într-un fel sau altul, atinși de acest păcat?! Sau de ce?

De fiecare dată când întâlnesc următorul text biblic, eu îl asociez în primul rând cu curăția (aceasta nu înseamnă că am redus toate poruncile și păcatele la porunca a șasea sau a noua!): „Dacă spunem că nu avem păcat, ne înșelăm pe noi înșine, iar adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, el este fidel și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nedreptate. Dacă spunem că nu am păcătuit, îl facem pe el mincinos iar cuvântul lui nu este în noi” (1In 1,8-10). Așadar, am păcătuit sau nu? Ai păcătuit sau nu?

Am păcătuit. Toți! Unii cu gândul, alții prin cuvinte, alții cu fapta, alții chiar și prin omisiune. Dacă nu recunoaștem, „îl facem mincinos pe el”. Dacă nu recunoaștem nu avem nicio șansă să redăm lumii o nouă strălucire. Prima condiție în lupta cu această plagă a timpului este tocmai mărturisirea propriilor păcate. El singur, Dumnezeu, este fidel și drept și poate să ne curețe. El singur!

Așadar, iată ce contest: nu virtutea, ci prefăcătoria. Contest prefăcătoria și prea puțina îngrijorare față de un fenomen care ia amploare. La Roma tocmai au anunțat că vor înființa un „cartier roșu”, un loc oficial destinat prostituției care să înlocuiască (teoretic și utopic!) zecile de locuri neoficiale în care zi de zi și noapte de noapte trupurile se vând și se cumpără. Nu am auzit în urma acestui anunț să fie ieșit cineva în stradă pentru proteste. Nu am auzit ridicându-se vocile soțiilor sau ale taților sau ale mamelor: mi-ar fi plăcut să văd familii ieșite în stradă, familii îngrijorate de viitorul lor și al copiilor. Dar nimic. După cum nu am văzut anunțuri de protest sau strângeri de semnături prin parohii sau primării sau asociații. Nu am auzit și nu am văzut nimic decât resemnare. Ca și cum nimic nu mai poate fi făcut! Poate chiar nu mai poate fi făcut nimic. Poate! Dar măcar să nu ne prefacem că luptăm pentru curăție, măcar să nu ne prefacem că modelul nostru de viață e sfântul Iosif! Sfântul Iosif cu siguranță nu e modelul ipocriților, fie bărbați sau femei, fie laici sau persoane consacrate sau clerici, fie că vorbim despre mine sau despre tine. Nu, nu e modelul nostru atunci când zi de zi păcătuim, într-un fel sau altul, împotriva curăției.

Curăția este un dar! Un dar care se primește, se pierde, se recucerește. Un dar care se cere zi de zi, nu un dar care se fabrică în interiorul fiecăruia, după gustul fiecăruia. Mai mult decât un dar, curăția este o virtute vie care trebuie să crească. Curăția este în lume și în oameni ca un copil în sânul mamei: dacă nu crește, dacă nu se dezvoltă, moare. Iar dacă moare… numai Cristos poate să o readucă la viață printr-o minune. Iar această minune vă invit să o cerem împreună în rugăciune: pentru mine, pentru toți preoții și persoanele consacrate, pentru toate acele familii care sunt încercate în această privință, pentru fiecare suflet care tânjește după această virtute. Să ne rugăm pentru lumea întreagă. Să ne rugăm pentru cei care se pregătesc să îmbrățișeze viața de curăție prin celibat și castitate. Să ne rugăm pentru ca alegerea lor, făcută în mod liber sub inspirația Duhului Sfânt și încrezători în ajutorul lui Cristos, să nu se transforme niciodată în povară sau în prilej de scandal pentru cei din jurul lor.

O, Marie, Regina fecioarelor și maica curăției, vino în ajutorul fiilor tăi. Ajută-ne să redăm strălucirea acestei virtuți în viața noastră, în viața Bisericii și a societății. Sfinte Iosife, patronul Bisericii Universale și sprijinul celor care vor să trăiască în curăție, ajută-ne să ne purificăm inima, să ne mărturisim păcatele și să începem o viață nouă.

Reține

Angajamentul pentru curăție nu se face o dată în viață, ci clipă de clipă, pentru că în fiecare secundă Diavolul are grijă să ne trimită slujitorii și slujitoarele sale care să ne ademenească și să ne orbească cu „întunecata strălucire” a acestui păcat. Adevărata provocare nu e să-ți torni apă cu gheață pe cap (moda anului trecut!), ci să-ți menții sufletul fresh, treaz, într-o lume înfierbântată.

PS. Discipolii i-au zis lui Isus: „Dacă așa este situația cu bărbatul și femeia, este mai bine să nu se căsătorească”. Dar el le-a zis: „Nu toți înțeleg cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le-a fost dat. Există eunuci care s-au născut astfel din sânul mamei lor, există eunuci care au fost făcuți [astfel] de oameni și există eunuci care s-au făcut ei înșiși astfel pentru împărăția cerurilor. Cine poate înțelege, să înțeleagă!” (Mt 19,10-12).

Joi, 19 martie 2015 

Joi din saptamâna a 4-a din Post
† SF. IOSIF, sotul Sf. Fc. Maria; Fer. Marcel Callo, m.
2Sam 7,4-5a.12-14a.16; Ps 88; Rom 4,13.16-18.22; Mt 1,16.18-21.24a

LECTURA I
Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său (Lc 1,32).
Citire din cartea a doua a lui Samuel 7,4b-5a.12-14a.16
În zilele acela, cuvântul Domnului a fost adresat lui Natan: „Du-te şi spune-i slujitorului meu David: «Aşa vorbeşte Domnul: ¹² Când se vor împlini zilele tale şi te vei odihni cu părinţii tăi, voi ridica un descendent al tău după tine, care a ieşit din tine, şi-i voi întări domnia. ¹³ El va zidi o casă numelui meu şi voi întări scaunul lui de domnie pentru vecie. ^14a Eu îi voi fi lui tată şi el îmi va fi mie fiu. ¹⁶Casa ta şi domnia ta vor fi stabile înaintea ta pentru totdeauna, iar tronul tău va fi întărit pe vecie»”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 88(89),2-3.4-5.27 şi 29 (R.: cf. 37a)
R.: Seminţia lui va dăinui în vecii vecilor.

² Îndurările Domnului în veci le voi cânta,
cu gura mea voi face cunoscută
din generaţie în generaţie fidelitatea ta.
³ Căci ai spus: „Îndurarea s-a întemeiat pentru totdeauna;
ai stabilit în ceruri fidelitatea ta. R.

⁴ Am încheiat alianţă cu alesul meu,
i-am promis cu jurământ slujitorului meu David:
⁵ «Îţi voi întări seminţia pe vecie,
din generaţie în generaţie,
îţi voi întemeia tronul tău de domnie»”. R.

²⁷ El îmi va spune: „Tu eşti tatăl meu,
Dumnezeul meu şi stânca mântuirii mele”.
²⁹ Pentru el păstrez pe veci îndurarea mea
şi alianţa mea va rămâne neclintită pentru el”. R.

LECTURA A II-A
Nu prin lege i-a fost făcută promisiunea lui Abraham.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 4,13.16-18.22
Fraţilor, promisiunea că va deveni moştenitorul lumii i-a fost făcută lui Abraham şi descendenţei lui nu prin Lege, ci prin justificarea din credinţă. ¹⁶ De aceea promisiunea a fost făcută prin credinţă, ca să fie din har şi ca promisiunea să rămână sigură pentru toată descendenţa: nu numai pentru cel care provine din Lege, ci şi pentru cel care provine din credinţa lui Abraham, care este părintele nostru, al tuturor – ¹⁷ după cum este scris: „Te-am pus părinte al multor neamuri” – înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care dă viaţă celor morţi şi cheamă la fiinţă cele ce nu sunt. ¹⁸Sperând împotriva oricărei speranţe, el a crezut că va deveni părintele multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi descendenţa ta”. ²² Pentru aceasta i s-a considerat ca justificare.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Ps 83(84),5
(Aleluia) Fericiţi sunt cei care locuiesc în casa ta, Doamne, pentru că te pot lăuda mereu. (Aleluia)

EVANGHELIA*
Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 1,16.18-21.24a
Iacob i-a dat naştere lui Iosif, soţul Mariei, din care s-a născut Isus, cel care se numeşte Cristos. Naşterea lui Isus Cristos însă a fost astfel: mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. ¹⁹ Iosif, soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns. ²⁰ Cugetând el la acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! ²¹ Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”. ^24a Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului.

Cuvântul Domnului

* sau, la alegere:

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Ps 83(84),5
(Aleluia) Fericiţi sunt cei care locuiesc în casa ta, Doamne, pentru că te pot lăuda mereu. (Aleluia)

EVANGHELIA
Iată, tatăl tău şi cu mine te-am căutat îngrijoraţi!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 2,41-51a
Părinţii lui Isus mergeau în fiecare an la Ierusalim de sărbătoarea Paştelui. ⁴² Când avea el doisprezece ani, au urcat acolo după obiceiul sărbătorii. ⁴³ Împlinindu-se acele zile, pe când se întorceau, copilul Isus a rămas în Ierusalim, dar părinţii lui nu ştiau. ⁴⁴ Socotind însă că este cu grupul de pelerini, au mers cale de o zi şi-l căutau printre rude şi cunoscuţi. ⁴⁵ Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalim căutându-l. ⁴⁶ După trei zile, l-au găsit în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. ⁴⁷ Toţi cei care îl ascultau se mirau de înţelepciunea şi de răspunsurile lui. ⁴⁸ Văzându-l, ei au rămas înmărmuriţi şi mama lui i-a spus: „Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău şi cu mine te-am căutat îngrijoraţi!” ⁴⁹ El însă le-a spus: „De ce m-aţi căutat? Nu ştiaţi că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?” ⁵⁰ Însă ei n-au înţeles cuvântul pe care li-l spusese. ^51a Apoi a coborât cu ei, a venit la Nazaret şi era supus lor.

Cuvântul Domnului