Prea târziu te-am iubit…

Mi-e dragă clipa care rupe tăcerea, vorba care reface legăturile. Cuvântul nostru este înzestrat cu o forță deosebită. Prin cuvânt ne apropiem sau ne îndepărtăm unii de alții. Poate că de forța cuvântului ne dăm seama mai ales atunci când, tocmai prin cuvânt, rănim sau suntem răniți. Deși imaterial, cuvântul doare, te atinge, te cuprinde. Cuvântul creează! Da, prin cuvânt construim sentimente, stări de viață, prietenii. Cuvântul este atât de puternic încât stoarce lacrimi și din ochii cei mai duri. Este atât de pătrunzător că poate frânge până și cea mai puternică inimă.

Reiau cuvintele acestui blog într-o zi care mi-e foarte dragă: ziua sfântului Augustin. Știu că nimic nu e întâmplător. După o lună de tăcere, de vacanță, vă invit să ne apropiem împreună de exemplul de înțelepciune și credință pe care ni-l oferă sfântului Augustin. Părintele Bisericii este cel care mi-a inspirat și numele acestui blog: „Prea târziu te-am iubit”, pentru că prea târziu am descoperit iubirea, acea iubirea care, asemenea cuvântului, are puterea de a-ți tăia respirația, de a-ți alunga somnul. Acea iubire care nu se poate măsura nici în timp, nici în spațiu, ci doar în bătăile inimii.

Privind la sfântul Augustin și la viața sa trebuie să ne amintim de obligația de a ne ruga unii pentru alții. Pentru sfântul Augustin, pe când era încă departe de Dumnezeul cel adevărat, sfânta Monica, mama sa, se ruga în fiecare zi. Ba mai mult, vărsa lacrimi fierbinți înaintea Domnului împreună cu fiecare rugăciune convinsă fiind, prin cuvântul sfântului Ambroziu, că nicio lacrimă nu este pierdută în fața lui Dumnezeu. Să învățăm și noi din credința ei și convertirea sfântului Augustin că deținem această forță a cuvântului pe care trebuie să o folosim și în rugăciune. Să facem din cuvintele noastre o rugăciune plăcută Domnului pentru convertirea noastră și a fraților noștri. Să nu stăm liniștiți atâta timp cât există oameni care nu sunt însetați de adevăr, oameni care nu vor să știe ce și cine este adevărul. Să nu avem liniște în prezența răului din noi și din jurul nostru. Să ne deschidem inimile și gurile pentru a educa, pentru a purta sufletele spre bine, spre ceea ce este adevărat, spre Adevăr.

Privind la sfântul Augustin trebuie să învățăm căutarea neobosită a adevărului. Este trist să vezi tineri care dețin deja tot adevărul, care nu mai sunt disponibili să caute, să învețe. Cât de trist trebuie să fie un suflet care nu știe să descopere, să se lase fascinat, uimit. Mirarea în fața creației, a omului, a inimilor, nu trebuie să înceteze niciodată. Să nu uităm că în viața căutarea adevărului nu se termină cu primirea sacramentelor. Sacramentele ne ajută să stăm în preajma adevărului, ele sunt forța de care avem nevoie pentru a nu obosi în aprofundarea adevărului. Sfântul Augustin a fost un neobosit căutător, însetat de adevăr. Neliniștită a fost inima sa, mintea sa, viața sa, până ce s-a odihnit în Domnului. Să ne trezim din amorțeala atotștiutoare și să redeschidem ochii, urechile și cărțile, să începem să privim Creația și oamenii cu alți ochi, cu ochii acelor copii care descoperă ceva nou în fiecare zi.

Privind la sfântul Augustin să ne amintim de obligația pe care o avem de a-l predica pe Cristos, de a vorbi despre „iubirea noastră”. Sfântul Augustin a scris mai mult decât putem noi citi. Scrierile sale sunt mărturia iubirii înflăcărate față de Dumnezeu și față de aproapele. Scrierile sale sunt „confesiunile” unui suflet care l-a găsit pe Dumnezeu și din clipa întâlnirii cu Domnul trăiește doar pentru a-l cunoaște și iubi mai mult. Noi nu știm să scriem și să predicăm asemenea sfântului Augustin, dar prin ceea ce facem trebuie să arătăm lumii că suntem creștini, că suntem oameni care au primit o educație, oameni care se simt împliniți și liniștiți doar în prezența binelui. Să fim martori pentru Cristos. Să fim sprijin pentru Biserică în opera ei de evanghelizare a popoarelor. Cristos are nevoie de oameni care să-l mărturisească astăzi așa cum l-a mărturisit sfântul Augustin în viața sa.

Iată cât de pătrunzătoare a fost întâlnirea dintre sfântul Augustin și Cristos:

„Târziu de tot Te-am iubit, o, Tu, Frumuseţe atât de veche, şi totuşi atât de nouă, târziu de tot Te-am iu­bit.

Şi iată că Tu Te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afară, şi eu acolo, în afară, Te căutam

şi dădeam năvală peste aceste lucruri frumoase pe care Tu le-ai făcut,

eu, cel lipsit de frumuseţe.

Tu erai cu mine,

dar eu nu eram cu Tine;

mă ţineau departe de Tine acele lucruri care,

dacă n-ar fi fost întru Tine, nici n-ar fi existat.

M-ai chemat şi m-ai strigat şi ai pus capăt surzeniei mele.

Ai fulgerat şi ai strălucit, şi ai alungat orbirea mea;

ai răspândit mireasmă şi eu am inspirat,

şi acum Te urmez cu înfocare;

am gustat din Tine şi acum sunt înfometat şi înse­tat după Tine;

m-ai atins doar şi m-am şi aprins de dor după pacea Ta”

(Sfântul Augustin, Confesiuni, Cartea a Zecea, capitolul XXVII).

Vineri, 28 august 2015 

Vineri din saptamâna a 21-a de peste an
Ss. Augustin, ep. înv. **; Florentina, fc.
1Tes 4,1-8; Ps 96; Mt 25,1-13

LECTURA I
Aceasta este voinţa lui Dumnezeu: sfinţirea voastră.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni 4,1-8
Fraţilor, vă rugăm şi vă îndemnăm în Domnul Isus ca, aşa cum aţi primit de la noi cum trebuie să umblaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, aşa să umblaţi, ca să prisosiţi tot mai mult! ² Căci voi ştiţi ce învăţături v-am dat în numele Domnului Isus. ³ De fapt, aceasta este voinţa lui Dumnezeu: sfinţirea voastră. Să vă feriţi de desfrânare! ⁴ Fiecare să ştie să-şi stăpânească propriul trup în sfinţenie şi cinste, ⁵ nu în patima poftei ca păgânii, care nu-l cunosc pe Dumnezeu. ⁶ Nimeni să nu-l asuprească sau să-l înşele în această privinţă pe fratele său, pentru că Domnul răzbună toate acestea, după cum v-am spus şi v-am dat mărturie mai înainte. ⁷ Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţenie. ⁸ De aceea, cine dispreţuieşte acestea nu-l dispreţuieşte pe un om, ci pe Dumnezeu, care vi-l dă pe Duhul său Sfânt.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 96(97),1 şi 2b.5-6.10.11-12 (R.: 12a)
R.: Bucuraţi-vă, voi, drepţilor, în Domnul Dumnezeul nostru!

¹ Domnul stăpâneşte, să se bucure pământul,
toate insulele să tresalte de veselie!
^2b Dreptatea şi judecata sunt temelia tronului său. R.

⁵ Munţii se topesc ca ceara înaintea Domnului,
înaintea stăpânului a tot pământul.
⁶ Cerurile fac cunoscută dreptatea lui
şi toate popoarele îi văd gloria. R.

¹⁰ Voi, care-l iubiţi pe Domnul, urâţi răul!
El păzeşte sufletele credincioşilor săi,
îi va elibera din mâna nelegiuiţilor. R.

¹¹ Pentru cel drept a răsărit lumina
şi pentru cei cu inima dreaptă, bucuria.
¹² Bucuraţi-vă, voi, drepţilor, în Domnul
şi lăudaţi memoria sfinţeniei sale! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 21,36ac
(Aleluia) Vegheaţi, aşadar, în orice moment şi rugaţi-vă, ca să staţi în picioare în faţa Fiului Omului! (Aleluia)

EVANGHELIA
Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 25,1-13
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi această parabolă: „Atunci împărăţia cerurilor va fi asemenea cu zece fecioare care, luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. ² Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci, înţelepte. ³ Cele nechibzuite şi-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn, ⁴ însă cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor. ⁵ Întrucât mirele întârzia, au aţipit toate şi au adormit. ⁶ Iar la miezul nopţii s-a auzit un strigăt: «Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!» ⁷ Atunci s-au ridicat toate acele fecioare şi şi-au pregătit candelele. ⁸ Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: «Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci candelele noastre se sting!» ⁹ Dar cele înţelepte au răspuns zicând: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă! Mergeţi mai bine la cei care vând şi cumpăraţi-vă!” ¹⁰ Dar, plecând ele să cumpere, a venit mirele. Cele care erau pregătite au intrat cu el în sala de nuntă şi uşa s-a închis. ¹¹ Mai târziu au venit şi celelalte fecioare şi au zis: «Stăpâne, stăpâne, deschide-ne!» ¹²Dar el, răspunzând, le-a zis: «Adevăr vă spun, nu vă cunosc». ¹³ Vegheaţi, aşadar, pentru că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul!”

Cuvântul Domnului