Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Biserica și educația

Posted by Paxlaur pe 13/11/2015

MamaBiserica nu poate și nici nu vrea să-i învețe pe copii „cei șapte ani de acasă”, o obligație care revine în primul rând părinților, familiei, și nici matematică, medicină, chimie, politică, fizică, istorie, informatică etc., materii de care se ocupă (ar trebui să se ocupe!) statul prin școli și alte instituții specializate. Biserica trebuie să împărtășească oamenilor „viața lui Cristos”, să indice drumul pentru ca omul să poată ajunge la „plinătatea vieții”. Și aceasta o poate face doar atunci când se comportă ca o Mamă.

Iată cum se exprimă însăși Biserica prin documentele ei:

Părinții, deoarece au dat viață copiilor lor, au obligația foarte gravă de a-i educa, și de aceea trebuie considerați primii și principalii lor educatori[11]. Această funcție educativă a lor este atât de importantă încât, acolo unde lipsește, cu greu poate fi suplinită. Într-adevăr, este îndatorirea părinților să creeze o atmosferă familială însuflețită de iubire, de pietate față de Dumnezeu și respect față de oameni, care să favorizeze educația integrală, personală și socială, a copiilor. Familia este, așadar, prima școală a virtuților sociale de care nici o societate nu se poate lipsi. Mai ales în familia creștină, îmbogățită cu harul și misiunea sacramentului căsătoriei, copiii, de la cea mai fragedă vârstă, trebuie să învețe să-l descopere și să-l cinstească pe Dumnezeu și să-l iubească pe aproapele, conform credinței primite în Botez; acolo trăiesc ei pentru prima dată experiența unei vieți sociale sănătoase și a Bisericii; în sfârșit, prin familie sunt introduși treptat în viața societății civile precum și în poporul lui Dumnezeu. Părinții să fie, așadar, adânc pătrunși de importanța pe care o are familia cu adevărat creștină pentru viața și progresul poporului lui Dumnezeu[12].

Îndatorirea de a da educație, ce revine în primul rând familiei, pretinde ajutorul întregii societăți. Pe lângă drepturile părinților și ale celor cărora ei le încredințează o parte din misiunea lor de educație, anumite îndatoriri și drepturi revin societății civile, de vreme ce ea trebuie să orânduiască cele necesare binelui comun vremelnic. Printre funcțiile ei se numără aceea de a promova în diferite feluri educația tineretului: de a apăra îndatoririle și drepturile părinților și ale celorlalți care participă la educație și de a-i ajuta; de a-și asuma activitatea educativă – ținând seama, evident, de dorințele părinților – atunci când lipsește inițiativa părinților și a celorlalte instituții, în baza principiului subsidiarității; de a crea școli și institute proprii, în măsura în care o cere binele comun[13].

În mod cu totul deosebit, îndatorirea de a educa revine Bisericii, nu numai pentru că trebuie să fie recunoscută ca societate umană capabilă de a educa, ci mai ales pentru că are misiunea de a vesti tuturor oamenilor calea mântuirii, de a împărtăși credincioșilor viața lui Cristos și de a-i ajuta cu solicitudine continuă să poată ajunge la plinătatea vieții dumnezeiești[14]. Biserica are, așadar, obligația, ca Mamă, de a da fiilor săi o educație prin care întreaga lor viață să fie pătrunsă de spiritul lui Cristos; în același timp, ea oferă tuturor popoarelor contribuția sa la promovarea desăvârșirii integrale a persoanei umane precum și la binele societății pământești și pentru a construi o lume mai umană[15].

Din Declarație despre educația creștină
GRAVISSIMUM EDUCATIONIS, nr. 3.

Intregul document poate fi citit aici: http://www.magisteriu.ro/gravissimum-educationis-1965/

Anunțuri

7 răspunsuri to “Biserica și educația”

  1. angela said

    Foarte adevarat!
    Daca nu ai cei sapte ani de acasa degeaba ai cinci ani de facultate. Totul incepe in familie! Educatia este principala in viata tuturor. Daca nu incepe din copilarie, de omul matur nu se mai prinde nimic.
    Multumesc.

  2. Cristina said

    Unde scrie ca statul ar trebui sa se ocupe de matematica, chimie, fizica, etc? Cu ce drept?

    • Laurentiu said

      Din păcate nu știu să vă spun unde scrie, dar nici nu văd cine și cum s-ar putea ocupa de educația celor care nu-și permit școli private.
      Este tristă situația actuală, însă dacă statul nu susține educația, toți avem de pierdut!
      Cel puțin așa cred gândindu-mă în primul rând la cei defavorizați. M-aș bucura mult să se ridice un nou sistem/noi instituții (private?!) care să ofere educație tuturor, indiferent de condițiile sociale, de posibilitățile economice, de apartenența religioase etc…
      Sper să nu fie doar un vis.
      Toți avem nevoie de mai multă educație pentru o lume mai bună! Toți!

      • Cristina said

        Sint multe puncte de atins. In primul rind, este incorect de spus ca daca statul nu ofera educatie, oamenii ramin analfabeti. In al doilea rind, trebuie inteles ca este datoria parintilor sa decida ce fel de educatie primesc copiii lor, nu statul. In al treilea rind, sistemele nu se ridica de la sine. Parintii dintr-un oras/sat ar trebui sa se intilneasca si sa se inteleaga asupra educatiei copiilor lor. Oamenii mai saraci care nu pot plati pot apela la biserici, la fundatii private pentru donatii, etc. In al patrulea rind, mai multa educatie nu face o lume mai buna. Conteaza ce fel de educatie se ofera.

      • Laurentiu said

        Poate că nu m-am exprimat bine, dar eu sunt convins că, în mare parte, gândim la fel, dorim același bine omenirii, doar că privim lucrurile din locuri sau unghiuri diferite. În primul rând, eu cred că amândoi vorbim despre adevărata educație, acea educație care ajută omul să fie mai bun, adică să fie om. Este la fel de clar și pentru mine faptul că a merge la școală (indiferent de tipul de școală!!!) nu înseamnă automat educație. Unii au 20 de ani de școală și totuși nu au nici măcar cei 7 ani de acasă! Însă cred cu tărie că omul cu adevărat educat este un om (mai) bun. Adevărata educație face omul să fie om, adevărata educație scoate din om tot ceea ce este mai bun pentru sine și pentru cei din jurul său. Cel puțin eu așa am văzut până acum. Deși, nu exclud posibilitatea vreunei excepții.
        În al doilea rând, înainte de a renunța la un sistem care nu funcționează (bine!) trebuie să avem deja sistemul (mai bun!) cu care să-l înlocuim. Iar în acest caz, părinții la care vă referiți se pot aduna să aleagă… Dar acum, astăzi, în România, între ce și ce să aleagă?! Care este sistemul existent pe care și l-ar putea permite toți? Gândiți-vă și la cei mai izolați copii din nu știu ce sat îndepărtat, care abia trăiesc de pe o zi pe alta și au nevoie de o oră sau două ca să ajungă la școala din satul vecin… Și asta doar până în clasa a VI-a sau a VII-a pentru că apoi devin buni de muncă și trebuie să-și ajute părinții sau frații mai mici… Ei între ce și ce să aleagă? Și cum să aleagă? Este adevărat că suntem în anul 2015, dar la fel de adevărat este că unii trăiesc în România, într-o Românie care este tristă sau în care situațiile sunt triste, cum triste sunt în multe alte locuri din lume. Zilele trecute comunitatea la care merg eu la Biserică au donat și trimis aproape două mii de euro în Kenia pentru ca 20 de copii să poată merge la școală un an… Dar ce sunt 20 de copii pe lângă milioanele care nu vor primi niciodată nimic de la nimeni?!
        În al treilea rând, aveți dreptate, părinții au datoria să se ocupe de educația copiilor lor, trebuie să aleagă, dar sunt mult mai limitați decât ne închipuim noi în posibilitățile pe care le au de a alege… și să nu uităm că nu sunt limitați doar de condițiile economice! Cred că toți părinții aș dori să-și vadă copiii studiind în cele mai mari/bune școli din lume, dar barierele (directe și indirecte!) sunt enorme și multe!
        În al patrulea rând, eu nu am spus că oamenii rămân analfabeți dacă statul nu oferă educație. Nu este obligatoriu să fie așa pentru că știu că pentru unii se vor găsi alții să-i scape de analfabetism! Însă acum, că ați adus în discuție problema analfabetismului, nu pot să nu-mi amintesc că mii (sute de mii?! milioane) de oameni sunt analfabeți și acum, când ar putea să se bucure în mod gratuit de puținul oferit de stat și alte instituții. Puteți să vă imaginați ce ar însemna ca de mâine, în România, să dispară din bugetul statului banii alocați pentru școli și educație, bani care și așa sunt puțini?! Eu cred că ar fi și mai catastrofală situația!
        În al cincilea rând și cel mai important, nu exclud să mă înșel în tot ceea ce spun. Nu am prea multă experiență în acest domeniu. Așadar, nu fac altceva decât să spun cum văd eu lucrurile, fără nicio pretenție de infailibilitate.
        În articolul acesta am spus de la început: fiecare trebuie să-și facă bine datoria în această misiune de a educa. Un rol esențial și incontestabil revine părinților. Un rol cred că revine și Bisericii, pe diferite căi, în diferite moduri. De fapt, de aici plecasem: Biserica și educația. Însă dincolo de toate acestea, statul nu se poate spăla pe mâini. Sau nu trebuie să-l lăsăm, ci trebuie să susțină educația, promovată de instituțiile sale sau de instituții private.
        Cum spuneam, așa văd eu lucrurile. Și mă bucură tot ceea ce se face pentru o lume mai bună, indiferent de calea bună care se alege!

      • Cristina said

        Nici eu nu am pretentia ca sint experta in ce priveste sistemul educational. Dar cititnd si observind am putut trage anumite concluzii. Sint absolut de acord cu dvs, Biserica si parintii sint cei care au rolul sa promoveze si ofere educatia. Singurul lucru pe care poate sa-l faca statul este sa se asigure ca toti cei care vor sa se educe sa nu fie opriti. Eu ma uit la America. Au avut oameni foarte educati si intelepti fara ca statul sa fie implicat. Au ajuns pe luna fara ajutorul Ministerului de Educatie. De fapt, de cind s-a infiintat Ministerul Educatiei, in 1979, educatia copiilor este din ce in ce mai proasta. De aceea ma intreb, oare nu ar fi mai bine daca statul ar iesi din educatie?

      • Laurentiu said

        Într-adevăr, bine ar fi ca Statul să nu (mai!) fie sau să nu devină o piedică în calea celor care vor să educe și să se educe! … Trebuie să sperăm în zile mai bune și să muncim mai mult pentru venirea unor timpuri noi.
        Domnul să ne binecuvânteze toate gândurile și acțiunile bune!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: