Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Motivul oricărei tulburări este că nimeni nu se acuză pe sine însuși!

Posted by Paxlaur pe 30/05/2016

Gradina Maslinilor_pace    Fraților, să încercăm să vedem de unde vine faptul că, atunci când cineva aude un cuvânt disprețuitor, adesea îl lasă să treacă fără să reacționeze în vreun fel, ca și cum nu l-ar fi auzit, iar altă dată, îndată ce l-a auzit, se tulbură și se consumă. Mă întreb, care este moti­vul acestei diferențe? Acest fapt are una sau mai multe explicații? Îmi dau seama că există multe explicații și motive, dar este una care stă înaintea celorlalte și dă naștere la toate celelalte, după cum a spus cineva: Aceasta derivă din starea diferită în care se află cineva la momentul respectiv.
De fapt, cel care se află în rugăciune sau în contem­plație îl suportă cu ușurință pe fratele său care îl insultă și rămâne impasibil. Uneori, aceasta se întâmplă dato­rită iubirii prea mari pe care o are cineva față de fratele său. Datorită acestei iubiri, el suportă cu multă răbdare orice din partea fratelui său. De asemenea, aceasta poate să derive din dispreț. Atunci când cineva disprețuiește sau își bate joc de cel care a voit să-l insulte, nu-l învrednicește nici măcar cu o privire sau cu un cuvânt sau, vorbind cu cineva, nu amintește de insultele și vorbirile sale de rău, considerându-l ca cel mai demn de dispreț dintre toți.
De aici, așadar, poate să derive faptul, după cum am spus, ca cineva să nu se tulbure, să nu se chinuiască dacă este disprețuit sau să nu ia în considerare lucrurile care îi sunt spuse. În schimb, se întâmplă ca cineva să se tulbure și să se chinuiască din cauza cuvintelor unui frate atunci când se află într-o stare foarte critică sau când îl urăște pe fratele său. Totuși, există multe alte cauze ale acestui fenomen, care sunt prezentate în mod diferit. Dar, dacă facem o cercetare atentă, primul motiv al oricărei tulburări este că nimeni nu se acuză pe sine însuși.
De aici izvorăsc toate molestările și tulburările, acesta este motivul pentru care nu avem niciodată puțină pace. Și nu trebuie să ne mirăm, deoarece am învățat de la oamenii sfinți că nu există pentru noi altă cale în afară de aceasta pentru a ajunge la liniște. Că lucrurile stau în felul acesta, putem să constatăm din foarte multe cazuri. Și noi, inactivi și iubitori ai liniștii, ne facem iluzii și credem că am ales calea cea dreaptă atunci când suntem de nesuferit în toate, neacceptând vreodată să ne învinovățim pe noi înșine.
Așa stau lucrurile. Oricâte virtuți ar avea omul, chiar să fie nenumărate și infinite, dacă el se îndepărtează de această cale, niciodată nu va avea pace, ci va fi mereu chinuit sau îi va chinui pe ceilalți, și se va osteni în zadar.

Din Învățăturile sfântului Dorotei, abate
(Înv. 7, Despre autoacuzare, 1-2: PG 88, 1695-1699:
Motivul oricărei tulburări este că nimeni nu se acuză pe sine însuși)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: