Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Un preot român doctor în drept canonic la Universitatea Pontificală Lateran

Posted by Paxlaur pe 28/06/2016

20160623_175528În Condul de Drept Canonic, promulgat de sfântul părinte papa Ioan Paul al II-lea, se amintește că atunci când binele Diecezei sau, și mai mult, al Bisericii întregi pretinde aceasta, Episcopul diecezan „trebuie să trimită la universitățile sau facultățile ecleziastice tineri, clerici și călugări care se remarcă prin caracter, virtute și capacitate intelectuală” pentru „a aprofunda disciplinele sacre sau conexe cu cele sacre” (cann. 815 și 819).

Acest lucru bun pentru viitorul Bisericii locale și universale se întâmplă și în Dieceza de Iași. A devenit deja o tradiție ca preoți tineri din Dieceza noastră să fie trimiși la Roma pentru a aprofunda în instituții pontificale „adevărurile ce sunt cuprinse în cuvântul lui Dumnezeu, scris sau transmis prin Tradiție, adică în unicul tezaur al credinței încredințat Bisericii” (can. 750).

Printre cei care au fost trimiși în Cetatea eternă pentru aprofundarea studiilor este și părintele Romeo Neculai. Originar din Tămășeni (jud. Neamț), sfințit preot la Iași în anul 2005, după ce și-a dedicat primii ani de preoție slujirii semenilor săi, mai întâi în parohia „Fericitul Ieremia Valahul” din Roman și apoi în parohia „Sfânta Tereza” din Onești, părintele Romeo, a primit o nouă misiune din partea episcopului Pentru Gherghel: să studieze Dreptul Canonic în cadrul Universității Pontificale Lateran.

Ajuns la Roma în anul 2010, a parcurs cu pasiunea celui însetat de dreptate și de binele Bisericii toate cursurile și seminariile ncesare pentru a obține încununarea oficială a muncii și a studiilor sale. Astfel, după ce în anul 2013 a obținut licența în Drept Canonic, în ziua de 23 iunie 2016 părintelui Romeo Neculai, într-un solemn și emoționant cadru academic, i-a fost conferit titlul de Doctor în Drept Canonic.

Evenimentul s-a desfășurat în aula Pius al XI-lea din cadrul Universității Pontificale Lateran. La ora 17:00, în fața comisiei academice formate din profesorii dr. Matteo Nacci, dr. Natale Loda, dr. Patrick Valdrini, părintele Romeo și-a început apărarea tezei cu această încurajatoare rugăciune a sfântului Efrem: „Domnul și Stăpânul vieții mele, nu mă lăsă cuprins de lene, de neseriozitate, de mândrie și de locvacitate. Dimpotrivă, dăruiește-i slujitorului tău un duh de prudență, de umilință, de răbdare, de milostivire și de dragoste. Da, o Stăpâne Doamne, fă ca eu să recunosc greșelile mele și să nu-l condamn pe fratele meu, pentru că tu ești binecuvântat în veci. Amin”.

Susținut de prezența confraților preoți, a persoanelor consacrate, a rudelor și a prietenilor, părintele Romeo și-a prezentat și apărat teza intitulată: „L’esercizio della potestà del vescovo diocesano: il can. 381§1 CIC 1983 ed il can. 178 CCEO” (Exercitarea puterii episcopului diecezan: canonul 381§1 din Codul de Drept Canonic 1983 și canonul 178 din Codul Canoanelor Bisericlor Orientale). Canonul 381, §1 din Codul de Drept Canonic stabilește că „în diceza ce îi este încredințată, Episcopul dicezan are întreaga putere ordinară, proprie și nemijlocită, necesară pentru exercitarea funcției sale pastorale, cu excepția acelor cauze pe care dreptul sau un decret al Suveranului Pontif le rezervă autorității supreme sau unei alte aurorități ecleziastice”. Iar în Codul Canoanelor Bisericilor Orientale, la canonul 178 găsim precizat că „Episcopul eparhial, adică cel căruia îi este încredințată eparhia spre păstorire în nume propriu, o guvernează ca vicar și trimis al lui Cristos; puterea pe care o exercită acesta personal în numele lui Cristos, este proprie, ordinară și imediată, chiar dacă în ultimă instanță exercitarea aceleiași puteri este guvernată de autoritatea supremă a Bisericii și poate fi circumscrisă în anumite limite, pentru utilitatea Bisericii sau a credincioșilor creștini”.

În cadrul prezentării părintele Romeo a subliniat că exerciţiul puterii episcopale nu este un scop în sine, ci el trebuie pus în slujba poporului lui Dumnezeu. Când se absolutizează acest exerciţiu al puterii există riscul concret de a pierde rolul său juridico-salvific. De aceea, episcopul diecezan trebuie să aibă mereu în vedere că este chemat să conducă comunitatea creştină nu doar din prisma autorităţii conferite prin consacrarea episcopală, ci trebuie, de asemenea, să dea dovadă de o angajare personală în trăirea Evangheliei pentru a fi în mijlocul preoţilor şi al credincioşilor un adevărat exemplu demn de a fi urmat.

Moderatorul lucrării a fost prof. dr. Natale Loda, iar corelatori prof. dr. Patrick Valdrini și prof. dr. Matteo Nacci. Aceștia, în cadrul dezbaterii, au subliniat atât profunzimea lucrării, acuratețea muncii și bogăția izvoarelor bibliografice, cât și spiritul „ecumenic” realizat prin această teză, un spirit de care Biserica are nevoie nu doar în relațiile externe, ci și în relațiile interne, între Biserica Latină și Biserica Orientală Catolică. Totodată s-au accentuat, atât din partea profesorilor, cât și a candidatului, două elemente esențiale, un drept și o obligație pentru bunul mers al oricărei Dieceze: dreptul credincioșilor de a fi „guvernați” de adevărați păstori și obligația Episcopului diecezan de a exercita puterea sa „cu grija unui bun tată de familie”, așa cum trebuie să fie orice administrator ecleziastic (cf. can. 1284, §1 din CIC și can. 1028, §1 din CCEO).

La sfârșitul dezbaterii președintele comisiei, prof. dr. Matteo Nacci, în unanimitate cu ceilalți profesori prezenți, l-au declarat pe părintele Romeo Neculai Doctor în Drept Canonic, conferindu-i acest titlul academic cu distincția Summa cum laude, aprobând totodată publicarea integrală a tezei.

Aplauzele pline de bucurie ale celor prezenți au fost întrerupte doar de cuvântul de mulțumire a noului Doctor în Drept Canonic. Părintele Romeo și-a exprimat recunoștința față de comunitatea academică a Universității Pontificale Lateran, dar și față de comunitatea Colegiului Pontifical Irlandez, unde a locuit în tot acest timp de formare romană. Mulțumirile s-au îndreptat apoi către păstorul Diecezei de Iași, episcopul Petru Gherghel, precum și către preasfințitul Aurel Percă. Familia, rudele, prietenii, toți cei prezenți în aulă, dar și cei prezenți spiritual, s-au regăsit în inima și cuvintele părintelui.

Din partea tuturor celor prezenți la acest moment, fie în trup, fie în spirit, împreună cu felicitările, s-a înalțat spre Domnul un gând de mulțumire și totodată o rugăciune ca părintele doctor Romeo Neculai, în exercitarea slujirilor care îi vor fi încredințate, să facă totul spre slava lui Dumnezeu și spre mântuirea sufletelor, „care în Biserică întotdeauna trebuie să fie legea supremă”.

Mai multe fotografii de la eveniment puteți vedea aici: http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=201606136

image5

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: