Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Despre căsătorii (mixte) în Biserica Ortodoxă

Posted by Paxlaur pe 01/07/2016

casatorie

Despre căsătorie al cincilea document adoptat de sfântul şi marele conciliu

Chestiunea căsătoriei a fost obiect al dezbaterilor sfântului şi marelui conciliu al Bisericii Ortodoxe la 23 şi 24 iunie 2016. Figura în ordinea de zi a conciliului încă din anul 1961 cu titlul Impedimente la căsătorie. În acea epocă era vorba de a stabili aceleaşi reguli în ansamblul Bisericii Ortodoxe. De fapt, interzicerea căsătoriilor mixte a devenit o problemă deosebit de importantă pentru ortodoxia contemporană, pentru că mulţi credincioşi ortodocşi nu mai trăiesc în contexte confesionale omogene, desigur în diaspora, dar şi în Orientul Mijlociu, unde convieţuirea dintre creştini este strânsă, mai ales în cadrul urban. Chestiunea a apărut suficient de importantă încât să figureze pe locul al doilea în ordinea de zi a conciliului fixată în 1976. Puţin câte puţin importanţa documentului a fost lărgită pentru a prezenta viziunea ortodoxă despre căsătorie. Aşadar, cu titlul Sacramentul căsătoriei şi impedimentele sale documentul a fost inserat în ordinea de zi a conciliului de către sinaxa primaţilor din ianuarie 2016.

Prima parte a documentului, intitulată Căsătoria ortodoxă, prezintă principiile ortodoxe despre căsătorie. După ce a declarat că „instituţia familiei este ameninţată astăzi de fenomenul secularizării precum şi de relativismul moral”, textul aminteşte că pentru căsătorie condiţia indispensabilă este „unirea acceptată liber dintre un bărbat şi o femeie”. Apoi adaugă o altă condiţie preliminară pentru căsătoria creştină: „Credinţa în Isus Cristos, o credinţă pe care mirele şi mireasa (bărbatul şi femeia) trebuie s-o împărtăşească”. Făcând referinţă la Adam şi Eva, apoi la nunta din Cana, documentul subliniază că „misterul unirii indisolubile dintre un bărbat şi o femeie este imaginea unirii dintre Cristos şi Biserică (cf. Ef 5,32)”. Aşadar căsătoria creştină este „o mică biserică sau o imagine a Bisericii”, a cărei unitate este întemeiată pe „unitatea în Cristos, pentru ca, prin binecuvântarea iubirii conjugale prin Duhul Sfânt, perechea să poată reflecta iubirea dintre Cristos şi Biserica sa”.

Afirmând: „căsătoria este inima familiei şi familia este justificată de căsătorie”, documentul denunţă „presiunea exercitată astăzi în societate pentru a se recunoaşte noi forme de convieţuire, [care] constituie o reală ameninţare pentru creştinii ortodocşi”. Aminteşte în mod deosebit că „Biserica nu acceptă pentru membrii săi contracte de convieţuire între persoane de acelaşi sex sau de sex diferit, şi de altfel nicio altă formă de convieţuire în afară de căsătorie”. Cât priveşte căsătoria civilă, ea constituie „un simplu act juridic de convieţuire convalidat de stat, diferit de căsătoria binecuvântată de Dumnezeu şi de Biserica sa”. Aşadar, creştinii care încheie această căsătorie trebuie „să fie trataţi cu responsabilitatea pastorală cuvenită pentru a-i face să înţeleagă valoarea sacramentului căsătoriei şi binecuvântările care derivă din el”. Enciclica acestui conciliu completează aceste principii amintind dimensiunile ascetice şi escatologice ale căsătoriei. Face asta amintind în mod oportun ritul oriental foarte sugestiv al încoronării: „Cununiile puse pe capetele soţilor în timpul celebrării sacramentului fac referinţă la jertfă şi la dăruirea lui Dumnezeu şi la dăruirea soţilor între ei. Sugerează şi viaţa din împărăţia lui Dumnezeu, arătând referinţa escatologică a misterului iubirii”.

Partea a doua a documentului tratează despre impedimentele la căsătorie. Primul se referă la diferitele tipuri de rudenie prin consangvinitate, afinitate şi adopţie. Al doilea se referă la existenţa unei căsătorii „care nu este în mod irevocabil desfăcută sau anulată”, sau a unei „a treia căsătorii preexistente”. Căsătoria fiind definită mai sus ca „indisolubilă”, ar fi fost interesant dacă documentul ar fi dat o explicaţie teologică, canonică şi pastorală a desfacerii la care face referinţă. Al treilea şi al patrulea caz de impediment se referă la existenţa unui angajament monastic sau a unei hirotoniri sacerdotale deja primite, chiar dacă „preoţia în sine nu constituie un impediment la căsătorie”.

În sfârşit, documentul declară că „o căsătorie între ortodocşi şi neortodocşi este interzisă conform akribia canonică”, făcând referinţă la canonul 72 de la Conciliul al Cincilea-Şaselea din Trullan. Chestiunea căsătoriilor mixte a fost cea mai dezbătută înainte şi în timpul conciliului. Schiţa preconciliară stabilea că o asemenea căsătorie putea totuşi să fie celebrată „din condescendenţă şi iubire din partea bărbatului, cu condiţia ca toţi copiii născuţi din această căsătorie să fie botezaţi şi educaţi în Biserica ortodoxă”. Această frază a fost criticată de unele Biserici, mai ales de Biserica din Georgia care a cerut ştergerea ei, considerând că nicio dispoziţie a unui conciliu ecumenic nu putea fi modificată. De fapt, sfântul şi marele conciliu a eliminat această posibilitate generală în documentul final, preferând să combine trimiterea la akribia canonică cu posibilitatea de oikonomia decisă local: „Este important ca posibilitatea de a aplica oikonomia eclezială cu privire la impedimentele la căsătorie să fie decisă de sfântul sinod al fiecărei Biserici ortodoxe autocefale, conform principiilor sfintelor canoane şi într-un spirit de discernământ pastoral în vederea mântuirii omului”. Această dispoziţie pare să se aplice şi la linia următoare care se referă la căsătoria dintre ortodocşi şi necreştini, „absolut interzise conform akribia canonică”.

Obiectivul iniţial al conciliului, care era să unifice diferitele practici ecleziale în această materie, n-a fost deci obţinut total, ci a fost o alegere înţeleaptă faptul de a fi lăsat Bisericilor locale misiunea de a găsi singure formele de aplicare a principiului oikonomia pentru căsătoriile mixte. Această trimitere la Bisericile locale în aplicarea principiului oikonomia se regăseşte şi în documentul conciliar despre post. În materie de căsătorii mixte, Bisericile locale acţionează de fapt în contexte sociale şi confesionale foarte diferite. De exemplu, Georgia este destul de omogenă din punct de vedere confesional şi locuitorii săi emigrează puţin, în timp ce credincioşii din Biserica de Antiohia se află într-o situaţie de minoritate sau de diasporă. De altfel nu este o întâmplare dacă aceste două Biserici – din motive printre altele foarte diferite – n-au semnat documentul preconciliar în timpul sinaxei primaţilor din ianuarie 2016.

Căsătoriile mixte dintre ortodocşi şi catolici, precum şi botezul copiilor născuţi din aceste căsătorii, au fost deja obiect al diferitelor acorduri locale, care diferă în funcţie de context. De exemplu se poate cita acordul din 1971 între episcopii catolici şi ortodocşi din Statele Unite sau cel pe care patriarhii catolici şi ortodocşi din Orientul Mijlociu l-au semnat la Charfeh (Liban) în 1996, unde au stabilit că aceste căsătorii mixte vor fi celebrate în Biserica mirelui şi că toţi copiii născuţi din aceste căsătorii vor fi botezaţi în Biserica tatălui. Se poate spera ca decizia sfântului şi marelui conciliu de a însărcina Bisericile locale să găsească singure formele de aplicare a principiului oikonomia la căsătoriile mixte să încurajeze încheierea altor acorduri locale.

(De Hyacinthe Destivelle
după L’Osservatore Romano, 30 iunie – 1 iulie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: