Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Nu vrem să învingem ura cu ură mai multă…

Posted by Paxlaur pe 01/08/2016

Domnul este pacea si siguranta noastraSute de mii dintre ei n-au văzut nimic. N-au reuşit să-l vadă pe papa nici de departe, nici pe vreunul dintre foarte rarele ecrane. Au participat la toate evenimentele de la ZMT eventual în sectoare foarte îndepărtate, reuşind cu greu să asculte cântecele, rugăciunile, glasul lui Bergoglio. Şi asta după ce au făcut în autocar o călătorie lungă o zi întreagă sau chiar mai mult. De ce sunt aici aceşti tineri? De ce au dedicat timp şi energii unei întâlniri ca aceasta? Nu, nu este generaţia canapelei, obişnuinţă care aparţine probabil mai mult părinţilor lor. Sunt tineri care cred, în pofida a toate. Care speră, în pofida a toate. Care nu se lasă înduioşaţi de idolii unui consumism care îi face sclavi şi care este aşa de comod pentru putere. Care nu se opresc la ciocnirea de civilizaţii, la ură şi la violenţa oarbă, în pofida a toate.

ZMT poloneză care s-a desfăşurat în inima Europei centru-orientale a fost marcată de faptele teribile din zilele trecute petrecute la Nissa, München din Bavaria, Rouen. Terorismul fundamentalist de matrice islamistă, cel al măcelurilor, al maşinilor capcană, al kamikaze jihadiste, al violenţei oarbe, cel al grupurilor îndopaţi cu arme şi cu bani veniţi graţie ajutorului ţărilor considerate cele mai bune aliate din Occident, a intrat în vieţile noastre. Până când era vorba despre imagini de la televiziune, despre mii de trupuri de copii, femei, tineri, bătrâni nevinovaţi, spintecaţi în atentatele zilnice din Kabul, din Bagdad, până când era vorba de persecuţiile şi de măcelurile petrecute în Nigeria sau în Pakistan, părea că lucrul nu ne interesează. Acum, în lumea în care era în vigoare „globalizarea indiferenţei” sunt unii care insistă pentru a globaliza ura, închiderea, zidurile. Exact ceea ce ar vrea teroriştii din ISIS şi din afiliaţii săi şi fanii: să semene teroarea şi frica, să ne facă să credem că suntem în faţa Armaghedonului, a ciocnirii finale dintre civilizaţia creştină occidentală şi islam.

Şi această fabulă povestită în mod interesat de cel care o nevoie disperată să compacteze rândurile islamului sunnit împotriva duşmanului „cruciat” este sprijinită în mod inconştient de multele chemări la arme ale intelectualilor şi comentatorilor care au redus creştinismul la o ideologie identitară. Papa Francisc, cu curaj şi determinare, a amintit că acela care este în desfăşurare în lume, al treilea război mondial pe bucăţi, nu este un război de religie. Eventual este un război în interiorul unei religii, aşa cum demonstrează faptul că marea majoritate a victimelor atentatelor jihadiste sunt nevinovaţi musulmani. Dar este mai ales un război pentru bani, pentru interese, pentru dominaţie asupra popoarelor.

Oricare ar fi natura acestui conflict, papa nu poate face abstracţie de Evanghelie. Şi pentru a-l considera „sincronizat” cu exigenţele războiului de religie, ale unui răspuns dur împotriva islamului, pe care mulţi l-ar vrea, trebuie uitat magisteriul celor doi predecesori imediaţi ai săi. Trebuie să ne prefacem că n-au existat, trebuie să le construim o imagine falsă şi deviată. Francisc este acuzat că nu se năpusteşte public împotriva islamului în comentariile sale după atentate. În Polonia, ţara sfântului Ioan Paul al II-lea, cum se poate uita că niciodată – nici după 11 septembrie – papa Wojtyła n-a atacat islamul? Şi atâtor exegeţi ai discursului lui Benedict al XVI-lea la Regensburg, prezentat astăzi ca un strigăt de bătălie, ar trebuie amintit că acea lecţie academică n-a fost rostită după un atentat şi că nucleul său central nu era violenţa musulmană, ci o critică adusă Occidentului care uită de rădăcinile sale şi consideră religiile nişte subculturi. Niciodată papa Ratzinger cu ocazia atentatelor jihadiste n-a citat islamul. A înrola pe Wojtyła şi pe Ratzinger împotriva lui Francisc în războiul sfânt este o forţare, ba chiar o operaţiune mai puţin transparentă. Posibilă numai punând între paranteze realitatea.

„Noi acum nu vom începe să strigăm împotriva cuiva, nu vom începe să ne certăm, nu vrem să distrugem, nu vrem să insultăm. Noi nu vrem să învingem ura cu ură mai multă, să învingem violenţa cu violenţă mai multă, să învingem teroarea cu teroare mai multă”, a spus Francisc tinerilor în timpul veghii de la ZMT. Pentru că „răspunsul nostru pentru această lume aflată în război are un nume: se numeşte fraternitate, se numeşte frăţietate, se numeşte comuniune, se numeşte familie”. Mâinile împletite ale tinerilor din toate părţile lumii, rugăciunea lor tăcută sunt adevăratul anti-jihad. Unica reacţie creştină în faţa violenţei. Unicul mod evanghelic de a cinsti sângele atâtor martiri din timpul nostru aşa de zbuciumat.

(Un papă „nesincronizat” cu ideologia, dar nu cu evanghelia
de Andrea Tornielli,
după Vatican Insider, 31 iulie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: