Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Viața fără puncte de reper este o amăgire

Posted by Paxlaur pe 09/08/2016

Pasii celui drept_fericit omul care umbla pe caile DomnuluiViața este ca o călătorie cu avionul: totul se întâmplă cu o viteză amețitoare. În câteva „clipe” ești la sfârșitul călătoriei. Iar dacă în timpul zborului te uiți pe fereastră și nu găsești niciun punct de reper ai impresia că aeronava abia se deplasează. Când nu ai puncte de reper este geu să conștientizezi modul în care te îndrepți spre destinația finală. Viața fără puncte de reper este o amăgire!

De multe ori, mai ales atunci când suntem tineri, viața ne pare o veșnicie care se regenerează în fiecare dimineață. Ne spunem în fiecare zi că mai avem timp, că după astăzi vine un „mâine” în care vom putea face totul. Însă e incredibilă viteza cu care trece acest „astăzi”, cu care trece timpul, vacanța, viața. Da, viața trece atât de repede încât zilnic avem motive să ne analizăm: ce am realizat cu (și în) viața noastră? Ce planuri avem pentru mâine? Acel mâine care părea atât de departe, acum e aici, la câteva ore distanță.

Nu trebuie ca viața și timpul să ne amăgească lăsându-ne senzația că nu trec, că mai avem timp, că suntem prea tineri pentru „grija zilei de mâine”. Este adevărat că ajunge fiecărei zile greutatea ei și că „ziua de mâine se va îngriji de ea însăși” (cf. Mt 6,34), dar acest lucru nu ne scutește de obligația de a avea un proiect de viață, de a ști ce vrem să facem cu viața noastră, de a avea un punct de reper după care să ne orientăm.

„Lumea și pofta ei trec, însă cel care împlinește voința lui Dumnezeu rămâne în veci” (1In 2,17). Pe noi cei care „am primit Duhul înfierii prin care strigăm: Abba, Tată!” (Rom 8,15), dragostea lui Cristos ne constrânge (2Cor 5,14) să trăim atenți la ziua de mâine, atenți la nevoile fraților noștri. Iar ca să reușim avem nevoie de Cristos și de Evanghelia sa: „puncte de reper” care nu se schimbă, care nu trec, care nu amăgesc. Cristos nu e o iluzie, ci este și rămâne pentru totdeauna omul desăvârșit, Dumnezeu adevărat, exemplul de viață prin excelență. Numai cu el și „în el trăim, ne mișcăm și suntem” cu adevărat, pentru că el știe cel mai bine ce înseamnă să fii om (cf. Fap 17,28).

Anunțuri

2 răspunsuri to “Viața fără puncte de reper este o amăgire”

  1. agnesD said

    La multi ani de 10 august, parinte Laurentiu. Mai jos, pentru dumneavoastra, un text despre sfântul al carui nume il purtati. Cu gratitudine pentru tot ce sunteti si ce faceti, Ana.

    Saint Maxime de Turin (?-v. 420), évêque
    Sermon 40 (trad. coll. Pères dans la foi, Migne 1996, p. 178 rev.)

    Saint Laurent, comme un grain jeté en terre

    De prime abord, un grain de moutarde a l’air petit, commun et méprisable ; il n’a pas de goût, n’exhale pas de senteur, ne laisse pas présumer de douceur. Mais quand il a été broyé, il répand son odeur, il montre sa vigueur, il a un goût de flamme et il brûle d’une telle ardeur que l’on s’étonne de trouver un si grand feu lové en un si petit grain… De même, la foi chrétienne semble à première vue petite, commune et faible ; elle ne montre pas sa puissance, elle ne fait pas étalage de son influence. Mais quand elle a été broyée par différentes épreuves, elle montre sa vigueur, fait éclater son énergie, exhale la flamme de sa foi dans le Seigneur. Le feu divin la fait vibrer d’une telle ardeur que, tout en brûlant elle-même, elle réchauffe ceux qui la partagent, comme l’ont dit Cléophas et son compagnon dans le saint Évangile, tandis que le Seigneur s’entretenait avec eux après sa Passion : « Notre cœur n’était-il pas tout brûlant au-dedans de nous, quand il nous parlait en chemin, quand il nous expliquait les Écritures ? » (Lc 24,32)…

    Nous pouvons comparer le saint martyr Laurent au grain de moutarde ; broyé par de multiples tortures, il a mérité devant la terre entière la grâce d’un martyre éclatant. Alors qu’il habitait encore son corps, il était humble, ignoré et commun ; après avoir été torturé, déchiré et brûlé, il a répandu sur tous les fidèles à travers le monde la bonne odeur de sa noblesse d’âme… Vu de l’extérieur, ce martyr brûlait dans les flammes d’un tyran cruel ; mais une plus grande flamme, celle de l’amour du Christ, le consumait à l’intérieur. Un roi impie a beau rajouter du bois et allumer des feux plus grands, saint Laurent, dans l’ardeur de sa foi, ne sent plus ces flammes… Aucune souffrance sur terre n’a plus prise sur lui : son âme demeure déjà au ciel.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: