Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Echilibrul necesar în aceste zile de teroare

Posted by Paxlaur pe 11/01/2017

timpuri-de-teroare_moarte_frica_terorism„Prin faptul că el însuşi a îndurat încercarea, Isus poate să vină în ajutorul celor care sunt încercaţi”. Așadar, înainte de a fi noi încercați și îndurerați, a fost el, Domnul și Dumnezeul nostru. Iar în mijlocul suferinței, el este cea mai dulce mângâiere, pentru că el are cea mai gingașă atingere, cea mai suavă îmbrățișare, cea mai tămăduitoare privire.

Când un copil a fost întrebat: „Ce îți place cel mai mult la mama ta?”, el a răspuns: „Cel mai mult la mama îmi place tata”. Parafrazând și întrebându-ne: „Ce ne place cel mai mult din cuvântul Domnului?”, putem răspunde: „Cel mai mult din cuvintele lui Isus ne plac faptele”. Mântuitorul trece prin viața omului nu doar vorbindu-i, ci atingându-l, prinzându-l de mână.

Ne plac faptele lui Isus pentru că ele reflectă echilibrul necesar în aceste zile de teroare. Domnul ne oferă în această zi o rodnică lecție de echilibru. De fapt, nu este doar o lecție, ci o invitație: trăiți în echilibru! Trebuie să ne fie frică de moarte, trebuie să apărăm viața, dar în același timp trebuie să fim convinși că el, Domnul, s-a făcut părtaș cu noi „pentru ca, prin moarte, să reducă la neputinţă pe cel care avea puterea morţii, adică pe Diavol, şi să-i elibereze pe aceia care, de frica morţii, toată viaţa lor erau reduşi la sclavie”. Moartea, Diavolul, răul nu au ultimul cuvânt! Nu trebuie să ne încuiem în casele noastre de frica terorismului. Am fost eliberați de moarte prin învierea lui Cristos. Nu trebuie să fim sclavii fricii.

Realitatea morții nu trebuie să fie motiv de teamă, ci de trezire, de pregătire. Trebuie să trăim mereu pregătiți, dar fără frică. A ne pregăti pentru moarte înseamnă a redescoperi valoarea omului, a-l respecata pe cel care este diferit de noi. Ba chiar mai mult, a-l iubi, a-l pune mai presus de noi, a fi convinși că într-o zi vom împărtăși cu el veșnicia.

A trăi pregătiți pentru moarte înseamnă a face bine celor din jur. A ne apropia de celălalt nu pentru a-i jigni credința, ci pentru a-l prinde de mână, a-l îmbrățișa, a-l asculta și vindeca. A ne apropia de celălalt fără gânduri meschine, ci cu dorința sinceră de a învăța de la el și de a-l învăța principiul de bază al umanității: ceea ce vreți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi lor.

A ne pregăti pentru moarte într-un mod echilibrat înseamnă și să știm să ne retragem singuri, pe munte. Înseamnă să ne analizăm în fața propriei conștiințe și a Domnului, pentru a evita un activism sec, lipsit de rod. Avem nevoie de timp petrecut în tăcere cu noi înșine pentru a vedea cine suntem, ce am făcut cu viața noastră, ce nu merge bine și ce trebuie să schimbăm. Avem nevoie de o viață trăită în echilibru, în prezența tămăduitoare a Domnului.


Când te uiți la celălalt,
chiar și la cel mai antipatic om din viața ta,
gândește-te că s-ar putea să împarți cu el
nu doar locul de muncă, școala sau casa,
ci veșnicia, viața veșnică.


11 ianuarie 2017 

Miercuri din săptămâna 1 de peste an
Ss. Honorata, fc.; Teodosie, călug.
Evr 2,14-18; Ps 104; Mc 1,29-39

LECTURA I
Trebuia să se facă în toate asemenea fraţilor, pentru ca să devină un mare preot îndurător.
Citire din Scrisoarea către Evrei 2,14-18
Fraţilor, cum însă copiii au în comun acelaşi sânge şi aceeaşi carne, tot astfel a devenit şi Isus părtaş cu ei pentru ca, prin moarte, să reducă la neputinţă pe cel care avea puterea morţii, adică pe diavol, 15 şi să-i elibereze pe aceia care, de frica morţii, toată viaţa lor erau reduşi la sclavie. 16Căci nu se îngrijeşte de îngeri, ci de urmaşii lui Abraham se îngrijeşte. 17 De aceea, era nevoie să se facă în toate asemenea fraţilor, pentru ca să devină un mare preot îndurător şi vrednic de încredere pentru relaţiile cu Dumnezeu, ca să ispăşească păcatele poporului. 18 Aşadar, prin faptul că el însuşi a îndurat încercarea, poate să vină în ajutorul celor care sunt încercaţi.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 104(105),1-2.3-4.6-7.8-9 (R.: 8a)
R.: Domnul îşi aduce aminte totdeauna de alianţa sa.
sau:
Aleluia.

1 Lăudaţi-l pe Domnul, invocaţi numele lui!
Faceţi cunoscute printre popoare faptele sale minunate!
2 Cântaţi-i, cântaţi psalmi!
Meditaţi la toate minunile sale! R.

3 Lăudaţi-vă cu numele lui cel sfânt!
Să se bucure inima celor care îl caută pe Domnul!
4 Căutaţi-l pe Domnul şi ajutorul lui,
căutaţi întotdeauna faţa lui! R.

6 Voi, descendenţii lui Abraham, slujitorul lui,
voi, copiii lui Iacob, aleşii lui!
7 El, Domnul, este Dumnezeul nostru;
judecăţile lui sunt lege pentru tot pământul. R.

8 El îşi aduce aminte totdeauna de alianţa sa,
de cuvântul pe care l-a dat pentru o mie de generaţii,
9 de alianţa pe care a încheiat-o cu Abraham,
de jurământul pe care l-a făcut lui Isaac. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 10,27
(Aleluia) „Oile mele ascultă glasul meu, spune Domnul; eu le cunosc, iar ele mă urmează”. (Aleluia)

EVANGHELIA
El i-a vindecat pe mulţi care sufereau de diferite boli.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,29-39
În acel timp, ieşind din sinagogă, Isus a intrat în casa lui Simon şi Andrei, împreună cu Iacob şi Ioan. 30 Soacra lui Simon zăcea la pat având febră, iar ei i-au vorbit îndată despre ea. 31 El s-a apropiat şi a ridicat-o, prinzând-o de mână. Atunci febra a lăsat-o şi ea a început să-i slujească. 32Când s-a înserat, după ce a apus soarele, i-au adus la el pe toţi bolnavii şi posedaţii de diavol 33 şi toată cetatea era adunată la uşă. 34 El i-a vindecat pe mulţi care aveau diferite boli şi a scos mulţi diavoli. Pe diavoli nu-i lăsa să vorbească pentru că îl cunoşteau. 35 Dimineaţa, încă pe întuneric, sculându-se, a ieşit şi s-a dus într-un loc retras şi se ruga. 36 Simon şi cei care erau cu el l-au căutat 37 şi, găsindu-l, i-au spus: „Toţi te caută”. 38 El le-a spus: „Să mergem în altă parte, prin cetăţile învecinate, ca să predic şi acolo, căci pentru aceasta am venit!” 39 Şi a mers prin toată Galileea, predicând în sinagogile lor şi scoţând diavoli.

Cuvântul Domnului

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: