Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Singurătatea, familia și mofturile noastre de „adolescenți răsfățați”…

Posted by Paxlaur pe 09/02/2017

singuratatea„Nu este bine ca omul să fie singur. Îi voi face un ajutor pe potriva lui”, ne spune Domnul astăzi amintindu-ne că avem nevoie de „celălalt”. Când proclamăm acest adevăr privim spre una dintre cele mai cumplite dureri ale timpului nostru: singurătatea. Într-o lume cu atât de multe mijloace de transport și de comunicare pare imposibil ca cineva să fie singur. Și totuși mulți oameni sunt singuri, prea mulți suferă în singurătate și de singurătate.

Nu este bine ca omul să fie lăsat singur. Să ieșim în întâmpinarea celor care sunt singuri. Să-i vizităm! Să nu uităm că au nevoie de noi și de prezența noastră, nu de daruri, de obiecte sau animale sau orice alt fel de surogat. Nimic nu poate înlocui prezența omului, iar acest lucru este afirmat cu tărie de cuvântul Domnului: „Omului nu i s-a găsit un ajutor pe potriva lui”. Deși era înconjurat de toată frumusețea creației și de toate animalele, nu era suficient, pentru că nimeni și nimic nu poate suplini prezența aproapelui, a prietenului, a fratelui: nici bunurile, nici animalele. Nimic! Omul are nevoie de om!

Totodată astăzi cuvântul Domnului ne amintește învățătura despre familie. Ne spune Domnul: „Îi va lăsa bărbatul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi un singur trup”. Bărbat și femeie i-a creat și doar bărbat și femeie vor constitui un singur trup. Doar uniunea dintre bărbat și femeie poate fi numită familie. Restul uniunilor se pot numi oricum, dar nu familie! Acest nume este rezervat pentru unirea dintre bărbat și femeie. Nu poți numi diamant o bijuterie falsă, o bijuterie făcută din sticlă și plastic. Dacă este adevărat că nu poți construi un avion folosind doar piesele de la o mașină de spălat, atunci de ce unii consideră că pot forma o familie folosind alte „piese” decât cele necesare pentru întemeierea unei familii: bărbatul și femeia?! Această comparație este exagerată, dar evidențiază durerea prin care trec oamenii și familiile. Sufletele suferă atunci când începem să numim păcatul normalitate; societatea întreagă suferă atunci când considerăm drepturi – drepturile omului – mofturile noastre de „adolescenți răsfățați”.

Tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, avalanșa de teorii și cuvinte care ne asaltă, creează un soi de nesiguranță, de ambiguitate, de relativism. Nu mai știm până la urmă care este calea demnă de urmat, ce formă are adevărul, ce gust are virtutea. Este atât de ușor să fim derutați și înșelați. Și sunt atât de mulți cei care se bucură atunci când ne amăgesc. Trebuia să ne simțim pe pământ ca într-o familie numeroasă, unde toți sunt frați și se iubesc, dar am transformat pământul într-o junglă în care supraviețuiește doar cel care „se descurcă”.


Cuvântul lui Dumnezeu
vine să liniștească inima noastră,
să dea siguranță pașilor noștri.
Astăzi
Domnul înnoiește
în inima noastră
adevărul despre om
și despre familie.


9 februarie 2017 

Joi din săptămâna a 5-a de peste an
Sf. Apolonia, fc. m.
Gen 2,18-25; Ps 127; Mc 7,24-30

LECTURA I
Domnul Dumnezeu a adus-o pe femeie la om. Ei vor fi amândoi un singur trup.
Citire din cartea Genezei 2,18-25
În zilele acelea, Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur. Îi voi face un ajutor pe potriva lui”. 19 Domnul Dumnezeu a plăsmuit din pământ toate animalele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus la om ca să vadă cum le va numi. Şi orice nume pe care avea să-l dea omul fiecărei fiinţe vii, acela avea să rămână numele ei. 20 Omul a pus deci nume tuturor animalelor, păsărilor cerului şi tuturor fiinţelor câmpului. Dar omului nu i s-a găsit un ajutor pe potriva lui. 21 Şi Domnul Dumnezeu a făcut să cadă un somn adânc asupra omului şi el a adormit. Şi a luat una din coastele sale şi a închis locul ei cu carne. 22 Domnul Dumnezeu a făcut o femeie din coasta pe care o luase din om şi a adus-o la om. 23 Şi omul a zis: „Aceasta, în sfârşit, este os din oasele mele şi carne din carnea mea. Aceasta se va numi femeie, pentru că din bărbat a fost luată”. 24 De aceea, îi va lăsa bărbatul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi un singur trup. 25 Amândoi, bărbatul şi femeia lui, erau goi, dar nu se ruşinau unul de altul.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 127(128),1-2.3.4-5 (R.: 1a)
R.: Fericiţi sunt aceia care se tem de Domnul!

1 Fericiţi toţi cei care se tem de Domnul
şi umblă pe căile sale!
2 Atunci te vei hrăni din munca mâinilor tale;
vei fi fericit şi toate îţi vor merge bine. R.

3 Soţia ta va fi ca o viţă roditoare
înăuntrul casei tale;
copiii tăi vor fi ca vlăstarele măslinului
împrejurul mesei tale. R.

4 Iată, aşa va fi binecuvântat omul care se teme de Domnul!
5 Să te binecuvânteze Domnul din Sion,
ca să vezi fericirea Ierusalimului
în toate zilele vieţii tale! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Iac 1,21bc
(Aleluia) Primiţi cu blândeţe cuvântul care a fost sădit în voi şi care poate mântui sufletele voastre! (Aleluia)

EVANGHELIA
Doamne, chiar şi căţeii mănâncă sub masă firimiturile copiilor!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 7,24-30
În acel timp, Isus ridicându-se de acolo, a venit în ţinutul Tirului şi Sidonului şi a intrat într-o casă, voind ca nimeni să nu ştie; însă nu a putut să rămână ascuns, 25 căci o femeie a cărei fiică avea un duh necurat a auzit despre el şi, venind îndată, a căzut la picioarele lui. 26 Însă femeia era păgână, de origine siro-feniciană. Ea l-a rugat să alunge diavolul din fiica ei. 27 El i-a spus: „Lasă mai întâi să se sature copiii, căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei!” 28 Dar ea i-a răspuns: „Doamne, chiar şi căţeii, sub masă, mănâncă din firimiturile copiilor”. 29 El i-a spus: „Pentru acest cuvânt, mergi: diavolul a ieşit din fiica ta!” 30 Şi, plecând acasă, a găsit fiica culcată în pat şi diavolul ieşise din ea.

Cuvântul Domnului

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: