Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Toată sfințenia și perfecțiunea unui suflet constă în a-l iubi pe Isus Cristos

Posted by Paxlaur pe 01/08/2017

Duomo di Cefalù Isus Cristos„Când Domnul era prezent în mijlocul poporului și vorbea cu Moise față către față, tot poporul se scula în picioare și se arunca cu fața la pământ” (cf. Ex 33,8-11). Ce splendoare și câtă iubire, respect, teamă sfântă în acele vremuri: toți cinsteau și respectau prezența lui Dumnezeu. Ce au făcut mai târziu cu Dumnezeu, cu Isus? Ce facem noi astăzi cu Domnul prezent în mijlocul nostru, în bisericile și în comunitățile noastre? Oare nu ne plânge sufletul, sfâșiat de durere, când vedem cum este tratat astăzi Dumnezeu?

Erau vremuri când cei care treceau prin fața bisericii făceau măcar semnul sfintei crucii, își descopereau capul, unii chiar îngenunchiau, alții intrau pentru un scurt moment de adorație, de rugăciune. Știau, simțeau, credeau cu toată ființa lor că Dumnezeu este acolo, în fața lor. Cât de mult iubeau oamenii această prezență! Însă astăzi trecem nepăsători prin fața lui Cristos. Ba chiar stăm picior peste picior în biserică, mestecăm plictisiți gumă. Nu credem că acolo, în tabernacol, în altar, este cu adevărat Dumnezeu, cel care ne iubește și care merită toată iubirea noastră.

Sfântul Alfons Maria de Liguori scria în opera sa, Practica iubirii lui Isus Cristos: „Oare Dumnezeu nu merită toată iubirea noastră? El ne-a iubit încă din veșnicie. Domnul spune: Omule, vezi că eu am fost cel dintâi care te-am iubit. Tu încă nu erai în lume, nici lumea nu era, și eu te iubeam. De când sunt Dumnezeu, eu te iubesc”.

Să ne amintim vremurile când sunetul clopotului dădea ritmul muncii, iar dimineața, la prânz și seara, fiecare se oprea din munca sa și prin rugăciunea Angelus – Îngerul Domnului, toți cinsteau amintirea întrupării Cuvântului. Astăzi clopotele deranjează și mulți vor să le reducă la tăcere. Cât despre rugăciunea Angelus, mulți nici nu o mai cunosc. Noi când ne-am rugat ultima dată Îngerul Domnului dimineața, la prânz și seara?

În viața sfântului Alfons se povestește că încă din copilărie și până la bătrânețe îngenunchia mereu când auzea sunetul clopotelor pentru rugăciunea Angelus. Chiar și când era în vârstă și chinuit de boală, se prosterna la pământ și se ruga cinstind amintirea întrupării Cuvântului. Suferința lui devenise atât de mare încât, la sfârșitul rugăciunii, erau alții care îl ajutau să se ridice. Cu toate acestea, niciodată, până în clipa morții, nu a neglijat prezența lui Dumnezeu, mai ales momentul întrupării Cuvântului. Iubit de Dumnezeu, a murit la 1 august 1787, la mijlocul zilei, tocmai când clopotele invitau omenirea la rugăciunea Angelus. În acea ultimă zi, au fost îngerii care l-au ridicat din rugăciune și l-au condus în Paradis, să strălucească asemenea soarelui în împărăţia Tatălui și, asemenea lui Moise, să-i vorbească Domnului „față către față” (cf. Mt 13,43; Ex 33,11).


„Toată sfințenia și perfecțiunea unui suflet
constă în a-l iubi pe Isus Cristos” (sf. Alfons Maria de Liguori).


1 august 2017 

Marţi din săptămâna a 17-a de peste an
Sf. Alfons M. de Liguori, ep. înv. **
Ex 33,7-11;34,5b-9.28; Ps 102; Mt 13,36-43

LECTURA I
Domnul vorbea cu Moise faţă către faţă.
Citire din cartea Exodului 33,7-11; 34,5b-9.28
În zilele acelea, Moise a luat cortul şi l-a întins în afara taberei, la o oarecare distanţă de tabără; l-a numit cortul întâlnirii. Oricine îl căuta pe Domnul ieşea la cortul întâlnirii care era în afara taberei. 8Când se ducea Moise la cort, tot poporul se scula în picioare; fiecare stătea la uşa cortului său şi-l urmărea cu ochii pe Moise până când intra în cort. 9 Când intra Moise în cort, un stâlp de nor se cobora şi stătea la uşa cortului şi Domnul vorbea cu Moise. 10 Tot poporul vedea stâlpul de nor stând la uşa cortului. Tot poporul se scula şi se arunca cu faţa la pământ, fiecare la uşa cortului său. 11 Domnul vorbea cu Moise faţă către faţă, cum vorbeşte un om cu aproapele lui. Apoi Moise se întorcea în tabără, iar tânărul lui slujitor, Iosue, fiul lui Nun, nu ieşea din mijlocul cortului. 34,5b A stat acolo cu Moise şi el a chemat numele Domnului. 6 Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul, Domnul este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi de adevăr, 7 care arată bunătatea pentru mii de generaţii, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu lasă nimic nepedepsit, pedepsind fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la a treia şi a patra generaţie”. 8 Imediat Moise s-a plecat până la pământ şi l-a adorat. 9 El a zis: „Doamne, dacă am aflat har în ochii tăi, te rog, Doamne, să mergi în mijlocul nostru; într-adevăr, acest popor este încăpăţânat, dar iartă-ne fărădelegile şi păcatele şi fă-ne moştenirea ta!” 28Moise a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. N-a mâncat pâine şi n-a băut apă. Şi a scris pe table cuvintele alianţei, cele zece cuvinte.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 102(103),6-7.8-9.10-11.12-13 (R.: 8a)
R.: Domnul este milostiv şi plin de îndurare.

6 Domnul face dreptate şi judecată dreaptă
tuturor celor care suferă asuprire.
7 El a făcut cunoscute lui Moise căile sale
şi faptele sale minunate, fiilor lui Israel. R.

8 Domnul este îndurător şi milostiv,
el este îndelung răbdător şi plin de îndurare.
9 El nu dojeneşte la nesfârşit,
nici nu poartă pe veci mânie. R.

10 El nu ne răsplăteşte după greşelile noastre,
nici nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre.
11 Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ,
tot atât de mare este îndurarea sa faţă de cei care se tem de el. R.

12 Cât de departe este răsăritul de apus,
atât de mult îndepărtează de la noi nelegiuirile noastre.
13 Aşa cum un tată îşi iubeşte copiii,
aşa îi iubeşte Domnul pe cei care se tem de el. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Lc 8,11
(Aleluia) Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu, Cristos este semănătorul; cine l-a aflat pe Cristos va trăi în veci. (Aleluia)

EVANGHELIA
Aşa cum se adună neghina şi se arde în foc, tot aşa va fi la sfârşitul lumii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 13,36-43
În acel timp, lăsând mulţimile, Isus a venit în casă, iar discipolii s-au apropiat de el şi i-au spus: „Explică-ne parabola neghinei din ogor!” 37 El, răspunzând, le-a zis: „Cel care seamănă sămânţa bună este Fiul Omului. 38 Ogorul este lumea, sămânţa cea bună sunt fiii împărăţiei. Neghina sunt fiii Celui Rău. 39 Duşmanul care a semănat-o este diavolul. Secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii. 40 Deci, aşa cum se adună neghina şi se arde în foc, tot aşa va fi la sfârşitul lumii. 41 Fiul Omului îi va trimite pe îngerii săi, iar ei vor aduna din împărăţia lui toate scandalurile şi pe cei care săvârşesc nelegiuirea 42 şi-i vor arunca în cuptorul cu foc. Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor. 43 Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi, să asculte!”

Cuvântul Domnului

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: