Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Pentru unitate și pace… oriunde ai fi!

Posted by Paxlaur pe 18/10/2017

rozariul

Copiii se roagă pentru pacea lumii 2017

Iniţiativa „Un milion de copii se roagă Rozariul” a avut un ecou profund în toată lumea. În ultimul an, copii din 69 de ţări au luat parte la această iniţiativă de rugăciune. Ca urmare, sunteţi invitaţi să participaţi şi în acest an, astfel încât, la 18 octombrie 2017, la ora 9.00 (sau la o altă oră potrivită pentru ei), copii de pe toate continentele să se roage Rozariul pentru pacea lumii.

Chiar în anul 2017, când se sărbătoreşte centenarul apariţiei Reginei Rozariului din Fatima, nu este nimic altceva mai potrivit ce am putea face pentru pacea lumii decât a lua încă o dată în serios mesajul Cerului. Cu ocazia pelerinajului său la Fatima din 13 mai 2010, papa emerit Benedict al XVI-lea spunea în predica sa: „Am venit la Fatima pentru a mă ruga împreună cu Maria şi alături de numeroşii pelerini de aici pentru omenirea atât de chinuită de necazuri şi suferinţe. Cine crede că misiunea profetică a Fatimei s-a încheiat, acela se înşală”. Şi a încheiat cu cuvintele: „Fie ca în cei şapte ani care ne mai despart de cea de- a o suta aniversare a apariţiei, triumful anunţat al inimii neprihănite a Mariei să ajungă mai aproape de noi”. Acest triumf al iubirii ne este destinat cu siguranţă, însă timpul venirii sale depinde numai de noi. Dacă ducem la îndeplinire lucrurile pentru care s-a rugat Maica Domnului, ea va putea prin intermediul nostru să dăruiască lumii pacea promisă.

Nu este oare semnificativ faptul că în Fatima Dumnezeu a ales copii pentru a-şi revela cel mai important plan de pace destinat unui nou ev? Trei păstoraşi de şapte, nouă şi zece ani, care nu erau nici puternici, nici bogaţi, nici de neam ales şi nici cu multă şcoală au fost aleşi de Domnul ca să le transmită prin Maica sa cum s-ar fi putut evita cel de-al Doilea Război Mondial şi în ce fel credincioşii, sub mantia protectoare a Măriei, femeia din Apocalips, ar fi putut învinge balaurul cel roşu. Copiii au înţeles cuvintele Maicii Domnului şi mai mult decât atât, le-au crezut. Nu este acesta un îndemn pentru noi să ne străduim mai mult în a-i învăţa pe copii şi a-i încuraja să facă parte din acest plan de pace, care este azi mai actual decât oricând?

La 13 iulie 1917 Maica Domnului i-a îndemnat pe copii să spună mai departe rugăciunea Rozariului „pentru a obţine pacea în lume şi sfârşitul războiului”. Haideţi cu credinţa copiilor din Fatima să luăm în mână Rozariul, această armă atât de puternică în lupta spirituală, pentru a fi exemple vii înaintea copiilor noştri.

Sfânta Lucia, de acum călugăriţă matură, i-a transmis mai departe pr. Fuentes ceea ce ştia: „Maria le-a spus atât verilor mei cât şi mie că va da lumii ultimele mijloace de mântuire: Rozariu! şi cinstirea Inimii Neprihănite a Măriei… Vedeţi, părinte, în aceşti ani de pe urmă în care ne aflăm, Maica Domnului a conferit rugăciunii Rozariului o nouă putere vindecătoare. Astfel, nu există nicio problemă, fie legată de timpul în care trăim, fie mai cu seamă de natură spirituală… indiferent cât de grea ar fi ea, pe care să nu o putem rezolva prin rugăciunea Rozariului şi sacrificiile noastre”. Nimeni mai bine decât sfântul papă Ioan Paul al II-lea a înţeles acest mesaj şi l-a trăit. Într-o scrisoare adresată episcopului de Leiria-Fatima la 1 octombrie 1997, el scria: „Îi rog insistent pe preoţi să rostească rugăciunea Rozariului şi să înveţe această rugăciune în comunităţile creştine, pentru ca fiecare să aibă posibilitatea de a-şi îndeplini îndatoririle omeneşti şi creştine cu credinţă şi curaj. Ajutaţi poporul Domnului să revină la rugăciunea zilnică a Rozariului, la acest dialog intim dintre copii şi Mama lor, pe care au luat-o în casa lor (cf. In 19,27)”.

Să devenim aşadar canalul prin care Maica Domnului comunică cu lumea aceasta atât de lipsită de pace şi să-i ajutăm pe copii să înţeleagă de mici că numai dacă se vor ruga de mână cu Maria vor putea construi pe acest pământ o societate în care să poată convieţui în dreptate şi armonie.

Cardinal Mauro Piacenza

Pr. Martin M. Barta

* * *

Consacrarea copiilor către Maica lui Dumnezeu

Marie, Mama mea, vin astăzi cu bucurie la tine, pentru a-ţi oferi cu totul inima mea.
Îţi dăruiesc şi tot ceea ce am şi fac, viaţa mea întreagă.
Vreau să-i aduc pe toţi la tine, pe cei pe care îi port in inima mea: pe părinţii mei, pe fraţii şi surorile mele, pe toţi prietenii mei, dar şi pe toţi cei care mi-au făcut rău.
Fii tu Mama noastră, binecuvântează-ne şi ocroteşte-ne.
Ca un copil al tău, vreau să te iubesc şi să te rog ca Mamă a mea.
Vreau să mă gândesc în fiecare zi că-ţi aparţin ţie.
Mamă, al tău sunt în timp şi în veşnicie.
Prin tine şi cu tine, vreau să-i aparţin întotdeauna şi cu totul lui Isus.
Amin.

* * *

ACN International (Aid to the Church in Need), organizatoarea acestei iniţiative are site-ul www.millionkidspraying.org, disponibil în şapte limbi.

* * *

http://www.ercis.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: