Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Am găsit cea mai scumpă perlă și vreau să o cumpăr…

Posted by Paxlaur pe 11/12/2017

PerlaÎn ziua de Crăciun vor fi unii care îi vor glorifica pe Dumnezeu spunând: „Astăzi am văzut lucruri minunate” (Lc 5,26). Dar nu vor lipsi nici cei care vor continua să spună cu indiferență: „Cristos se naște pentru mine, dar mie nu-mi pasă”!

Ce anume uită un om care este indiferent față de prezența lui Cristos? Omul uită că totul aparține lui Cristos, totul aparține tocmai Celui față de care el este indiferent; uită că are un suflet pentru care trebuie să dea totul ca să-l mântuiască; uită cu suntem ai Domnului cu tot ceea ce avem.

Juan Carlos Ortiz exprimă acest adevăr într-o istorioară.

Un om a văzut o perlă foarte prețioasă și i-a spus vânzătorului: „Vreau să cumpăr această perlă. Cât costă?”. Bijutierul i-a răspuns: „Este o perlă foarte scumpă”. „Cât de scumpă? Cât costă?”, a întrebat omul. „Mult!”, i-a răspuns scurt vânzătorul. „Bine, am înțeles. Dar crezi că aș putea să o cumpăr?”. „Clar că o poți cumpăra. Oricine poate cumpăra această perlă”. „Oricine?”, a răspuns mirat omul, „Credeam că ai spus că e foarte scumpă!”. „Am spus. Și chiar este foarte scumpă”. Nerăbdător omul l-a întrebat: „Bine, dar cât costă?”. „Tot ce ai”! „Perfect. O cumpăr”. „Bine. Câți bani ai?”. „Am 100.000 de lei în bancă”. „Bine, 100.000 de lei. Ce altceva mai ai?”. „Asta e tot ce am”, i-a răspuns omul nedumerit. „Ești sigur? Nu mai ai nimic altceva?”. „Păi, mai am câțiva lei prin buzunar”. „Câți?”. „Păi… cam 1.000 de lei”. „Bine, sunt ai mei acum, dacă vrei perla. Ce altceva mai ai?”, întrebă serios vânzătorul. „Asta e tot. Chiar că nu mai am nimic altceva”, spuse omul surâzând. „Nimic? Dar unde locuiești?”. „Într-o casă. Da, am casa mea”. Atunci vânzătorul a scris pe o foaie „locuința”. Apoi l-a privit și i-a spus: „Casa ta e acum a mea”. La care omul a reacționat promt: „Și eu unde mai dorm? În rulotă?”. „Ooo, ai și rulotă?! Și aia e tot a mea. Ce altceva mai ai?”. „Auzi, tu te aștepți ca eu să dorm în mașină!”, spuse agitat omul. „Ooo, ai și mașină?”, întrebă surâzând vânzătorul. „Da, am chiar două”. „Ei, bine”, spuse vânzătorul, „acum sunt ale mele”. „Hei”, răbufni omul, „mi-ai luat banii, casa, rulota și mașinile. Cum am să mai supraviețuiesc cu familia mea?!”. „Așa deci, ai și familie?”. „Da! Am o soție și trei copii”. „Ei bine, acum și ei sunt ai mei”, spuse vânzătorul. Apoi imediat exclamă: „Ah, era să uit! Tu! Da, chiar și tu ești tot al meu! Totul este al meu – soția, copiii, casa, banii, mașinile și tu însuți”. Apoi a adăugat: „Acum, ascultă-mă cu atenție. Deocamdată te voi lăsa să te bucuri și să folosești toate acestea. Însă nu uita că ele sunt ale mele, toate, așa cum și tu însuți ești al meu. Și oricând voi avea nevoie de ceva dintre acestea, mi le vei da, pentru că eu sunt proprietarul lor”.


Domnul este aproape.
El vine ca să ne dăruiască fericirea veșnică,
mântuirea sufletului.
„Fiţi tari şi nu vă temeţi!” (Is 35,4).


11 decembrie 2017 

Luni din săptămâna a 2-a din Advent
Sf. Damasus I, pp. *
Is 35,1-10; Ps 84; Lc 5,17-26

LECTURA I
Dumnezeu vine şi vă va mântui.
Citire din cartea profetului Isaia 35,1-10
Să tresalte de bucurie pustiul şi pământul uscat; să se veselească stepa şi să înflorească precum trandafirul! 2 Va înflori şi se va veseli cu bucurie şi strigăt; i se vor da gloria Libanului, măreţia Carmelului şi a Şaronului. Vor vedea gloria Domnului, măreţia Dumnezeului nostru. 3 „Întăriţi mâinile slăbite şi îndreptaţi genunchii care se clatină! 4 Spuneţi celor slabi de inimă: Fiţi tari şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru! Vine răzbunarea, răsplata lui Dumnezeu. El vine şi vă va mântui”. 5 Atunci se vor deschide ochii orbilor şi urechile surzilor se vor destupa. 6 Atunci şchiopul va sări ca un cerb şi limba celui mut va striga de bucurie. Căci vor ţâşni ape în pustiu şi râuri, în stepă. 7 Ţinutul uscat va deveni un lac, iar pământul însetat, izvoare de apă; în cuibul unde se adăpostea şacalul va fi stuf şi papură. 8 Acolo va fi o stradă şi un drum, iar drumul se va numi „Drumul cel Sfânt”: cei impuri nu-l vor străbate, ci va fi un drum pe care Domnul va merge, iar nebunul nu se va rătăci. 9 Acolo nu va fi niciun leu şi nici vreun animal feroce: niciunul nu va urca şi nu se va găsi acolo. Doar cei răscumpăraţi vor merge. 10 Cei eliberaţi de Domnul se vor întoarce şi vor veni în Sion cu strigăte de bucurie. O veselie fără de sfârşit va coborî asupra lor, bucuria şi veselia îi vor urma, iar amărăciunea şi suspinul se vor îndepărta.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 84(85),9ab-10.11-12.13-14 (R.: Is 35,4d)
R.: Iată Dumnezeul vostru! El vine şi vă va mântui.

9ab Voi asculta ce zice Domnul Dumnezeu:
El vorbeşte de pace poporului său şi credincioşilor săi.
10 Mântuirea este aproape de cei care se tem de el
şi gloria lui va locui pe pământul nostru. R.

11 Îndurarea şi adevărul se vor întâlni,
dreptatea şi pacea se vor îmbrăţişa;
12 adevărul va răsări din pământ
şi dreptatea va coborî din ceruri. R.

13 Domnul îşi va revărsa bunătatea
şi pământul îşi va aduce roadele sale.
14 Dreptatea va merge înaintea lui
şi-i va călăuzi paşii pe cale. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE
(Aleluia) Iată, vine Împăratul, Stăpânitorul lumii; el va sfărâma jugul robiei noastre. (Aleluia)

EVANGHELIA
Astăzi am văzut lucruri minunate.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 5,17-26
Într-una din zile, pe când Isus învăţa, şedeau şi unii farisei şi învăţaţi ai Legii, care veniseră din toate satele Galileii şi Iudeii şi din Ierusalim; iar puterea Domnului era cu el ca să vindece. 18 Şi iată, câţiva bărbaţi care purtau pe un pat un om ce era paralizat căutau să-l aducă şi să-l pună înaintea lui! 19 Şi, negăsind pe unde să-l ducă până la el din cauza mulţimii, urcându-se pe acoperiş, l-au lăsat printre olane cu patul până în mijloc, în faţa lui Isus. 20 Văzând credinţa lor, a zis: „Omule, păcatele îţi sunt iertate!” 21 Cărturarii şi fariseii au început să discute: „Cine este acesta care rosteşte blasfemii? Cine poate să ierte păcatele, în afară de singur Dumnezeu?” 22Dar Isus, cunoscând gândurile lor, răspunzând, le-a zis: „La ce vă gândiţi în inimile voastre? 23 Ce este mai uşor: a spune «Păcatele îţi sunt iertate!» sau a spune «Ridică-te şi umblă!»? 24 Însă ca să ştiţi că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ – i-a spus omului paralizat -, îţi zic: ridică-te, ia-ţi patul şi du-te la casa ta!” 25 Şi îndată paraliticul s-a ridicat înaintea lor, a luat patul pe care zăcuse şi s-a dus acasă, glorificând-l pe Dumnezeu. 26 Uluirea i-a cuprins pe toţi şi-l glorificau pe Dumnezeu şi spuneau plini de teamă: „Astăzi am văzut lucruri minunate”.

Cuvântul Domnului

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: