Oare chiar așa să fie?

Nu trebuie să frecventezi nu știu ce locuri sau persoane sau site-uri pentru a auzi: „Religia/creștinismul îl împiedică pe om să fie un bun cetățean, să muncească cu dăruire pentru o lume mai bună”. Răsună ca un refren: „Creștinismul/Biserica îl înstrăinează pe om de menirea sa”. De aceea, spun unii: „Cristos se naște, dar pe noi nu ne interesează! Nu avem nevoie nici de Dumnezeu, nici de religie și cu atât mai puțin de Biserică pentru a face această lume mai bună. Avem nevoie doar de rațiune și muncă. Cine crede așteaptă totul de sus. Cine crede nu muncește și pierde timpul rugându-se”. Oare chiar așa să fie? Este atât de tristă imaginea unui creștin care așteaptă totul de sus. Nimeni nu are nevoie de creștini care stau degeaba. Nimeni! Nici măcar Paradisul!

Dacă există un creștin care crede că rugându-se este scutit de muncă, atunci sigur nu a înțeles nimic din ceea ce înseamnă creștinismul și credința, și cu atât mai puțin a înțeles ce înseamnă ajutorul divin. Dacă întâlnim creștini care refuză să muncească pentru a face această lume mai bună, atunci ei sunt dintre cei care nu au nimic în comun cu Evanghelia.

Adevăratul creștin știe că ajutorul lui Dumnezeu este de altă natură. Ajutorul divin nu înlocuiește efortul omului, munca și obligațiile sale. Adevăratul creștin știe că Dumnezeu este cel care ajută și binecuvântează efortul nostru: „Domnul dă putere celui ostenit şi înmulţeşte tăria celui vlăguit. Cei tineri obosesc, iar cei maturi se ostenesc şi se poticnesc, dar cei care speră în Domnul îşi întăresc puterea, se înalţă ca pe aripi de vultur, aleargă, dar nu ostenesc, umblă, dar nu obosesc” (Is 40,29-31). Așadar, Domnul îi ajută pe cei care aleargă, umblă, muncesc. El este puterea celui ostenit de muncă, nu „norocul” celui leneș. Creștinismul nu îndeamnă la delăsare, ci este imbold spre muncă, spre implicare, spre acțiune.

Nu creștinii adevărați sunt o piedică în calea unei lumi mai bune, ci falșii creștini sau indiferenții (creștini sau nu!) față de frații lor, față de această lume. Creștinul muncește pentru o lume mai bună. Adevăratul creștin este cel care simte zilnic oboseala, efortul, sudoarea frunții, pentru că a înțeles ce înseamnă „roagă-te și muncește”. Adevăratul creștin, când merge seara la culcare după o zi de muncă, simte atât de mult nevoia să asculte cuvântul și chemarea lui Cristos: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă! Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi alinare pentru sufletele voastre!” (Mt 11,28-29). Adevăratul creștin muncește, muncește mult pentru o lume mai bună. Doar creștinul care muncește a citit, a înțeles și acum trăiește Evanghelia, așteptându-l veghind pe Cristos care vine.


Domnul este aproape, ne privește!
De aceea, „dacă cineva nu vrea să muncească,
nici să nu mănânce” (2Tes 3,10).


13 decembrie 2017 

Miercuri din săptămâna a 2-a din Advent
Ss. Lucia, fc. m. **; Otilia, călug.
Is 40,25-31; Ps 102; Mt 11,28-30

LECTURA I
Domnul atotputernic îi dă puteri celui obosit.
Citire din cartea profetului Isaia 40,25-31
Cel Sfânt spune: „Cu cine mă veţi asemăna sau cu cine sunt deopotrivă?. 26 Ridicaţi-vă ochii spre înălţimi! Cine le-a creat? El face să iasă, după număr, oştirile lor şi le cheamă pe toate pe nume. De mulţimea puterii şi de mărimea tăriei, nimeni nu este lipsit. 27 De ce spui, Iacob, şi de ce vorbeşti, Israel: este calea mea ascunsă de Domnul şi judecata mea, trecută cu vederea de Dumnezeul meu? 28 Oare nu ştii sau nu ai auzit că Domnul este Dumnezeu veşnic? El, care a creat marginile pământului, nu oboseşte şi nu se osteneşte, iar inteligenţa lui nu poate fi pătrunsă. 29 El dă putere celui ostenit şi înmulţeşte tăria celui vlăguit. 30 Cei tineri obosesc, iar cei maturi se ostenesc şi se poticnesc, 31 dar cei care speră în Domnul îşi întăresc puterea, se înalţă ca pe aripi de vultur, aleargă, dar nu ostenesc, umblă, dar nu obosesc”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 102(103),1-2.3-4.8 şi 10 (R.: 1a)
R.: Binecuvântează-l, suflete al meu, pe Domnul.

1 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi tot ce este în mine să binecuvânteze numele său cel sfânt!
2 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi nu uita nicicând de binefacerile sale! R.

3 El îţi iartă toate nelegiuirile
şi te vindecă de orice boală.
4 El îţi răscumpără viaţa din adânc
şi te încununează cu dragoste şi îndurare. R.

8 Domnul este îndurător şi milostiv,
el este îndelung răbdător şi plin de îndurare.
10 El nu face după greşelile noastre,
nici nu ne răsplăteşte după fărădelegile noastre. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE
(Aleluia) Iată, Domnul vine ca să mântuiască poporul său; fericiţi cei pregătiţi să iasă în întâmpinarea lui! (Aleluia)

EVANGHELIA
Veniţi la mine toţi cei osteniţi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 11,28-30
În acel timp, Isus a luat cuvântul şi a zis: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă! 29 Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi alinare pentru sufletele voastre! 30 Căci jugul meu este plăcut , iar povara mea este uşoară”.

Cuvântul Domnului

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: