Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Nu suntem la plimbare, ci urcăm necontenit spre înălțimi

Posted by Paxlaur pe 16/01/2018

Monserrat - munte manastire inaltimeNu știu de ce
uneori trăim cu impresia că
viața ar trebui să fie o plimbare lejeră
pe înălțimile munților,
când de fapt știm că ea este
un necontenit urcuș spre înălțimi.
Dumnezeu,
spre care tindem,
este mereu mai sus.
Mereu!
Mai avem de urcat, de trudit!

Iar Dumnezeu nu ne așteaptă plimbându-se pe înălțimi,
ci trudește împreună cu noi, pentru noi (cf. In 5,17; 14,18).

Așadar, să mergem spre înălțimi
cântând un cântec nou (cf. Ps 149,1)


Cântați Domnului un cântec nou; lauda lui în adunarea credincioșilor săi (Ps 149,1).

Suntem îndemnați să cântăm Domnului un cântec nou. Omul nou cunoaște cântecul nou. A cânta este un semn de bucurie și, dacă observăm mai atent acest lucru, este și o expresie de iubire. Așadar, cel care știe să iubească viața nouă știe și să cânte cântecul nou. Ce anume este această viață nouă, trebuie să o știm în vederea cântecului nou. Într-adevăr, totul aparține unei singure împărății: omul nou, cântarea nouă, legământul nou. De aceea, omul nou va cânta cântecul nou și va aparține legământului nou.

Nu este nimeni care să nu iubească, însă trebuie văzut ce anume iubește. Nu suntem îndemnați să nu iubim, ci să alegem obiectul iubirii noastre. Dar ce vom alege, dacă mai întâi nu suntem aleși? Deoarece noi nu iubim dacă mai întâi nu suntem iubiți. Ascultați-l pe apostolul Ioan: Noi iubim pentru că el ne-a iubit mai întâi (cf. 1In 4,10). Caută pentru om motivul pentru care trebuie să-l iubească pe Dumnezeu și nu-l vei găsi decât pe acesta: pentru că Dumnezeu l-a iubit mai întâi. Cel pe care noi l-am iubit s-a dat deja pe sine pentru noi, s-a dat ca să-l putem iubi. Ce anume a dat pentru ca să-l iubim, ascultați mai clar de la apostolul Paul: Iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre (Rom 5,5). De unde? Oare de la noi? Nu. Deci de la cine? Prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat (Rom 5,5).

Având deci o încredere atât de mare, să-l iubim pe Dumnezeu din Dumnezeu. Ascultați-l mai clar pe același Ioan: Dumnezeu este iubire; cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu, iar Dumnezeu rămâne în el (1In 4,16). Nu este suficient a spune: Iubirea este de la Dumnezeu (1In 4,7). Cine dintre noi ar îndrăzni să spună ceea ce a fost spus: Dumnezeu este iubire? A spus-o cel care știa ceea ce avea. Dumnezeu ni se oferă în mod complet. Ne spune: Iubiți-mă și mă veți avea, pentru că nu puteți să mă iubiți dacă nu mă aveți deja.

O, fraților, o, fiilor, o, popor creștin, o, sfântă și cerească seminție, o, voi care sunteți renăscuți în Cristos, creaturi ale unei lumi divine, ascultați-mă, ba chiar prin mine: Cântați Domnului un cântec nou. Tu spui: Iată, eu cânt. Desigur, tu cânți, aud că tu cânți. Dar fii atent ca viața ta să nu dea mărturie împotriva glasului tău.

Cântați cu glasul, cântați cu inima, cântați cu gura, cântați cu sfânta voastră conduită. Cântați Domnului un cântec nou. Mă întrebați ce trebuie să cântați despre cel pe care îl iubiți? Fără îndoială, despre cel pe care-l iubești vrei să cânți. Căutați laudele pe care să le cântați? Ați auzit: Cântați Domnului un cântec nou. Căutați laudele? Lauda lui să răsune în adunarea credincioșilor. Cântărețul devine el însuși lauda cântecului său.

Vreți să aduceți laude lui Dumnezeu? Voi sunteți ceea ce spuneți. Veți fi lauda lui dacă veți trăi bine.

Din Predicile sfântului Augustin, episcop
(Pred. 34, 1-3.5-6: CCL 41, 424-426)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: