Îndrumarea spirituală: un Lux necesar (partea a II-a)

Cel care gustă din viața spirituală experimentează nemijlocit un adevăr tulburător, acela că în interiorul nostru există o lume atât de vie și atât de plină de mișcare, încât n-ai nevoie pe veci de televizor ca să simți adrenalina! Lumea noastră lăuntrică e atât de bogată și de populată, încât, atunci când intri în contact cu ea, realizezi cât de stupid e termenul modern de „distracție” (francezul divertisment, cum scria Pascal, care nu e altceva decât distragerea atenției de la lucrurile esențiale și concentrarea ei către cele superficiale). Dacă omul contemporan are avea curajul să tacă, să șadă și să se uite înlăuntrul lui, ar descoperi această lume fascinantă…
***
Când ții în mână inima cuiva nu ești ispitit să te crezi Dumnezeu?

I.B.: Ispita poate exista, dar ceea ce mă preocupă întotdeauna este uriașa responsabilitate pe care o am față de acel suflet. Un îndrumător care începe să se simtă un mic Demiurg deja a pierdut tot și s-a pierdut pe sine, un îndrumator care devine dictator nu mai are ce căuta în peisaj. Eu cred că există ispite mult mai subtile de atât în îndrumare. De pildă, să-i dai celuilalt ceea ce ai tu nevoie, pentru că nu asculți până la capăt. Un îndrumător bun este unul care ascultă și care-l ajută pe cel îndrumat să-și facă propriul lui drum, nu pe al îndrumătorului. Exercițiul permanent al îndrumătorului este acela de conștientizare a faptului că el nu e pus acolo pentru că ar fi vrednic în vreun fel ori pentru că ar avea vreo calitate de mare specialist, ci doar pentru ca să facă o bucată de drum alături de cel îndrumat.
***
Îndrumarea spirituală mi-a sugerat (și continuă să-mi cultive) trei idei de convertire zilnică a propriei persoane: la adevăr, la libertate și la curaj…

Deus meus in te confido (Ps 25,2)

28-31-page-00128-31-page-00228-31-page-00328-31-page-004

„Îndrumarea spirituală nu este o carismă exclusivă a preoților. Este o carismă a laicilor. […] Un director spiritual este una, un confesor este alta. Mă duc la confesor, îi spun păcatele mele, apoi el îmi iartă totul și merg mai departe. Dar cu un îndrumător spiritual vorbesc despre ceea ce este în inima mea. Examinarea conștiinței nu este aceeași pentru spovadă și pentru îndrumare. Pentru spovadă, mă uit să văd care-mi sunt lipsurile, unde mi-am pierdut răbdarea, dacă am fost lacom – lucruri concrete de felul acesta, care sunt păcate. Dar la îndrumarea spirituală, examinez ce se întâmplă în inima mea, încotro mă mișcă Duhul, dacă am simțit dezolare sau consolare, dacă sunt obosit sau de ce sunt trist: acestea sunt lucruri de vorbit cu bărbatul sau cu femeia care-mi este îndrumător spiritual” (Papa Francisc, 2015).  

Interlocutor:

Pr. Iulian Budău SJ (n. 1973), preot-călugăr iezuit, licențiat în Filosofie (Padova), Teologie…

Vezi articolul original 2.152 de cuvinte mai mult

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: