Era pe finalul unei zile, când un sătean se așeză pe banca de lângă poarta curții sale și privea cum soarele apune alene și frumos.
– Pe drum trecu un om care se întorcea de la câmp. După ce îi dădu binețe , acesta gândea în sinea lui despre cel așezat pe bancă: „Ce om leneş , în loc să fie la muncă, el stă cât e ziulica de mare fără să facă nimica …”
-La scurtă vreme trecu un altul. După ce îl salută , acesta gândea în sinea lui despre cel așezat pe bancă: „Ce om desfrânat , stă în fața casei ca să se uite după femei …”
– După o vreme trecu un al treilea, care după ce îl saluta pe omul nostru, se gândea în sinea lui despre cel așezat pe bancă: „Mare muncitor , cu siguranță că după ce toată ziua a muncit se odihnește …”
Întrebarea firească care se pune : oare care dintre cei trei au avut dreptate în privința omului de pe bancă? Greu de spus , la prima vedere imposibil , dar cu siguranță ne putem pronunța despre cei trei trecători ce fel de oameni erau. Așa că :
– primul era probabil un om leneș
– al doilea mai mult ca sigur un desfrânat, un ușuratic
-al treilea mai mult ca sigur a fost un om harnic.
Noi oamenii suntem oglinda propriilor prejudecăți , a gândurilor pe care le avem față de semenii noștri. Atenție însă, „prejudecăţile deformează întotdeauna gândurile, sentimentele şi opiniile oamenilor. ” O spunea Mark Twain.
Nu ți s-a întâmplat , în mare pripă ,să pui etichete care ulterior s-au dovedit că te-ai înșelat? Eu am pățit-o, nu o dată.
De la Voltaire citire „prejudecata este părere fără judecată.”, adică îți dai cu părerea înainte de a judeca(pre…judecată), te temi de toate,înainte de a încerca .Prejudecățile ne țin în loc, ne limitează libertatea de mișcare și nu ne permit să privim dincolo de aparențe. Toate astea cănd ,de fapt, „aparențele înșală”, asta spune o veche și adevărată…
via Suntem oglinda gândurilor noastre — Prieten de vreme rea
