Vreau să te însoţesc, scumpul meu mântuitor, pe străzile aglomerate ale Ierusalimului. Vreau să urc cu tine muntele Calvar. Alături de tine vreau să înfrunt mulţimea, soarele, insultele, loviturile, greutatea crucii. Astăzi vreau să fiu eu Simon din Cirene sau Veronica cea miloasă şi să-ţi alin măcar pentru o clipă suferinţele pricinuite de păcatele mele. Alături de tine, bune Isuse, păşesc pe muntele durerilor şi văd întâlnirea dintre tine şi îndurerata ta Mamă. În inima mea au rămas întipărite cuvintele Scripturii: „Iată, le fac pe toate noi”, ca o şoaptă pe care o adresezi mamei tale care te cuprinde sfâşiată de durere, o şoaptă ce trebuie să aibă ecou în toate inimile. Da, Domnul meu şi Dumnezeu meu, prin jertfa ta ai refăcut faţa pământului şi chipul omului. Prin patima şi moartea ta pe cruce ai redat omului demnitatea de fiu al lui Dumnezeu şi moştenitor al împărăţiei cerurilor. Prin patima, moartea şi învierea ta ne-ai eliberat de sub puterea celui rău şi ne-ai dat posibilitatea mântuirii. Acest mare mister îl meditez acum şi sunt copleşit de imensitatea iubirii tale cu care ai înnoit faţa pământului…