Am pierdut simțul așteptării


„Când unul absolutizează prezentul,
priveşte numai prezentul,
pierde simţul aşteptării,
care este atât de frumos şi atât de necesar,
şi ne aruncă afară din contradicţiile momentului.
Această atitudine – când se pierde simţul aşteptării –
închide orice perspectivă cu privire la viaţa de dincolo:
se face totul ca şi cum
n-ar trebui să se plece niciodată în viaţa cealaltă.
Şi atunci se preocupă numai să posede,
să se evidenţieze, să se aranjeze…”.

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Textul Evangheliei din această duminică (Mt 25,1-13) ne invită să prelungim reflecţia despre viaţa veşnică, începută cu ocazia Sărbătorii Tuturor Sfinţilor şi a Comemorării Credincioşilor Răposaţi. Isus relatează parabola celor zece fecioare invitate la o sărbătoare de nuntă, simbol al Împărăţiei cerurilor.

În timpurile lui Isus exista obiceiul ca nunta să se celebreze noaptea; de aceea cortegiul invitaţilor trebuia să meargă având candelele aprinse. Câteva fecioare sunt nechibzuite: iau candelele dar nu iau cu ele untdelemn; în schimb, cele înţelepte, împreună cu candelele iau şi untdelemn. Mirele întârzie, întârzie să vină, şi toate aţipesc. Când un glas anunţă că mirele urmează să vină, cele nechibzuite, în acel moment îşi dau seama că nu au untdelemn pentru candelele lor; îl cer de la cele înţelepte însă acestea răspund că nu pot să le dea, pentru că n-ar ajunge pentru toate. În timp ce fecioarele nechibzuite merg să cumpere untdelemn, ajunge mirele. Fecioarele înţelepte intră cu el în sala ospăţului şi uşa se închide. Celelalte vin prea târziu şi sunt respinse.

Este clar că Isus, cu această parabolă, vrea să ne spună că trebuie să fim pregătiţi pentru întâlnirea cu El. Nu numai pentru întâlnirea finală, ci şi pentru micile şi marile întâlniri de fiecare zi în vederea acelei întâlniri, pentru care nu este suficientă candela credinţei, este nevoie şi de untdelemnul carităţii şi al faptelor bune. Credinţa care ne uneşte cu adevărat cu Isus este aceea, aşa cum spune apostolul Paul, „care lucrează prin iubire” (Gal 5,6). Este ceea ce e reprezentat de atitudinea fecioarelor înţelepte. A fi înţelepţi şi prudenţi înseamnă a nu aştepta ultimul moment pentru a corespunde harului lui Dumnezeu, ci a face asta în mod activ imediat, începând de acum. „Eu… da, apoi mai încolo mă voi converti…” – „Converteşte-te astăzi! Schimbă-ţi viaţa astăzi!” – „Da, da, … mâine”. Şi acelaşi lucru îl spune mâine, şi astfel nu va ajunge niciodată. Astăzi! Dacă vrem să fim pregătiţi pentru ultima întâlnire cu Domnul, trebuie să cooperăm cu El încă de acum şi să facem acţiuni bune inspirate din iubirea sa.

Din păcate, noi ştim că se întâmplă să uităm ţinta vieţii noastre, adică întâlnirea definitivă cu Dumnezeu, pierzând astfel simţul aşteptării şi absolutizând prezentul. Când unul absolutizează prezentul, priveşte numai prezentul, pierde simţul aşteptării, care este atât de frumos şi atât de necesar, şi ne aruncă afară din contradicţiile momentului. Această atitudine – când se pierde simţul aşteptării – închide orice perspectivă cu privire la viaţa de dincolo: se face totul ca şi cum n-ar trebui să se plece niciodată în viaţa cealaltă. Şi atunci se preocupă numai să posede, să se evidenţieze, să se aranjeze… Şi tot mai mult. Dacă ne lăsăm conduşi de ceea ce ne apare mai atrăgător, de ceea ce îmi place, de căutarea intereselor noastre, viaţa noastră devine sterilă; nu acumulăm nicio rezervă de untdelemn pentru candela noastră, şi ea se va stinge înainte de întâlnirea cu Domnul. Trebuie să trăim ziua de astăzi, însă ziua de astăzi care merge spre ziua de mâine, spre acea întâlnire, ziua de astăzi încărcată de speranţă. Dacă în schimb suntem vigilenţi şi facem binele corespunzând harului lui Dumnezeu, putem aştepta cu seninătate venirea mirelui. Domnul va putea să vină şi în timp ce dormim: asta nu ne va preocupa, pentru că avem rezerva de untdelemn acumulată cu faptele bune de fiecare zi, acumulată cu acea aşteptare a Domnului, ca El să vină cât mai curând posibil şi să vină ca să mă ducă împreună cu El.

Să invocăm mijlocirea Preasfintei Maria, ca să ne ajute să trăim, aşa cum a făcut ea, o credinţă activă: ea este candela luminoasă cu care putem să străbatem noaptea de dincolo de moarte şi să ajungem la marea sărbătoare a vieţii.


Cei care doresc să susțină blogul și proiectele Paxlaur
pot afla detalii scriind AICI
sau la adresa paxlaur@yahoo.com.

De asemenea,
puteți utiliza una dintre posibilitățile de mai jos
pentru a fi alături de cei care trăiesc vremuri grele și triste.

Singuri putem face (prea)puțin,
împreună putem oferi mult mai mult.
Încă nu e (prea) târziu!

Dăruind vei dobândi!


Ajută un copil să meargă la școală! Luptă împotriva abandonului școlar! Dăruiește pentru cei mai săraci dintre săraci.

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu.

7.00 €

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Ieri, la Barcelona, a fost proclamat fericit Joan Roig y Diggle, laic şi martir, ucis la numai 19 ani în timpul războiului civil spaniol. A fost martor al lui Isus în ambientul de muncă şi i-a rămas fidel până la dăruirea supremă a vieţii. Exemplul său să trezească în toţi, în special în tineri, dorinţa de a trăi în plinătate vocaţia creştină. Aplauze pentru acest fericit, tânăr, aşa de curajos!

Văd acolo un steag, care mă face să mă gândesc la populaţiile din America Centrală, lovite în zilele trecute de un uragan violent, care a provocat multe victime şi daune uriaşe, agravate şi de situaţia dificilă din cauza pandemiei. Domnul să-i primească pe răposaţi, să întărească pe cei din familiile lor şi să-i susţină pe cei care sunt mai încercaţi, precum şi pe toţi cei care se străduiesc pentru a-i ajuta.

Urmăresc cu preocupare ştirile care vin din Etiopia. În timp ce îndemn să se respingă tentaţia ciocnirii armate, invit pe toţi la rugăciune şi la respect fratern, la dialog şi la soluţionarea paşnică a neînţelegerilor.

Astăzi, în Tunis, încep reuniunile „Forumului dialogului politic libian”, în care vor fi implicate toate părţile. Dată fiind importanţa evenimentului, doresc din inimă ca în acest moment aşa de delicat să fie găsită o soluţie la suferinţa lungă a poporului libian şi ca acordul recent pentru o încetare a focului permanentă să fie respectat şi concretizat. Să ne rugăm pentru delegaţii de la Forum, pentru pacea şi stabilitatea în Libia.

Astăzi în Italia se celebrează Ziua Mulţumirii, având tema „Apa, binecuvântare a pământului”. Apa este vitală pentru agricultură, este vitală şi pentru viaţă! Sunt aproape cu rugăciunea şi afectul de lumea rurală, în special de micii cultivatori. Munca lor este mai importantă ca oricând în acest timp de criză. Mă asociez cu episcopii italieni, care îndeamnă la salvgardarea apei ca bun comun, a cărei folosire trebuie să respecte destinaţia sa universală.

Şi acum adresez salutul meu vouă, romani şi pelerini din diferite ţări: familii, grupuri parohiale, asociaţii şi fiecare credincios. Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Papa Francisc: Angelus (8 noiembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Preluat de pe ercis.ro

Categorii:Lecturi, Papa FranciscEtichete:, , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: