„Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul

şi duhul meu tresaltă de bucurie

în Dumnezeu, Mântuitorul meu,

căci a privit la umilinţa slujitoarei sale. 

Iată, de acum toate popoarele

mă vor numi fericită,

căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic

şi numele lui e sfânt!

Milostivirea lui rămâne din neam în neam

peste cei ce se tem de el.

A arătat puterea braţului său: 

i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor,

i-a dat jos de pe tron pe cei puternici

şi i-a înălţat pe cei umiliţi; 

pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, 

iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale.

L-a sprijinit pe Israél, slujitorul său,

amintindu-şi de îndurarea sa,

după cum a promis părinţilor noştri, 

lui Abrahám şi urmaşilor lui în veci” 

                                    (Lc 1,46-55)