Despre credința noastră în Isus Cristos
și despre modul în care așteptăm venirea lui
și întâlnirea cu el,
(ne) vorbesc:
– plăcerea cu care ascultăm și medităm cuvântul lui Dumnezeu;
– dorința arzătoare, irezistibilă de a ne converti;
– ura față de păcat: să urăști efectiv păcatul!
Adevărata convertire
începe atunci când urâm păcatul.
Nu există piedică mai mare spre convertire
decât iubirea păcatului.
Ce poate fi mai neuman și necreștin
decât să iubești păcatul, să dorești să păcătuiești?!
Când începem să urâm păcatul,
deja l-am întâlnit pe Cristos,
deja vedem roadele convertirii noastre:
prezența lui Cristos!
Ferice de cei care ascultând Cuvântul,
îl cred și îl trăiesc urând răul și iubind binele,
adică făcând bine binele!
Vino, Doamne Isuse, și nu întârzia,
fă inima noastră asemenea cu inima ta!
Ioan a venit la voi pe calea dreptăţii, dar nu aţi crezut în el, însă vameşii şi desfrânatele au crezut în el.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 21,28-32
În acel timp, Isus le-a zis arhiereilor şi bătrânilor poporului: „Ce părere aveţi? Un om avea doi fii. S-a apropiat de primul şi i-a zis: «Fiule, du-te azi şi lucrează în vie!» 29 El i-a răspuns: «Nu vreau», dar apoi i-a părut rău şi s-a dus. 30 Apoi s-a apropiat de celălalt şi i-a spus la fel, iar el i-a răspuns: «Da, Doamne», dar nu s-a dus. 31 Care dintre aceştia doi a făcut voinţa tatălui?” I-au spus: „Primul”. Isus le-a zis: „Adevăr vă spun că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu. 32 Căci Ioan a venit la voi pe calea dreptăţii, dar nu aţi crezut în el, însă vameşii şi desfrânatele au crezut în el. Vouă însă, deşi aţi văzut, nici măcar după aceea nu v-a părut rău, ca să credeţi în el”.
Cuvântul Domnului
Lasă un răspuns