Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Celebrăm astăzi solemnitatea Epifaniei, adică manifestarea Domnului la toate neamurile: de fapt, mântuirea realizată de Cristos nu are graniţe, este pentru toţi. Epifania nu este un alt mister, este mereu acelaşi mister al Naşterii, văzut însă în dimensiunea sa de lumină: lumină care luminează pe orice om, lumină de primit în credinţă şi lumină de dus celorlalţi în caritate, în mărturie, în vestirea Evangheliei.
Viziunea lui Isaia, prezentată în liturgia de astăzi (cf. 60,1-6), răsună în timpul nostru mai actuală ca oricând: „Întunericul va acoperi pământul şi bezna, popoarele” (v. 2). În acest orizont, profetul vesteşte lumina: lumina dăruită de Dumnezeu Ierusalimului şi destinată să lumineze drumul tuturor neamurilor. Această lumină are forţa de a atrage pe toţi, de aproape şi de departe, toţi pornesc la drum pentru a ajunge la ea (cf. v. 3). Este o viziune care deschide inima, care lărgeşte respiraţia, care invită la speranţă. Desigur, întunericul este prezent şi ameninţător în viaţa fiecăruia şi în istoria omenirii, însă lumina lui Dumnezeu este mai puternică. Este vorba de a o primi pentru ca să poată străluci pentru toţi. Însă putem să ne întrebăm: unde este această lumină? Profetul o întrevedea de departe, însă deja era suficient pentru a umple de bucurie nespusă inima Ierusalimului.
Unde este această lumină? La rândul său, evanghelistul Matei, relatând episodul magilor (cf. 2,1-12), arată că această lumină este Pruncul din Betleem, este Isus, chiar dacă regalitatea sa nu este acceptată de toţi. Mai mult, unii o refuză, ca Irod. El este steaua apărut la orizont, Mesia cel aşteptat, Cel prin care Dumnezeu realizează împărăţia sa de iubire, împărăţia sa de dreptate, împărăţia sa de pace. El s-a născut nu numai pentru unii, ci pentru toţi oamenii, pentru toate popoarele. Lumina este pentru toate popoarele, mântuirea este pentru toate popoarele.
Şi cum are loc această „iradiere”? Cum se răspândeşte lumina lui Cristos în orice loc şi în orice timp? Are metoda sa pentru a se răspândi. Nu face asta prin puternicele mijloace ale imperiilor din această lume, care caută mereu să preia stăpânirea asupra ei. Nu, lumina lui Cristos se răspândeşte prin vestirea Evangheliei. Vestirea, cuvântul şi mărturia. Şi cu aceeaşi „metodă” aleasă de Dumnezeu pentru a veni în mijlocul nostru: întruparea, adică a deveni aproapele pentru celălalt, a-l întâlni, a asuma realitatea sa şi a duce mărturia credinţei noastre, fiecare. Numai astfel lumina lui Cristos, care este Iubire, poate să strălucească în cei care o primesc şi să-i atragă pe ceilalţi. Nu se propagă lumina lui Cristos numai prin cuvinte, cu metode prefăcute, întreprinzătoare… Nu, nu. Credinţa, cuvântul, mărturia: aşa se propagă lumina lui Cristos. Steaua este Cristos, însă steaua putem şi trebuie să fim şi noi, pentru fraţii noştri şi surorile noastre, ca martori ai tezaurelor de bunătate şi de milostivire infinită pe care Răscumpărătorul le oferă gratuit tuturor. Lumina lui Cristos nu se propagă prin prozelitism, ci se răspândește prin mărturie, prin mărturisirea credinţei. Precum şi prin martiriu.
Aşadar, condiţia este de a primi în noi această lumină, de a o primi tot mai mult. Vai de noi dacă noi credem că o avem, vai nouă dacă noi credem că trebuie doar s-o „gestionăm”! Şi noi, asemenea magilor, suntem chemaţi să ne lăsăm mereu fascinaţi, atraşi, conduşi, luminaţi şi convertiţi de Cristos: este drumul credinţei, prin rugăciune şi contemplarea lucrărilor lui Dumnezeu, care ne umplu încontinuu de bucurie şi de uimire, o uimire mereu nouă. Uimirea este mereu primul pas pentru a înainta în această lumină.
Să invocăm ocrotirea Mariei asupra Bisericii universale, pentru ca să răspândească în lumea întreagă Evanghelia lui Cristos, lumină a tuturor neamurilor, lumină a tuturor popoarelor.
______________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori,
Urmăresc cu atenţie şi îngrijorare evenimentele din Republica Centrafricană, unde s-au desfăşurat recent alegerile, cu care poporul a manifestat dorinţa de a continua pe calea păcii. De aceea invit toate părţile la un dialog fratern şi respectuos, să respingă ura şi să evite orice formă de violenţă.
Mă adresez cu afect fraţilor şi surorilor din Bisericile Orientale, Catolice şi Ortodoxe, care, conform tradiţiei lor, celebrează mâine Naşterea Domnului. Lor le adresez cea mai sinceră urare de un Crăciun Sfânt, în lumina lui Cristos pacea noastră şi speranţa noastră.
În sărbătoarea de astăzi a Epifaniei se celebrează Ziua Mondială a Copilăriei Misionare, care implică mulţi copii şi adolescenţi din toată lumea. Mulţumesc fiecăruia dintre ei şi îi încurajez să fie martori bucuroşi ai lui Isus, căutând mereu să ducă fraternitate în mijlocul celor de vârsta lor.
Şi adresez salutul meu cordial vouă tuturor, care sunteţi conectaţi prin mijloacele de comunicare. Un salut special se îndreaptă spre Fundaţia „Cortegiul regilor magi”, care organizează în numeroase oraşe şi sate din Polonia, şi din alte naţiuni, evenimente de evanghelizare şi de solidaritate.
Urez tuturor o sărbătoare frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Lasă un răspuns