Ce criterii folosim atunci când trebuie să luăm o decizie? Cine/ce ne motivează? Cine sau ce contează cel mai mult pentru noi? Ce loc ocupă voința lui Dumnezeu? Credința în viața veșnică și în Dumnezeu influențează în vreun fel deciziile noastre? Ce sens au pentru noi cuvintele pe care le spunem zilnic „Tatăl nostru… facă-se voia ta”?

Pentru Isus voința Tatălui era totul: când s-a împlinit timpul, s-a îndreptat cu hotărâre spre Ierusalim (cfr. Lc 9,51). A decis să urce la Ierusalim deși știa ce-l așteaptă acolo, știa că a sosit „ceasul înălțării”, dar aceasta era voința Tatălui. Iar el, Domnul și Învățătorul nostru, pentru aceasta a venit și s-a făcut ascultător până la moarte și încă moartea pe cruce (Evr 10, 5-7; Fil 2,8). 

Să nu zădărnicim cea mai frumoasă rugăciune și să întrupăm cuvintele rugăciunilor noastre, mai ales atunci când – privind cu ochi de copil spre Dumnezeu – îi spunem Tată, Tăticule, Tatăl nostru… 

Tatăl nostru, care ești în ceruri, sfințească-se numele tău, vie împărăția ta, facă-se voia ta precum în cer așa și pe pământ… Să se facă, Tată, voia ta în inima și în viața noastră! Amin!

---

Isus s-a îndreptat cu hotărâre spre Ierusalim.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 9,51-56
Când s-au împlinit zilele înălţării sale, Isus s-a îndreptat cu hotărâre spre a merge la Ierusalim ⁵² şi a trimis soli înaintea sa. Şi, mergând, au intrat într-un sat al samaritenilor, ca să pregătească pentru el cele necesare. ⁵³ Însă nu l-au primit, pentru că se îndrepta spre Ierusalim. ⁵⁴ Văzând aceasta,
discipolii Iacob şi Ioan i-au spus: „Doamne, vrei să cerem ca focul să coboare din cer şi să-i nimicească?” ⁵⁵ Dar, întorcându-se, el i-a mustrat. ⁵⁶ Şi au mers într-un alt sat.

Cuvântul Domnului