După ani de întors capul în altă parte,
acum mai putem privi doar spre cer și spre frații noștri!

Se zice pe drept cuvânt: „Cine nu are un bătrân, să și-l cumpere”… Cu mulți ani în urmă, pe 18 august 2014, un bătrân îmbrăcat în alb atrăgea atenția omenirii într-un mod profetic vorbind despre „al treilea război mondial pe bucăți”: „Astăzi noi suntem într-o lume de război, peste tot! Cineva îmi va spune: Părinte, Dumneavoastră ştiţi că suntem în al treilea război mondial, dar «pe bucăţi»?. Aţi înţeles? Este o lume în război, unde se săvârşesc aceste cruzimi. Aş vrea să mă opresc asupra a două cuvinte. Primul este cruzime. Astăzi copiii nu contează! Odată se vorbea despre un război convenţional; astăzi asta nu contează. Nu spun că războaiele convenţionale sunt un lucru bun, nu. Dar astăzi vine bomba şi te ucide pe cel nevinovat cu cel vinovat, pe copil cu femeia, cu mama… îi ucid pe toţi. Dar noi trebuie să ne oprim şi să ne gândim un pic la nivelul de cruzime la care am ajuns. Acest lucru trebuie să ne înspăimânte!” (Conferinţa de presă a papei Francisc în zborul de întoarcere din Republica Coreea (luni, 18 august 2014) Detalii aici: https://www.vatican.va/content/francesco/it/speeches/2014/august/documents/papa-francesco_20140818_corea-conferenza-stampa.html și aici traducerea în limba română: http://www.ercis.ro/actualitate/viata201408.asp?id=20140894 ).

Cine l-a auzit atunci pe Papa Francisc? Cine îl ascultă astăzi când strigă: „În numele lui Dumnezeu, vă cer: opriţi acest masacru!”… Chiar astăzi, 13 martie 2022, spunea: „În această săptămână oraşul care-i poartă numele, Mariupol, a devenit un oraş martir al războiului sfâşietor care devastează Ucraina. În faţa barbariei uciderii copiilor, nevinovaţilor şi civililor lipsiţi de apărare nu există motivaţii strategice care să fie valabile: există numai încetarea agresiunii armate inacceptabile, înainte ca să se reducă oraşele la cimitire. Cu durerea în inimă unesc glasul meu cu glasul oamenilor obişnuiţi, care imploră sfârşitul războiului. În numele lui Dumnezeu, să se asculte strigătul celor care suferă şi să se pună capăt bombardamentelor şi atacurilor! Să se concentreze cu adevărat şi cu hotărâre asupra negocierii, iar coridoarele umanitare să fie efective şi sigure. În numele lui Dumnezeu, vă cer: opriţi acest masacru!

Aş vrea să îndemn încă o dată la primirea atâtor refugiaţi, în care este prezent Cristos, şi să mulţumesc pentru marea reţea de solidaritate care s-a format. Cer tuturor comunităţilor diecezane şi călugăreşti să mărească momentele de rugăciune pentru pace. Dumnezeu este numai Dumnezeu al păcii, nu este Dumnezeu al războiului, şi cel care sprijină violenţa îi profanează numele. Acum să ne rugăm în tăcere pentru cei care suferă şi pentru ca Dumnezeu să convertească inimile la o fermă voinţă de pace” (Papa Francisc: Angelus (13 martie 2022) http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=202203049 ).

Ce a făcut omenirea, în general, pentru a opri războiul pe bucăți care făcea ravagii în lume de ani de zile? Ce a făcut Europa? Ce am făcut noi? 

Obișnuiți cu viața tihnită din Europa, ne trezeam mereu târziu, leneveam până la ceasul al treilea. Abia într-o dimineață de februarie din 2022 ne-am trezit toți înainte de a cânta cocoșul de trei ori: pacea locului a fost trădată! Pacea și liniștea bătrânului amorțitului continent au fost tulburate de zgomotul unui NOU RĂZBOI.

Până acum sunetul bombelor și plânsul copiilor se auzeau doar de la televizor. Până acum războiul era doar o știre. Era departe, undeva printre străinii (despre) care (credeam că) nu sunt frații noștri. Nu ne interesa. Acum însă sunetele bombelor se aud aproape de ușa noastră. Lacrimile nu sunt la televizor, ci se varsă pe pământul nostru. Suferința victimelor este parte din viața noastră: uneori este suficient să deschizi fereastra și vezi suferința atât de reală, crudă, cu multe lacrimi. Când bătrânul în alb ne invita să construim pacea, am preferat să întoarcem capul în altă parte: am privit doar în ograda noastră, doar acolo unde nu era război. Acum nu mai avem unde să întoarcem capul. Acum îl ridicăm spre cer! Acum, în mijlocul furtunii strigăm: „Doamne, salvează-ne! Pierim!” (Mt 8,25). Acum ne-am trezit bine de tot: și noi, și Europa, și omenirea. Acum ne dăm seama câtă dreptate are bătrânul în alb: suntem în al treilea război mondial pe bucăți. Acum doar Cristos și pacea sa ne mai pot liniști și salva. Cu cât dor tânjim în rugăciune după cuvintele sale. Ce mult ne dorim să vină și să spună războiului, bombelor, oamenilor cruzi: „Potoleşte-te! Taci!”(Mc 4,39).

Și dacă tot ne-am trezit, poate ar fi bine să vedem toate războaiele, nu doar pe cel care ne zguduie casa și ne fură liniștea… Să ne amintim de cei care continuă să sufere sau să provoace suferință în Siria, Etiopia, Irak, Yemen, Africa… Și dacă tot a trezit în noi războiul buna dorința de a face curățenie pentru a sădi pacea, bine ar fi să facem o curățenie generală și să nu ne preocupăm doar să instaurăm pacea – acea pace care e atât de fragilă -, ci cultura păcii, cultura armoniei. Să înlocuim pacea de cristal, cu o cultură a păcii adevărate. Și asta trebuie să înceapă cu armonia din noi și din jurul nostru. Dacă nu reușim să trăim în armonie în casa sau în comunitățile noastre mici, atunci ce așteptări să mai avem de la popoare… Curățenia începe din casa noastră, din inima noastră… De acolo, din „inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutățile, înșelăciunea, desfrâul, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea” (Mc 7,21-22). 

Și mai e ceva, dacă tot ne-am trezit. Să ne amintim că locurile în care trebuie să facem curățenie și să instaurăm cultura păcii și a libertății, nu sunt doar cele în care cad bombe peste cei nevinovați. De pace este nevoie în fiecare țară unde dictatura și dictatorii răpesc liniștea, pacea, încrederea, libertatea… Să ne amintim și de acele țări „libere și pașnice” în care oamenii nu sunt nici liberi și nici în pace… Și nu sunt puține aceste țări, aceste locuri care sunt o amenințare continuă la adresa păcii de cristal…

Să ne rugăm mult și să muncim mult pentru a construi pacea adevărată, pentru a instaura cultura păcii. Dacă tot ne-am trezit, să rămânem treji, să veghem ca nu cumva să ne obișnuim cu războiul. Sau, mai rău, să ajungem să dorim un război în speranța că așa vom opri violența, răul… Să nu ne amăgim: un război nu face altceva decât să atragă alt război și tot așa… Cu violența mergem doar din moarte în moarte… Drept dovadă: în timp ce omenirea privea îngrozită spre noua parte a celui de-al treilea război mondial pe bucăți, a început PRIMUL RĂZBOI MONDIAL ECONOMIC (deocamdată pe bucăți)… Tot război, tot mondial, tot fabrică de orfani și sărăcie, doar că sângele care curge din acesta nu e atât de roșu, ci mai mult verde. Însă victimele sunt aceleași: cei mici, frații mei, frații noștri!

Să ne țină Domnul uniți în rugăciune și în facerea de bine pentru a instaura cultura păcii!

---

Vă aștept în continuare alături de proiectul Paxlaur: Frații mei mai mici (DETALII AICI despre copiii noștri). Să răsune în inima noastră și în lumea întreagă acest cuvânt al Domnului: „Tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi‑ați făcut” (Mt 25).

Poți ajuta prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com;

sau prin Banca Transilvania:
cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu
cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

Vă mulțumesc din suflet!