În fiecare sat sau oraş creştin există un om care nu-şi aparţine sieşi, ci celorlalţi; care ia pruncul nou-născut de la sânul mamei sale şi nu-l părăseşte nici chiar în preajma mormântului; care binecuvântează şi sfinţeşte leagănul, nunta, agonia şi sicriul.
Un om pe care copiii se obişnuiesc să-l îndrăgească; un om căruia şi necunoscuţii îi zic „părinte” şi la picioarele căruia creştinii îşi dezvăluie tainele ce le apasă sufletele.
Un om care, prin starea sa, este mângâietorul nenorocirilor sufletului şi trupului, mijlocitor obligat între sărăcie şi bogăţie şi căruia bogatul şi săracul îi bat, pe rând, la uşă : bogatul, pentru a-şi lăsa milostenia, în ascuns, săracul, pentru a o primi fără să se umilească.
Un om care nu aparţine nici unei clase sociale şi, totuşi, este în aceeaşi măsură al celor de jos, prin viaţa sa săracă, şi al celor de sus, prin educaţia, ştiinţa şi nobleţea pe care i le dau religia iubitoare de oameni.
Un om, în sfârşit, care ştie multe, care are dreptul să vorbească şi al cărui cuvânt cade de sus asupra minţilor şi asupra inimilor, cu toată autoritatea unei misiuni dumnezeieşti.
Acest om este PREOTUL!