Să presupunem că mâine dimineaţă la televizor, internet, presă ar apărea declaraţia Sfântului Părinte care ar spune: „Dragi credincioşi, iubiţi cetăţeni ai lumii, ne cerem iertare. A fost o greşeală, o eroare enormă pe care abia acum am reuşit să o clarificăm. Aşadar, iată despre ce este vorba: Duhul Sfânt nu există. Sunt doar două persoane dumnezeieşti: Tatăl şi Fiul său, Isus Cristos. Ne cerem iertare pentru marea confuzie şi vă invităm să vă conformaţi credinţa noilor descoperiri”.
Ei bine, în urma unei astfel de declaraţii şocante, care ar fi reacţia noastră? Am simţi un gol? O lipsă? O modificare? Rugăciunile noastre ar deveni altele?
Sau poate că în viaţa multora dintre noi s-ar repeta episodul lui Paul la Efes: el îi întreabă pe efeseni dacă l-au primit pe Duhul Sfânt şi ei îi răspund că nici măcar nu ştiau că există (Fap 19,1-3). Da, milioane de oameni nici măcar nu ştiu că există… şi sunt creştini.
„Cel mai bun mângâietor, oaspete care aduci bucurie în suflet şi uşurare în inimi. În osteneală tu eşti odihnă, în arşiţă tu eşti răcoare,iar în lacrimi tu ne eşti mângâiere” .
Acestea sunt cuvintele care descriu cea mai de dorit persoană: Duhul Sfânt. Astăzi, în ziua de Rusalii, se vorbeşte mult despre această persoană a Sfintei Treimi. Dar se vorbeşte în termeni generali. De exemplu, evanghelia îl numeşte mângâietorul şi apărătorul; apostolul Paul vorbeşte despre generozitatea sa şi roadele sale în viaţa celor ce-l primesc: iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunăvoinţa, bunătatea, încrederea, blândeţea, înfrânarea; Biserica, la rândul ei, ne vorbeşte despre cele şapte daruri cu care suntem împodobiţi atunci când îl primim; ştim că ne însemnăm cu semnul sfintei Cruci sau spunem doxologia şi-l amintim şi pe Duhul Sfânt. Dar toate astea sunt departe de a fi ceva personal, ceva intim. Astăzi vă invit să trecem de la universal la…
Vezi articolul original 1.689 de cuvinte mai mult
Prea târziu te-am iubit... 
1 comentariu ›