Ziua inventarului 


E timpul să ne punem în genunchi, în tăcere, și să facem inventarul vieții: ce am primit și ce am făcut cu ceea ce am primit? Cum trăiesc? Mă simt fiu? Sunt responsabil? Mă comport ca un administrator responsabil sau ca un despot? Într-o lume plină de satrapi, să cerem harul ca în inima noastră să crească atitudinea și speranța de fiu, să trăim ca fii și moștenitori astfel încât faptele noastre să arate că nu suntem altceva decât administratori a tot ceea ce avem. Da, administratori. Ba mai mult, administratori responsabili. 

Suntem conștienți de ceea ce am primit? 

La ce fază administrativă suntem? Ce urmează? Care e planul vieții noastre? 

Când ne-am făcut ultimul inventar al „bunurilor” vieții? Când am făcut ultima evaluare a ceea ce am, a ceea ce am primit, a talanților, a oamenilor, a virtuților,  a bunurilor? Ce fac cu ceea ce mi s-a încredințat?

Cât de profundă este rugăciunea de la începutul sfintei Liturghii din această duminică:

Dumnezeule atotputernic și veșnic, noi îndrăznim să te numim Tată: desăvârșește în inimile noastre spiritul de fii adoptivi, ca să putem intra în moștenirea făgăduită. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin!


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 12,32-48
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Nu te teme, turmă mică, pentru că i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăţia! 33 Vindeţi ceea ce aveţi şi daţi de pomană; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară nepieritoare în ceruri, unde hoţul nu se apropie, nici molia nu o distruge! 34 Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. 35 Să fie coapsele voastre încinse şi luminile aprinse, 36 iar voi fiţi asemenea oamenilor care-şi aşteaptă stăpânul să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă de îndată ce vine şi bate la uşă! 37 Fericiţi acei servitori pe care stăpânul, când va veni, îi găseşte veghind! Adevăr vă spun, se va încinge, îi va aşeza la masă şi, venind, îi va servi. 38 Fie că va veni la miezul nopţii, fie că va veni spre dimineaţă şi-i va găsi astfel, fericiţi vor fi ei! 39 Să ştiţi aceasta: dacă stăpânul casei ar şti ora la care vine hoţul, nu ar lăsa să i se spargă casa. 40 Fiţi şi voi pregătiţi pentru că Fiul Omului va veni la ora la care nu vă gândiţi!” 41 Atunci Petru a zis: „Doamne, pentru noi spui parabola aceasta sau pentru toţi?” 42 Domnul i-a spus: „Cine este administratorul credincios şi înţelept pe care stăpânul îl stabileşte peste servitorii săi ca să le dea porţia de hrană la timpul potrivit? 43 Fericit este servitorul acela pe care stăpânul său, când va veni, îl va găsi făcând astfel! 44 Adevărat vă spun că îl va stabili peste toate bunurile sale. 45 Dar dacă acel servitor spune în inima lui: «Stăpânul meu întârzie să vină» şi începe să-i lovească pe servitori şi servitoare, să mănânce, să bea şi să se îmbete, 46 stăpânul servitorului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi la ora pe care nu o ştie, îl va pedepsi aspru şi îi va face parte printre cei necredincioşi. 47Acel slujitor care cunoaşte voinţa stăpânului său, dar nu a pregătit şi nu a făcut după voinţa lui, va primi multe lovituri; 48 cel care nu a cunoscut, dar a făcut lucruri care merită lovituri, va primi puţine; cui i s-a dat mult, mult i se va cere, iar cui i s-a încredinţat mult, i se va cere şi mai mult”.
Cuvântul Domnului

Categorii:Predici si meditatiiEtichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: