„Săracii dobândesc mai ușor valoarea umilinței decât bogații. Săracii, în lipsa mijloacelor, au ca prietenă blân­dețea. Bogații, în belșug, sunt familiari cu aroganța. Totuși, nu trebuie negat că în mulți bogați se găsește acea disponibilitate de a-și folosi belșugul nu pentru osten­tație orgolioasă, ci pentru fapte de bunătate. Ei consi­deră un mare câștig ceea ce oferă pentru alinarea lipsu­rilor și suferințelor altuia.
    Această participare comună la propuneri virtuoase se poate întâlni la oameni din toate categoriile. Efectiv, mulți pot fi egali în dispozițiile interioare, chiar dacă rămân diferiți în ce privește condiția economică. Dar nu contează cât de mult diferă în posesia de bunuri atunci când sunt uniți în valorile spirituale. Fericită este acea sărăcie care nu cade în lațul întins de iubirea bunurilor temporare, nici nu dorește să-și înmulțească bunurile lumești, ci dorește cu ardoare îmbogățirea cu comorile cerești.
    Un model al acestei sărăcii mărinimoase, după Dom­nul, ni l-au oferit mai întâi apostolii. Ei au lăsat toate fără nici o deosebire și, chemați de glasul învățătorului divin, s-au schimbat rapid din pescari de pești în pescari de oameni (cf. Mt 4,19). Ei i-au făcut egali cu ei pe mulți, adică pe cei care le-au imitat credința. Acela era timpul în care primii fii ai Bisericii erau o singură inimă și un singur suflet (Fap 4,32). Părăsind tot ceea ce aveau, ei se îmbogățeau cu bunuri veșnice, prin intermediul unei sărăcii din motive religioase. Au învățat din predica apostolică bucuria de a nu avea nimic și de a poseda toate împreună cu Cristos.
    Pentru aceasta, sfântul Petru, apostolul, a spus atunci când, la intrarea în templu, șchiopul i-a cerut de pomană: Argint și aur nu am, dar ceea ce am îți dau. În numele lui Isus Cristos, Nazarineanul, ridică-te și umblă (Fap 3,6). Ce poate fi mai sublim decât această umilință? Ce poate fi mai bogat decât această sărăcie? El nu are garanția banilor, dar îi dă darurile naturii. Pe acel om, pe care mama l-a născut infirm din sânul ei, Petru l-a făcut sănă­tos prin cuvânt. Cel care nu a dat chipul cezarului impri­mat pe monedă a reformat chipul lui Cristos în om.
    Binefacerile acestei comori nu le-a experimentat numai acela care a dobândit posibilitatea de a merge, ci și cei cinci mii de oameni care, după îndemnurile apos­to­lului, au crezut în virtutea vindecării miraculoase făcute de el (cf. Fap 4,4). Săracul care nu avea nimic să-i dea acelui cerșetor a dat atâta belșug de har divin, încât a însănătoșit picioarele unui om și a vindecat atâtea mii de oameni în inimi. I-a făcut agili, pe calea lui Cristos, pe cei pe care îi găsise șchiopătând în infidelitatea iudaică”.

Din predica Despre fericiri a sfântului Leon cel Mare, papă
Pred. 95, 2-3: PL 54, 462: Fericiți cei săraci în duh