Drumul speranței: Nazaret


De ce să începem de la Nazaret? Pentru că așa este Dumnezeu: alege locurile mici, neînsemnate, necunoscute, disprețuite în ochii lumii. Atunci când Filip îi spune lui Natanael: „L-am găsit pe cel despre care au scris Moise, în Lege, şi Profeţii, pe Isus, fiul lui Iosif din Nazaret”, răspunsul lui Natanael ne surprinde: „Poate fi ceva bun din Nazaret?” (cf. In 1,45-46; 1Cor 1,27-29). Acest sat nu doar că era mic, ci mai mult: nici măcar nu se bucura de o faimă bună. Era unul dintre locurile care nu promiteau nimic. De fapt, Nazaretul nici măcar nu este menționat în Vechiul Testament. Însă Dumnezeu este expert să facă lucruri mărețe din nimic, din ceea ce este disprețuit și neînsemnat în ochii lumii[1].

Însă, deși neglijat de oameni, acesta este locul în care au trăit Isus, Maria și Iosif. Erau cunoscuți acolo (cf. Mc 6,3). Duceau o viață modestă, într-o casă modestă, tocmai ca să se arate noutatea Alianței pe care Dumnezeu se pregătea să o încheie prin Isus din Nazaret. Contrastul dintre vechea și noua alianță se vede cel mai bine în diferențele dintre vestirea nașterii lui Ioan Botezătorul – solemnă, la Ierusalim, în templu, făcută unui preot în timpul culminant al slujirii sale – și vestirea nașterii lui Isus: în simplitate, într-o localitate necunoscută scripturilor, la periferie, într-o casă umilă, unei fecioare necunoscute, dar plină de har (cf. Lc 1,5-38)[2].

Simbolic, Nazaret este pentru noi locul în care trăim acum: acolo unde ne ducem viața de fiecare zi, cu tot ceea ce înseamnă ocupația noastră și relațiile cu oamenii din jurul nostru; înseamnă locul în care trăim cu lipsurile și poate cu singurătatea noastră. Este locul pe care unii îl disprețuiesc sau pentru care unii ne arată cu degetul, convinși că nu poate ieși nimic bun din acest loc al nostru. Mai mult decât atât, la început de drum spre Betleem, Nazaretul este starea noastră de spirit: întocmai cum suntem acum, cum este sufletul nostru acum. 

Nazaretul are printre semnificațiile sale din ebraică și această caracteristică: „loc de observație” sau „foișor”. Aceasta pentru că este așezată pe o colină de pe care se poate vedea toată valea Esdrelon[3]. Și este bine pentru noi să privim din acest „loc de observație” spre „valea” noastră, spre interiorul nostru și să ne vedem așa cum suntem. Nazaretul este „foișorul” unde ne retragem la început de drum și începem să ne analizăm. 

Cum este astăzi relația noastră cu Dumnezeu? Dar cu oamenii? Dar cu noi înșine? Cât de împăcați trăim în „Nazaretul” nostru? Ce înseamnă pentru noi locul în care ne aflăm? Dar starea în care ne aflăm? Suntem mulțumiți de felul în care ne tratăm sufletul? Suntem mulțumiți de relația cu vecinii noștri? Dar de relația cu Dumnezeul care ne-a pus în locul acesta în acest timp al istoriei mântuirii? 

Astăzi, „Nazaretul” nostru poate fi un fel de bunavestire. Astăzi Domnul trimite un înger în Nazaretul nostru și ne spune și nouă: „Nu te teme. Ridică-te! Pornește! La capătul drumului te așteaptă o viață nouă, te așteaptă Cristos viu, te așteaptă Dumnezeu făcut om pentru tine. Nu vei mai fi niciodată singur” (cf. Lc 1,28-38; Mt 1,20-24).

Să conștientizăm starea în care ne aflăm la început de drum. Să intrăm în această școală a smereniei de la Nazaret și să ne recunoaștem micimea, să ne cunoaștem așa cum suntem, cu bune și mai puțin bune. Este important să știm cum suntem acum, trup și suflet, ca să vedem bine măsurile pe care le putem lua pentru a duce la împlinire călătoria pe care o începem alături de Iosif și Maria. La sfârșitul călătoriei trebuie să-l vedem pe Mesia născându-se, așa cum l-a văzut Iosif. Însă de data aceasta, vrem ca Isus să se nască într-un loc mai decent. Vrem să-i pregătim inima noastră. Să nu o lăsăm să fie grajd, ci să o facem un loc demn de Cuvântul întrupat. Să facem în așa fel încât Isus care vine să ne întâlnească să se simtă „acasă” în viața noastră. Doar așa sfântul Iosif ne va îngădui și nouă să ținem Pruncul în brațe. Măcar pentru o clipă. Și asta ne-ar fi suficient!


[1] Cf. Francisco Vidal, De Nazaret a Belén: 111 Kilómetros, Didaskalos, Madrid 2020, pp. 17-19.

[2] Papa Benedict al XVI-lea, Isus din Nazaret. Copilăria lui Isus, Libreria Editrice Vaticana, Città del Vaticano 2012, pp. 10-11, 33.

[3] Cf. Noul Testament, Sapientia, Iași 2002, p. 19 (nota d), p. 135 (nota d).

AICI puteți citi prima parte din Drumul Speranței:
1. Drumul speranței: cu Iosif de la Nazaret(-ul nostru) la Betleem(-ul lui)

Categorii:Advent, drumul sperantei, Sfântul IosifEtichete:, , , , , ,

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: