Prea târziu te-am iubit…

Acest text ne ajută să înțelegem mai bine Biserica, Sinodul, progresul credinței, dezvoltarea etc.

Dezvoltarea învățăturii creștine

Poate cineva ar putea să se întrebe: oare nu va exista niciodată un progres al religiei în Biserica lui Cristos? Desigur că va exista, și încă un progres foarte mare.
Cine poate fi așa de dușmănos față de oameni și ostil față de Dumnezeu, încât să vrea să împiedice progresul? Totuși, trebuie să fim atenți că este vorba de un adevărat progres al credinței, și nu de o schimbare. Adevăratul progres are loc prin intermediul dezvoltării interne. Însă este schimbare atunci când o învățătură se trans­formă în alta.
Așadar, este necesar ca, o dată cu trecerea timpurilor, să crească și să progreseze cât mai mult posibil înțele­gerea, știința și înțelepciunea, atât ale fiecăruia, cât și ale tuturor, atât ale unui singur om, cât și ale întregii Bise­rici. Însă trebuie să rămână mereu aceleași genul învăță­turii, învățătura însăși, semnificația sa și conținutul său.
Religia sufletelor urmează aceeași lege care reglemen­tează viața trupurilor. Acestea, deși cresc și se dezvoltă cu trecerea anilor, rămân aceleași de mai înainte. Desigur că este diferență între floarea tinereții și secerișul bătrâneții, dar sunt aceiași adolescenți de altădată cei care devin bătrâni. Deci se schimbă vârsta și starea, dar rămâne mereu același individ. Natura rămâne unică și identică, persoana rămâne unică și identică.
Mădularele sugarului sunt mici, iar cele ale tânărului sunt mai mari. Însă sunt aceleași. Mădularele omului adult nu mai au proporțiile mădularelor copilului. Cu toate acestea, cele care există la vârsta matură existau deja, așa cum știu toți, în embrion, așa încât, în ce pri­vește părțile trupului, nu se găsește nimic nou în adulți care să nu fi fost deja prezent în copii, chiar în starea embrionară.
Nu este nici o îndoială în acest sens. Aceasta este legea adevărată și autentică a progresului organic. Aceasta este ordinea minunată stabilită de natură pentru orice creștere. La vârsta matură se întinde și se dezvoltă în forme tot mai ample tot ceea ce înțelepciunea creatorului a format anterior în trupușorul celui mic.
Dacă, o dată cu trecerea timpului, specia umană s-ar schimba în așa fel încât să aibă o structură diferită sau s-ar îmbogăți cu vreun mădular deosebit de cele obiș­nuite de înainte, sau ar pierde vreunul, ar rezulta că întreg organismul ar fi profund alterat sau diminuat. În orice caz, nu ar mai fi același. Și dogma religiei creștine trebuie să urmeze aceste legi. Progresează, consolidân­du-se o dată cu trecerea anilor, dezvoltându-se împreună cu timpul, aprofundându-se împreună cu vârsta. Însă este necesar să rămână mereu absolut intactă și nealterată.
Înaintașii noștri au semănat deja din primele timpuri, în câmpul Bisericii, sămânța credinței. Ar fi absurd și incredibil ca noi, fiii lor, în locul adevărului genuin al grâului, să culegem rodul înșelăciunii, adică al greșelii neghinei.
Dimpotrivă, este drept și total logic să se excludă orice contradicție între înainte și după. Noi secerăm același grâu al adevărului, care a fost semănat și care a crescut până la maturizare. Așadar, deoarece există ceva din primul semănat care mai poate să se dezvolte o dată cu trecerea timpului, și astăzi poate să fie obiect al culti­vării fericite și rodnice.

Din Prima învățătură a sfântului Vincențiu din Insulele Lerine, preot
(Cap. 23: PL 50, 667-668)