Prea târziu te-am iubit…

Zilnic auzim, simțim, atingem binele și răul, lumina și întunericul, viața și moartea. Zilnic. Toți. În mii de forme…

Moartea bântuie pe străzile orașelor, în spitale și în case. E reală. Sfâșietor de reală! E suficient să vizitezi un spital sau un cimitir sau un azil de bătrâni sau un oraș bombardat … Este sfâșietoare când umblă sfidătoare și necruțătoare în jurul copiilor…

La fel ca moartea, este și suferința. Mereu nedespărțite, ca două surori. Atât de palpabilă este suferința în casele oamenilor, în comunitățile noastre, în familii. Se vede: are culoarea sângelui și a morții. Se rostogolește pe chipul nostru sub forma lacrimilor, se prelinge în urechi sub formă de suspine, gemete sfâșietoare. Nu știm de unde vine, dar o simțim brusc cum ne străpunge adânc în inimă..

La fel de reală ca moartea și suferința este și singurătatea. Strigătul ei asurzitor se aude de după ferestre, trece prin pereții vecinului. E atât de reală singurătatea din lumea noastră aglomerată. De cele mai multe ori doare în tăcere, ca un cancer. Dar e reală, palpabilă. Chiar lângă noi sau în noi. Nu o putem nega. Se vede dincolo de zidul rețelelor sociale. 

Singurătatea e ca și păcatul: real, prezent și tangibil. Cine nu l-a cunoscut? Toți. Suntem creatori, făuritori de păcate în toate formele. Fiecare viață pare că ascunde în ea o uzină de păcate: fabricăm pentru noi, dar și pentru alții. Fabricăm ziua și noaptea, în trei schimburi. Mereu e cineva care fabrică un păcat. Chiar acum. Un păcat real. 

Moartea, suferința, singurătatea, păcatul… atât de reale. Imediat le simți. Uita-te în jur sau în tine. Sunt acolo părți din ele. Atât de reale. Înfricoșător de reale, insuportabile dacă toată existența noastră s-ar reduce la aceste realități sau altele asemănătoare lor. Însă …

Chiar dacă în jurul nostru, răul e real, tot întunericul e real; chiar dacă l-am palpat toți când s-a lipit de noi sub forma morții celor dragi sau a suferinței sau a singurătății: o îmbrățișare atât de rece! Mai ales iarna. Mai ales noaptea… Totuși, întunericul este doar absența Luminii. Moartea, suferințele, singurătatea, păcatele, au forță doar acolo unde lipsește lumina. Ele sunt reale doar atunci când le lipsește ceva: lumina sau viața sau pacea sau virtutea sau aproapele sau Dumnezeu. 

Învierea lui Cristos a smuls a schimbat și schimbă în fiecare zi realitatea, schimbă palpabil viața, viețile. Da, trebuie să strigăm morții, suferinței, singurătății, păcatului etc.: „mult mai real” decât întunericul și decât orice rău este lumina, este viața, este învierea, este Cristos. 

Da, Cristos este real! E viu! Cristos este palpabil, mult mai mult decât moartea, suferința, singurătatea, păcatul. Cristos a înviat și cu el vin spre noi, se preling în noi ca un ulei înmiresmat viața, fericirea, învierea. 

Vocea lui Cristos înviat răsună celor suferinzi, singuri, păcătoși, morți: „Bucurați-vă! Nu vă temeți!” Vocea lui e reală: se aude. Cristos are vocea celui care a murit și a înviat, are vocea unui om-Dumnezeu care a învins moartea. Prezența lui acum este reală și este pentru toți și pentru totdeauna. Chemarea lui este reală. Îmbrățișarea lui e reală și pune capăt morții, suferințelor, singurătății, păcatelor. Cristos este real! Binele e real! Viața e reală! Învierea e reală! 

Să nu ne temem: multe rele sunt reale, le simțim, dar nimic nu este mai real și mai prezent și mai puternic decât Cristos și iubirea lui față de noi. Să-l simțim prezent pe Cristos înviat și să-l auzim cum ne spune: Nu vă temeți! Cine aude vocea lui Cristos înviat, cine simte atingerea lui, cine este cuprins de iubirea lui, cine l-a întâlnit cu adevărat în veci nu va cunoaște disperarea. 

Cristos este real!
Reală este învierea lui!
Reală este viața și fericirea pe care ni le oferă!
Simți? 

---

EVANGHELIA
Daţi de ştire fraţilor mei să meargă în Galileea şi acolo mă vor vedea.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 28,8-15
În acel timp, femeile, plecând în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare, au alergat să dea de ştire discipolilor lui. ⁹ Şi, iată, Isus le-a venit în întâmpinare şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!” Iar ele, apropiindu-se, i-au cuprins picioarele şi l-au adorat. ¹⁰ Atunci Isus le-a zis: „Nu vă temeţi! Mergeţi şi daţi de ştire fraţilor mei să meargă în Galileea şi acolo mă vor vedea!” ¹¹ După ce au plecat ele, iată că unii din gardă au venit în cetate şi au dat de ştire arhiereilor despre toate cele întâmplate. ¹²Aceştia, reunindu-se în consiliu cu bătrânii, au dat suficient de mulţi arginţi soldaţilor, ¹³ zicând: „Să spuneţi: «Discipolii lui au venit noaptea şi l-au furat pe când noi dormeam!» ¹⁴ Şi dacă va afla guvernatorul despre asta, îl vom convinge noi şi vă vom scăpa de neplăceri”. ¹⁵ Ei, luând arginţii, au făcut aşa cum au fost instruiţi. Astfel, zvonul acesta s-a răspândit la iudei până azi.

Cuvântul Domnului