Protecția, ajutorul și iubirea sfântului Iosif,
de care au beneficiat Fecioara Maria și Pruncul Isus,
sunt necesare și astăzi acolo unde suferă femei și copii.
Domnul să ne transforme în protectorii celor vulnerabili.

(Cf. Mt 1,18-24)

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 1,18-24
Naşterea lui Isus Cristos a fost astfel: mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. 19 Iosif, soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns. 20 Cugetând el la acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! 21 Ea va naşte un fiu şi tu îi vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”. 22 Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul, prin profetul care zice: 23 „Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi îi vor pune numele Emanuel”, care, tradus, înseamnă: „Dumnezeu-cu-noi”. 24 Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat-o la sine pe soţia lui.

Cuvântul Domnului

Posted in , , ,

Lasă un comentariu