Confesiuni (V)

I. Sfinţii Părinţi.

I.1. Cine sunt sfinţii părinţi? 

I.2. Importanţa Sfinţilor Părinţi 

I.3. Actualitatea Sfinţilor Părinţi

II. Sfântul Augustin

II. 1. Omul

Sfântul Augustin s-a născut la 13 noiembrie 354, la Tagaste (Souk-Ahras), în Africa, avându-i ca părinţi pe Monica, o creştină ferventă, şi pe Patriciu, despre care Augustin avea să scrie mai târziu că „încă nu crezuse [în tine, Dumnezeule al meu]” (Augustin, Confesiuni, Humanitas, Bucureşti 1998, I, 11(17)), dar care nu era împotriva credinţei creştine, fapt pentru care a fost menţionat mai târziu de Augustin printre catehumeni (Cf. Augustin, Confesiuni, II, 3 (6)).

„Cel mai mare dintre părinţii Bisericii latine” (A. FLEW, Dicţionar de filozofie şi logică, Humanitas, Bucureşti 1999, 41) a studiat la Tagaste, Madaura, Cartagina, Roma şi Milano, unde, după ce şi-a însuşit o cultură profană foarte bogată, a activat şi ca profesor, predând retorica.

După numeroase lupte şi frământări interioare, în anul 387 a îmbrăţişat religia creştină, acceptând să primească botezul din mâinile episcopului de Milano, sfântul Ambroziu.

În viaţa sfântului Augustin putem distinge trei etape pe care le-a parcurs spre convertire: convertirea sentimentelor spre înţelepciune; convertirea inteligenţei spre filozofie; convertirea voinţei spre Dumnezeu (M. Neush, „Augustin, moine et pasteur”, în Connaissance des Peres de l’Eglise, nr. 55, septembrie 1994, 4-7). De asemenea în drumul său spre convertire sunt întâlnite mai multe aspecte: un aspect religios – hotărârea de a intra în Biserica catolică prin înscrierea la catecumenat; un aspect moral – despărţirea de femeia cu care trăia, renunţarea la orice proiect de căsătorie şi adoptarea unui model de viaţă ascetic; un aspect social – demisionarea din postul de profesor şi renunţarea la toate ambiţiile profesionale; un aspect filozofic – aderarea la gândirea neoplatonică şi desprinderea definitivă de scepticismul academic; un aspect cultural – conceperea unei culturi orientată cu totul spre căutarea înţelepciunii, o cultură filozofică (Cf. H.I. Marrou, Sfântul Augustin şi sfârşitul culturii antice, Humanitas, Bucureşti 1997, 143-144). În căutarea adevărului şi a fericirii, sfântul Augustin din philo-soph a devenit treptat Theo-phil.

În anul 388 s-a întors în Africa. La puţin timp după ce a ajuns în părţile natale, a înfiinţat la Tagaste o mică comunitate religioasă. Sfinţenia vieţii sale avea să îl facă foarte cunoscut. Astfel, pe când se afla la Hippona, în anul 391, episcopul Valeriu l‑a hirotonit preot. A rămas la Hippona ajutându-l pe episcopul Valeriu în misiunea sa. În anul 395 a fost consacrat episcop, iar în anul 396, după ce a murit episcopul Valeriu, a fost ales ca succesor. Ca episcop de Hippona el s-a folosit de toată erudiţia sa pentru a conduce bine turma care îi fusese încredinţată, mai ales pentru a o apăra împotriva ereziilor. A avut de dus o luptă aprigă împotriva schismaticilor şi a ereticilor. Aici a scris cea mai mare şi cea mai importantă parte a operei sale.

A murit în anul 430 în oraşul Hipona (astăzi Annaba, în N Algeriei) în timpul asedierii oraşului de către vandali.

Unul dintre cei mai mari studioşi ai perioadei patristice Berthold Altaner (1885‑1964) a spus despre sfântul Augustin aceste cuvinte: „Marele episcop a unit în el energia creatoare a lui Tertulian şi măreţia spirituală a lui Origene cu simţul ecleziastic al lui Ciprian, perspicacitatea dialectică a lui Aristotel cu idealismul înalt şi speculaţia lui Platon, simţul practic al Latinilor cu ductilitatea spirituală a grecilor. A fost cel mai mare filozof al epocii patristice şi cu siguranţă cel mai important şi mai influent teolog al Bisericii în general. Ceea ce a fost Origene pentru ştiinţa teologică a secolelor al III-lea şi al IV-lea, Augustin a fost pentru toată viaţa Bisericii din secolele următoare până în epoca contemporană. Influenţa sa se extinde nu doar asupra domeniului filozofic, dogmatic, moral, mistic, ci şi asupra vieţii sociale şi caritative, asupra „politicii” ecleziastice şi asupra dreptului public; el a fost, ca să spunem aşa în puţine cuvinte, marele artist al culturii orientale” (G.Reale – D.Antiseri, Il pensiero occidentale dalle origini ad oggi, vol. I, Editrice La Scuola, Brescia 1983, 330; Cf. A.di Berardino, ed., Patrologia, vol. III, Marietti, Casale 1978, 332, 335).

Celor care se apropie de el prin studierea operelor sale, sfântul Augusitn li se descoperă  ca o personalitate complexă şi profundă. Cu adevărat se poate spune despre el că a fost în acelaşi timp şi filozof, teolog, mistic, poet, orator, scriitor şi păstor.

(februarie 2005)