Dacă aş vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilor,
dar nu aş avea iubire,
aş deveni o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.
Şi dacă aş avea darul profeţiei şi dacă aş cunoaşte toate misterele şi toată ştiinţa
şi dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut munţii,
dacă n-aş avea iubire, n-aş fi nimic.
Şi dacă toată averea mea aş da-o ca hrană săracilor
şi dacă mi-aş da trupul ca să fie ars,
dar n-aş avea iubire, nu mi-ar folosi la nimic.
Iubirea este îndelung răbdătoare,
iubirea este binevoitoare:
nu este invidioasă,
iubirea nu se laudă,
nu se mândreşte.
Ea nu se poartă necuviincios,
nu caută ale sale,
nu se mânie,
nu ţine cont de răul [primit].
Nu se bucură de nedreptate,
ci se bucură de adevăr.
Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură.
Iubirea nu încetează niciodată.
Profeţiile vor dispărea,
limbile vor înceta.
Ştiinţa se va sfârşi.
Căci noi cunoaştem în parte şi profetizăm în parte,
însă când va veni ceea ce este desăvârşit,
ceea ce este în parte va dispărea.
Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil.
Când am devenit matur, m-am lăsat de cele copilăreşti.
Căci acum vedem ca în oglindă, neclar,
dar atunci [vom vedea] faţă în faţă.
Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin,
aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
Iar acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea.
Dar mai mare decât toate acestea este iubirea.
(Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul cãtre Corinteni,
capitolul 13, versetele 1-13)
Prea târziu te-am iubit... 
Lasă un comentariu