Prea târziu te-am iubit…

Undeva pe paginile acestui blog, la pagina „De ce sunt preot” stă ascuns un răspuns la un comentariu provocator la adresa preotului. Printr-un email mi s-a cerut (sugerat!) să scot comentariul de acolo şi să-l pun pe prima pagină. Spunea că merită să fie mai prezent acel text care poartă într-adevăr amprenta a două personalităţi şi oferă anumite lumini asupra vieţii preotului.

Iată despre ce este vorba:

Comentariu:

„Eu zic ca preotul e cel mai bine descris de Chilian în melodia “Ca-n viata”…

(Pentru cei care nu o pot asculta:
“Popii au conturi in banca
Cerurile nu-i incap
Oficiaza cununia intre Dumnezeu si Drac..
Ca in viata
Nu ne mai boteaza pruncii,
Mortu-n casa ti-a ramas daca,
Nu le bagi degraba in sutana un plic gras,
Ca in viata,
Popii umbla cu masina pe cand tu, un biet magar
Astepti, binecuvantarea intr-o balta pe trotuar
Ca in viata..
Putini au ramas cu harul, de-a ti-l da pe Dumnezeu
Atunci cand, te rupe viata alinarea imi vine greu
Ca in viata.
Dumnezeu e pus la banca ,sta in cont bine pazit
Popii nu mai fac vecernii fac biserici pe profit..
Ca in viata,,
Dumnezeul lor e banul care fiul a tradat
Au vandut pana si taina.. popo, popo ochi de drac
Ca in viata..
Au ramas parinti cucernici
Prea putini si prea ades ei
Le-ai sfaramat altarul doamne lacrimi au curs.
Ca in viata.
In biserica din suflet
Unde fug cand e prea greu,
Or sa puna guvernantii impozit pe Dumnezeu..
Ca in viata.
Uite are popa vila, are barca cu motor
A uitat ce e umilinta, raiul sta in curtea lor,
Ca in viata.
Nu le mai ajung argintii,
Pretul vanzarii a crescut
Se ineaca-n lacrimi sfintii ne intoarcem la inceput,
Ca in viata,
Plange sus in cer Maria,
Lacrimi pe icoana noastra
Se mai nasc minuni pe lume,
Cine sa le impartaseasca,
Ca in viata..
Se inchide altarul in suflet, ramai incuiat pe afara,
Numai da nimeni lumina,Doamne pentru a cata oara?
Ca in viata ..
Fariseii râd in strana,
Lumina-i franta pe cruce
Sub un munte de pacate,
Doamne cum de mai poti duce?!
Ca in viata,
Sta Andrei privind prin geamuri
Colorate-n voronet noi ne, cumparam iertarea…
Doamne toate au un pret?!
Ca in viata…ca in viata…”)

Asadar, asta e preotul cu care ma intalnesc zi de zi pe strada, la biserica sau pe langa biserica!… Poate nu toti, dar cei mai multi… aproape toti…

RĂSPUNS: DE CE SUNT PREOT

„Nu e prima dată când mi-e dat să ascult cântecul acesta şi să mi se sugereze: “uite, cam aceştia sunt preoţii! Acum ce mai zici?”

Simt că este timpul potrivit să încerc un comentariu – nu o explicaţie, pentru că nu am pretenţia şi poate nici capacitatea de a fi “avocatul diavolului” (dacă tot se spune în cântec că oficiem cununia dintre Dumnezeu şi drac!). În plus, nu intenţionez să fac o “analiză pe text” a acestor versuri de o mare valoare literară (ironie accentuată!), ci va vorbi vocea scurtei mele experienţe ca preot, dar şi experienţa celor 11 ani de seminar în care am avut onoarea, dar şi dezamăgirea să întâlnesc preoţi din cei mai diferiţi… Voi vorbi aşadar, de preoţi, “buni” şi “răi”: aşa cum îi judecaţi şi împărţiţi voi – cei din afară.

Trebuie să recunosc că acest cântec creează foarte bine aparenţa unei evidenţe; există într-adevăr preoţi cu bani, preoţi care fac toate cele amintite mai sus, dar oare acesta e preotul? Asta e tot? Are “popa vilă, are barcă cu motor…raiul e în curtea lor”… Asta au şi cei mai buni dintre oameni, si cei slabi, si cei puternici, şi fariseii… Mulţi… E o nedreptate să folosim acest criteriu ca definitoriu pentru preoţi. Alte lucruri caracterizează un preot: viaţa lui care nu seamănă nici pe departe cu viaţa nici unuia dintre cei “din afară”, preocupările de fiecare clipă. Zi şi noapte el este Preot, nu prin ceea ce ARE, ci prin ceea ce este şi face în fiecare moment.

Cu toate acestea ferice de omul care vede preotul dincolo de toate lucrurile astea. Ferice de omul care vede Preotul ca pe un Om care încearcă din răsputeri să fie mai mult decât atât… să-şi înfrângă pornirile “omeneşti”, normale pentru voi, dar interzise pentru noi: invidia, gelozia, neputinţa de a face mai mult pentru mai mulţi, oboseala, luxul de a avea o zi, măcar o zi liberă! – toate acestea sunt tabu pentru preoţi. “Cum ar putea fi un preot invidios, avar, liber?? Cum ar putea fi el OM ca restul oamenilor?! El e preot!” se gândeşte adesea…

… Ferice de omul care vede preotul ca pe fratele lui, ca pe semenul lui, ca pe un Om care încearcă din răsputeri să fie mai mult decât atât…. care-i înţelege lupta şi drama.

Şi e tragic să vrei să-ţi depăşeşti condiţia umana! E o luptă absurdă, sisifică…

Şi da, unii dintre noi cedează! Nu e uşor, să ai putere şi bani şi să nu-ţi facă cu ochiul. Nu e uşor să rezişti tentaţiilor lumeşti… nu toţi suntem eroi! Nu toţi suntem sfinţi! Dar absolut toţi am luptat la un moment dat, am încercat să fim mai mult decât suntem, mai buni, mai mult decât oameni ca voi…

Unii cedează mai repede, alţii mai târziu, cei rari nu cedează…

Câte ştiţi dvs. despre o viaţă de preot trăită într-o viaţă de om, într-un trup?! Poate în preot vedeţi doar un om care nu are grija zilei de mâine. Dar oare chiar nu o are?! Oare nu suferă el când cel sărac vine să-i ceară ajutorul sau ceva de mâncare şi se vede neputincios? Oare nu deseori plângem seara când ştim că nu am făcut suficient bine?! Când poate de pe uşa casei noastre parohiale a ieşit un om plângând pentru că nu i-am găsit toate răspunsurile?!

Voi cei “din afara” vedeţi doar “ce se vede” şi credeţi ca nu e nimic dincolo.. Nimic mai mult decât evidentul, nimic ascuns, nimic profund… ca si cum preoţii nu ar fi fiinţe ca voi, oameni complecşi… cu bune şi rele. Când aţi întrebat ultima dată un preot: “Cum te simţi, părinte?”… Când aţi stat lângă un preot pentru el, nu pentru voi şi nevoile voastre? Când aţi avut răbdarea, interesul să simţiţi şi nevoile lui?

Aţi stat vreodată alături de un preot în noaptea singurătăţii lui să vedeţi cum strânge în mâini un crucifix sau priveşte fix icoana Mariei…neînţelegând de ce se simte atât de singur cu un Dumnezeu atât de aproape? L-aţi privit măcar o clipă în toiul nopţii ridicându-se şi devorând paginile breviarului sau ale altei cărţi de rugăciune sau fugind în biserică sau în capelă căutându-l pe Dumnezeu, căutând ceva, orice ca să nu mai fie singur?

Aţi fost vreodată lângă un preot când stătea neputincios şi fără cuvinte în faţa unui dureri ce i se împărtăşea? Să fiţi lângă el când oamenii îşi spun necazurile, când mamele îşi îngroapă fii sfâşiate de durere şi-l întreabă “De ce? De ce, părinte, de ce?”

Ştiţi voi cum e să ţi se ceară minuni şi să nu poţi face?

Dar în confesional, la scaunul de spovadă, aţi intrat vreodată? Aţi simţit teama neputinţei lui şi oboseala din confesional, când omul vine să-şi lase păcatele? Ştiţi câtă durere şi câte întrebări rămân în inima unui preot după un suflet care se descarcă?

Aţi adunat vreodată lacrimile unui preot ce s-a îndrăgostit? Sau ale unui preot de care altele s-au îndrăgostit şi se simte neputincios? Aţi privit vreodată un preot îndrăgostit? I-aţi privit ochii înlăcrimaţi? Ştiţi voi ce rugăciuni îi adresează el lui Dumnezeu? Ce-i cere? Aveţi idee?

Aţi transpirat vreodată la amvon predicând? Ştiţi oare emoţiile cu care el deschide uşa şi intră în biserică pentru sfânta Liturghie temându-se că vor fi din ce în ce mai puţini oameni prezenţi? Ştiţi trăirile lui de la sfânta Jertfă? Pasiunea lui? Iubirea lui? Puterea lui?

Ştiţi voi se întâmplă acolo cu adevărat ca apoi să judecaţi?

Aveţi idee cum e să priveşti un om care iţi primeşte binecuvântarea pe patul de moarte, şi care, deşi e pe moarte, îţi zâmbeşte cu linişte? Nu înţelege nimeni zâmbetul suferinţei lui… în afară de preot.

Aşadar, cine e preotul? Cine se încumetă să spună că ştie totul despre el?

Cum spuneam, versurile cântecului sunt pentru cei care nu văd “dincolo” de aparenţe, pentru cei superficiali. Dar şi mai rău, pentru cei care judecă… convinşi fiind că au această autoritate. De unde?? De unde vă luaţi legitimitatea judecăţii? Cine-i fără de păcat?

Domnul să ne ierte şi să ne binecuvânteze pe toţi!”

Era 24 august 2010