A unifica viaţa

Preoţii, fiind implicaţi şi traşi în toate părţile de nenumăratele obligaţii ale misiunii lor, se pot întreba, nu fără nelinişte, cum să‑şi poată armoniza viaţa interioară cu cerinţele activităţii externe. Această unitate de viaţă nu se poate realiza numai printr‑o organizare pur externă a activităţii pastorale sau prin simpla practicare a exerciţiilor de pietate, oricât ar favoriza‑o acestea. Preoţii o pot atinge doar urmând, în împlinirea slujirii lor, exemplul lui Cristos Domnul, a cărui hrană era să facă voia celui care l‑a trimis pentru a‑i împlini lucrarea (…).

Pentru a‑şi putea verifica şi concret unitatea de viaţă, ei trebuie să reflecteze asupra oricărei acţiuni, cercetând care este voinţa lui Dumnezeu.

Conciliul Vatican II
Presbyterorum ordinis 14,
în Hubertus Blaumeiser – Tonino Gandolfo,
Aşa cum m-a iubit pe mine Tatăl…Presa Bună, Iaşi – 2010, 95.

2 răspunsuri

  1. Avatarul lui Alexa
    Alexa

    Da, « Pentru a şi putea verifica şi concret unitatea de viaţă, Preotii trebuie să reflecteze asupra oricărei acţiuni, cercetând care este voinţa lui Dumnezeu”.
    Prin Botez, noi, crestinii avem preotia comuna.
    Botezul este momentul cand fiecare dintre noi a intrat in Marea Familie a lui Dumnezeu, si sa nu uitam ca unica lege care trebuie sa ne ghideze in viata este iubirea lui Isus, sa-L cunoastem pe Dumnezeu, sa cercetam care este vointa lui Dumnezeu.
    Doamne ajuta-ne in preotia comuna. Amin

    Apreciază

    1. Avatarul lui Laurentiu

      Domnul să ne ajute să fim ceea ce el vrea şi trebuie să fim, acolo unde suntem aşezaţi, după rânduiala lui, cum spunea astăzi aspotolul: „Desigur, nu toţi sunt apostoli, nu toţi sunt profeţi, nu toţi au misiunea de a-i învăţa pe alţii, nu toţi au darul de a săvârşi minuni, de a vindeca, de a spune cuvinte pline de mister şi de a le explica. Dintre darurile lui Dumnezeu străduiţi-vă să le obţineţi pe cele mai bune” (1Cor 12,29-31).

      Apreciază

Lasă un comentariu