Prea târziu te-am iubit…

În anul 1878 sărbătoritul zilei de astăzi scria aceste versuri punându-le sub numele „Învierea”:

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morţii rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.

C-un muc în mâni moşneagul cu barba ca zăpada,
Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă
Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu‑şi prada.

O muzică adâncă şi plină de blândeţe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolţi:
„Pieirea, Doamne Sfinte, căzu în orice colţ,
Înveninând pre însuşi isvorul de vieţe.

Nimica înainte‑ţi e omul ca un fulg,
Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg.”

Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
Şi negrul întuneric se sperie de şoapte…
Douăsprezece pasuri răsună… miez de noapte…
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător
Iar inimile toate s-unesc în armonie:

„Cântări şi laude-nălţăm
Noi, Ţie Unuia,
Primindu‑L cu psalme şi ramuri
Plecaţi‑vă, neamuri,
Cântând Aleluia!

Christos au înviat din morţi,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând‑o.
Lumina ducând‑o
Celor din morminte!”

Când am ascultat astăzi la sfânta Liturghie proclamarea cuvântului divin mi-a rămas gândul la strigătul mulţimii înmărmurite: „Iată o învăţătură nouă, vestită cu autoritate” (Mc 1,27). Acest text mi s-a părut potrivit să-l leg cu poezia Învierea, scrisă de Mihai Eminescu de care ne amintim mereu la 15 ianuarie.

Astăzi peste acea învăţătură nouă, vestită cu autoritate, pare că s-a aşternut liniştea mormântului în care se aşteaptă învierea. Astăzi acea învăţătură nu mai uimeşte, nu mai fascinează, nu mai pare să fie „lumina lumii şi sarea pământului”. Astăzi este altfel şi sufletele credincioase sunt cuprinse de mâhnire căci este apăsătoare neputinţa în faţa decăderii! Este trist când vezi că un foc se stinge şi tu nu ai nimic la îndemână cu care să-l întreţii sau să-l reaprinzi. Este focul despre care Isus a spus: „Foc am venit să arunc pe pământ şi ce altceva vreau decât să se aprindă!” (Lc 12,49)

Astăzi este nevoie de o reaprindere, de o înviere. Astăzi este nevoie ca atunci când predicăm să simţim din nou fascinaţia oamenilor şi chipul lor să poarte această uimire a noutăţii. Da, evanghelia trebuie prezentată astăzi într-o formă care să fascineze, să atragă. Evanghelia rămâne aceeaşi, nimeni nu o poate schimba, însă forma în care este prezentată trebuie să fie adaptată timpurilor pe care le trăim. Trebuie să se găsească acea modalitate care va face să răsune din nou cuvintele: „Iată o învăţătură nouă, vestită cu autoritate”.

Când spun: „Atunci când predicăm” nu mă refer (doar!) la preoţi. Toţi predicăm: prin felul nostru de a gândi, vorbi, acţiona; toţi predicăm prin comportamentul nostru din casă, de la serviciu, de la momentele de relaţionare şi socializare; toţi predicăm prin generozitatea,  iertarea şi iubirea noastră. Toţi „vorbim” despre Cristos, unii în favoarea evangheliei, iar alţii în defavoarea ei.

Pentru aceasta, pentru ca predica noastră să fie în favoarea lui Cristos şi a evangheliei sale, toţi avem nevoie de o înviere, măcar din când în când. Dar înviind noi, trezindu-ne, să nu uităm să reînviem şi credinţa noastră. Să redăm evangheliei forţa de a fascina prin felul nostru de a ne trăi credinţa şi de a-l predica pe Cristos cel veşnic viu.

Astăzi simt că nu de Cristos care vorbeşte mi-e dor (el e mereu aici!), mi-e dor de oamenii fascinaţi de cuvintele lui. Mi-e dor de mine şi de zilele când nu mă mai săturam să citesc şi să recitesc evangheliile. Mi-e dor de acea lumină care luminează în întuneric ca o strălucire şi pe care dacă o vezi o păstrezi întipărită mereu pe retina ochiului şi mai ales o păstrezi întipărită pe întinsul inimii.

Forţa învierii lui Cristos să pătrundă inimile noastre ca să vestim sfânta Evanghelie a sa prin tot ceea ce vom face în această zi. Cristos cel viu să fie în mijlocul nostru ca un imbold spre a fi sarea pământului şi lumina lumii. Să ne însuşim cuvintele de la finalul primei lecturi: „Voi vesti fraţilor mei numele tău, te voi lăuda, Doamne, în mijlocul adunării (cf. Evr 2,12). Voi face, prin Duhul tău sfânt, să strălucească din nou lumina Evangheliei tale. Amin!

Marţi, 15 ianuarie 2013 

Marti din saptamâna 1 de peste an
Ss. Arnold Janssen, pr.; Arsenie, pustnic

LECTURA I
A găsit de cuviinţă, ca prin suferinţă, să-l facă desăvârşit pe autorul mântuirii oamenilor.

Citire din Scrisoarea către Evrei 2,5-12
Fraţilor, ⁵ cui i-a supus Dumnezeu lumea viitoare, despre care vorbim? ⁶ Desigur nu îngerilor, căci autorul unui psalm declară: „O, Dumnezeule, ce este omul că te gândeşti la el, sau fiul omului că-i porţi de grijă? ⁷ L-ai făcut pentru puţin inferior îngerilor; l-ai încununat cu cinste şi măreţie şi ai pus toate lucrurile la picioarele lui. ⁸ Supunându-i toate, înseamnă că n-a lăsat nimic care să nu-i fie supus. Acum încă nu vedem că toate lucrurile îi sunt supuse. ⁹ Dar pe Isus, pe care l-a făcut cu puţin mai mic decât pe îngeri, îl vedem încununat cu cinste şi măreţie pentru suferinţele morţii pe care le-a îndurat; aşa a voit Dumnezeu în bunătatea lui, ca Isus să sufere moartea pentru mântuirea tuturor. ¹⁰ Căci Dumnezeu, creatorul şi stăpânul tuturor lucrurilor, voind să conducă pe cât mai mulţi fii la mântuire, a găsit de cuviinţă ca prin suferinţă să-l facă desăvârşit pe Isus, autorul mântuirii oamenilor. ¹¹ Căci Isus care sfinţeşte şi oamenii care sunt sfinţiţi au toţi o singură origine; de aceea nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţii săi, ¹² când spune: „Voi vesti fraţilor mei numele tău, te voi lăuda în mijlocul adunării”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 8,2 şi 5.6-7.8-9 (R.: cf. 7)
R.: L-ai pus pe Fiul tău stăpân peste toate.
² Doamne, Dumnezeul nostru,
cât de minunat este numele tău pe tot pământul!
⁵ Mă întreb: Ce este omul că te gândeşti la el,
sau fiul omului că îl iei în seamă? R.

⁶ Cu puţin l-ai făcut mai mic decât pe îngeri
şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste.
⁷ I-ai dat în stăpânire lucrările mâinilor tale,
toate le-ai pus la picioarele sale. R.

⁸ I-ai dat în stăpânire oile şi boii laolaltă
precum şi fiarele câmpului,
⁹ păsările cerului şi peştii mării,
tot ce străbate căile apelor. R.

ALELUIA 1Tes 2,13
(Aleluia) Primiţi cuvântul lui Dumnezeu, căci nu este un cuvânt omenesc,
ci, într-adevăr, Dumnezeu este cel care vă vorbeşte. (Aleluia)

EVANGHELIA
El învăţa ca unul care are putere.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,21-28
²¹ Însoţit de ucenicii săi, Isus a sosit la Cafarnaum. Aici, fiind zi de sâmbătă, a intrat în sinagogă şi a început să înveţe. ²² Cei care îl ascultau erau uimiţi de învăţătura lui, căci el învăţa ca unul care are putere, şi nu în felul cărturarilor. ²³ În sinagoga lor era un om stăpânit de un duh necurat, care a început să strige: ²⁴ „Ce ai cu noi, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Eu ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu!” ²⁵ Atunci, Isus l-a dojenit cu asprime: „Taci şi ieşi din omul acesta!” ²⁶ Duhul necurat l-a scuturat cu putere şi a ieşit din el, scoţând un strigăt puternic. ²⁷ Toţi au rămas înmărmuriţi şi au început să se întrebe unii pe alţii: „Ce înseamnă aceasta? Iată o învăţătură nouă, vestită cu autoritate, el porunceşte până şi duhurilor necurate şi ele i se supun!” ²⁸ Şi faima lui s-a răspândit cu repeziciune în toate împrejurimile Galileii.

Cuvântul Domnului