Între mine şi tine este o distanţă atât de mare încât încep să mă îngrijorez. Prind curaj doar atunci când te simt zâmbind şi-mi şopteşti, așa ca prin vis, că vom reuşi să ne auzim, să ne vedem şi să ne mărturisim iubirea prin fel şi fel de cuvinte şi gesturi… față către față.
Între mine şi tine ai pus un drum atât de lung încât deşi pornesc în fiecare dimineaţă pe el, nu ajung niciodată la sfârşitul lui. Şi astăzi, am pornit de dimineaţă, te-am zărit la capătul drumului cum mă chemai. Am pornit hotărât și entuziasmat spre tine.. dar paşii făcuţi parcă nu mi te apropie. Sigur merg în direcţia potrivită? Sigur mă vei aştepta la sfârşitul drumului?
Între mine şi tine sunt atât de multe şi de mari diferenţele: tu eşti bun, eu nu; tu eşti iertător, eu nu; tu eşti stăpân peste şi în toate situaţiile, eu nu. Tu nu ai cedat în faţa ispititorului, eu da; tu nu ai ieşit din cuvântul Tatălui, eu da; tu nu ai minţit niciodată, eu da.
Între mine şi tine fiecare clipă de gândire găseşte o diferenţă. Tu stai tăcut zile întregi în tabernacol, eu ard în fiecare clipă de dorul de a vorbi (şi nu mereu ce şi când trebuie!); tu poţi să mergi pe ape, eu nu; tu poţi cu cinci pâini să saturi mii de oameni, eu nu potolesc foamea nimănui.
Între mine şi tine, însă, sunt şi asemănări şi atunci prind curaj: amândoi predicăm despre Împărăţia lui Dumnezeu (eu inspirat de învăţătura ta); amândoi ştim că există viaţă după moarte (eu ştiu pentru că mi-ai spus tu); amândoi vrem binele oamenilor (numai că tu ai arătat acest lucru în cel mai convingător mod prin moartea pe cruce, în timp ce eu mai am de învăţat până să fiu convingător).
Între mine şi tine, dincolo de orice asemănare, oricine poate face diferenţa şi dacă are de ales e clar că te alege pe tine. Dar mi se pare ciudat că atunci când eşti ales tu şi uitat eu, nu mă întristez, nu plâng, nu simt mânie sau gelozie. Ba chiar mă bucur, de parcă asta mi-ar fi menirea: să-i fac să te aleagă pe tine.
Între mine şi tine, dincolo de diferenţe şi asemănări, există ceva ce ne va face să stăm împreună pentru totdeauna: dragostea ce mi-o porţi şi la care mă inviţi să-ţi răspund prin viaţa mea.
Între mine şi tine, Doamne, sunt atât de multe lucruri care ne despart şi ne fac diferiţi, dar toate pălesc în faţa iubirii ce mi-o porţi. Astăzi vreau ca între mine şi tine să fie o înţelegere. Aş vrea, Doamne, să mă ajuţi în lupta cu ispitele şi cu păcatul şi să mă smulgi din mâna răului; aş vrea să spui numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu; aş vrea să-mi inunzi chipul cu razele celui mai strălucitor soare sau să aşterni în faţa paşilor meu cel mai alb covor de nea… pentru că şi soarele, şi zăpada, şi vântul, şi apa, şi norii, şi ceaţa, şi păsările zgribulite, şi copiii cu mânuţele îngheţate, şi tot ceea ce întâlnesc mă trimite cu gândul la tine, Domnul meu şi Dumnezeu meu. Iar în această înţelegere, ca un schimb, eu voi vesti fraţilor mei numele tău ca el să fie cinstit şi preamărit în lumea întreagă. Ţie să-ţi fie slavă şi cinste în veci de veci. Amin.
Prea târziu te-am iubit... 
Răspunde-i lui Laurentiu Anulează răspunsul