Prea târziu te-am iubit…

Iată şi „răspunsul cerului” la articolul scris acum câteva zile, cel în care spuneam că M-ai privit, m-ai strigat, ai insistat… iar eu nu am făcut nimic! Ei bine, chiar dacă eu (noi!) nu am făcut nimic, alţii au făcut. Acea bătrână care cu doar câteva zile în urmă dormea pe câteva cartoane, la marginea unui bloc, ieri dimineaţă, când am trecut pe acolo, am văzut că acum avea o saltea pe care dormea. Cu siguranţă că era un dar al cerului venit prin cineva generos. Şi m-a emoţionat să văd că pe acolo a trecut cineva care, foarte discret, a aşezat pe saltea un „pacheţel” cu mâncare. Toate acestea se văd în imaginea de mai jos!

Dumnezeu poartă de grijă fiilor săi. Dumnezeu ne poartă de grijă şi ne aminteşte mereu: „Nu vă temeţi. Voi valoraţi mai mult decât toate vrăbiile din lume”. Şi aşa cum el ne poartă de grijă şi noi trebuie să ne ajutăm unii pe alţii.

PS. Ca un răspuns la articolul precedent, cineva îmi spunea atât de frumos: „rugăciunea e fapta cea mai bună. Poate că e mai bine să nu ne împovărăm prea mult cu faptul că nu găsim întotdeauna resurse interioare şi exterioare să-i ajutăm în mod vizibil pe cei pe care-i întâlnim. Se întâmplă să “fugim” uneori nu atât de omul care are nevoie de ajutorul nostru, cât de durerea de a nu-i putea oferi mai mult. Dacă nu reuşim întotdeauna să facem gestul pe care l-ar dori inima noastră, să-i încredinţăm Domnului neputinţele noastre şi necazurile lor, dar mai ales sufletele noastre şi ale lor”.

Cu siguranţă şi eu şi mulţi alţii i-am încredinţat Domului pe aceşti oameni. Şi iată: „Domnul îl ascultă pe săracul care strigă… Domnul este darnic faţă de orice făptură!” Să continuăm să ne rugăm unii pentru alţii. Vă mulţumesc!