Dumnezeu este TataDupă ce ieri ne-am însușit ca temă pentru acest timp al Adventului asemănarea cu Cristos, „imaginea Dumnezeului nevăzut, primul născut din toată creația” (Col 1,5), astăzi suntem chemați să privim la un om care și-a modelat viața după această Imagine. Fericitul Anton Durcovici l-a cunoscut pe Păstorul cel bun care și-a dat viața pentru turma sa și a devenit la rândul său un bun păstor, dăruindu-și viața pentru cei încredințați grijii sale. Astfel de oameni sunt pentru noi un imbold pentru a înțelege că „nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu vor putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru”. Nimeni și nimic nu trebuie să ne oprească din drumul nostru spre sărbătoarea Nașterii Domnului, moment ce va însemna tocmai întâlnirea cu Păstorul cel bun.

Despre acest Păstor noi știm că acum două mii de ani a fost persecutat și ucis. De-a lungul istoriei Bisericii, el a continuat să fie persecutat în oamenii care au încercat să-l urmeze și să predice Evanghelia. Cuvintele lui Cristos continuă să se împlinească: „Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta şi pe voi”. Secolul trecut comuniștii au încercat să distrugă chipul bunului Păstor, au vrut să ne convingă că Dumnezeu a murit, că suntem orfani și drept consolare ne-au oferit un deplorabil Moș Gerilă. Au uitat adevărul exprimat atât de bine de sfântul Augustin: „Ne-ai creat pentru tine, Doamne, și neliniștită este inima noastră până nu se va odihni în tine”.

Astăzi, împreună cu episcopul martir Anton, suntem chemați să dăm și noi mărturie de neliniștea și dorința inimii noastre de a ne odihni în brațele bunului Păstor. Vrem să devenim și noi păstori plini de curaj, dispuși să ne dăruim viața pentru cei încredințați nouă, fiind convinși că „dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră?” Suntem chemați să învingem tendințele ateiste și comerciale ale Crăciunului și să redăm sărbătorii demnitatea ei, să fie ziua în care toți cântă ca un singur cor: „Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul”.

O, Marie, Regina martirilor, mijlocește-ne curajul mărturiei cu prețul oricărei jertfe și ajută-ne să arătăm oamenilor că Păstorul cel bun este singura călăuză a vieții noastre, Domnul spre care mergem.

Reține

Nu te teme! Însuși Păstorul cel bun îl conduce pe cel slab la virtutea desăvârșită și pe cel lipsit de putere îl ajută să fie statornic în mărturisirea credinței.

Miercuri, 10 decembrie 2014 

Miercuri din saptamâna a 2-a din Advent
Fericitul Anton Durcovici, episcop martir
Ss. Eulalia, fc. m.; Maur, m.
Is 40,25-31; Ps 102; Mt 11,28-30

LECTURA I
Domnul atotputernic dă puteri celui obosit.
Citire din cartea profetului Isaia 40,25-31
Cel Sfânt spune: 25 „Cu cine mă veţi asemăna ca să fiu asemenea cu el?” 26 Ridicaţi ochii în sus şi priviţi: cine a creat stelele de pe cer? Cine aşază în ordine mulţimea lor şi le cheamă pe nume? Atât de mare este puterea şi tăria lui, încât toate răspund la chemarea lui. 27 Pentru ce zici tu, Iacobe, pentru ce vorbeşti, Israele: „Domnul nu cunoaşte calea mea, drepturile mele sunt trecute cu vederea de Dumnezeul meu?” 28 Nu ştii tu şi n-ai auzit niciodată că Domnul este Dumnezeu veşnic, că el a făcut marginile pământului? El nu oboseşte, nici nu se sleieşte de puteri; înţelepciunea lui nu are măsură. 29 El întăreşte pe cel obosit şi dă puteri celui slab. 30 Cei tineri obosesc şi îşi pierd puterile, cei în vârstă se clatină, 31 dar cei ce nădăjduiesc în Domnul capătă puteri noi, primesc aripi ca de vultur, aleargă şi nu-şi pierd puterile, fac drumuri lungi şi nu obosesc.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 102,1-2.3-4.8 şi 10 (R.: 1a)
R.: Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.
1 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi toată fiinţa mea să laude numele său cel sfânt!
2 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi nu uita nicicând de darurile lui. R.

3 El îţi iartă toate păcatele
şi te vindecă de orice infirmitate.
4 El îţi scapă viaţa de la pierzare
şi te încununează cu bunătate şi îndurare. R.

8 Domnul este îndurător şi milostiv,
el este îndelung răbdător şi plin de dragoste.
10 El nu răsplăteşte după greşelile noastre,
nici nu pedepseşte după fărădelegile noastre. R.

VERS LA EVANGHELIE
(Aleluia) Iată, Domnul vine ca să mântuiască pe poporul său;
fericiţi cei pregătiţi să iasă în întâmpinarea lui. (Aleluia)

EVANGHELIA
Veniţi la mine toţi cei obosiţi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 11,28-30
28 În acel timp, Isus spunea mulţimilor:”Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi 29 şi eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine care sunt blând şi smerit la inimă 30 şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul meu e dulce şi povara mea este uşoară”.

Cuvântul Domnului

 

Posted in , ,

2 răspunsuri la „Fericitul Anton Durcovici – Comuniștii au încercat să distrugă chipul bunului Păstor, au vrut să ne convingă că Dumnezeu a murit, că suntem orfani…”

  1. Avatarul lui Ai un adevăr, un crez, o persoană pentru care ai fi dispus să mori? « Prea târziu te-am iubit…

    […] Fericitul Anton Durcovici – Comuniștii au încercat să distrugă chipul bunului Păstor, au … […]

    Apreciază

  2. Avatarul lui angela
    angela

    ;LAUDA TIE CRISTOASE ;Cu multa emotie ,citim despre viata episcopului Anton Durcovici ,cit de neinsemnati suntem in conparatie cu el
    Doamne ,te rugam ,ajutane sa fim statornici in credinta pina la sfirsit Amin .
    multumesc

    Apreciază

Răspunde-i lui angela Anulează răspunsul