Aplicaţie cu Biblia, traducerea în limba română din 2013, pentru computer şi telefoane mobile


biblia in limba romanaDuminică, 28 iunie 2015, se împlinesc doi ani de la prezentarea oficială a traducerii oficiale în limba română a Bibliei după textele originale, traducere realizată de Biserica Romano-Catolică din România. De-a lungul acestor doi ani, pe lângă multele reacţii fie de apreciere, fie de critică (aproape întotdeauna constructivă), s-a dorit încă de la început crearea posibilităţii de a avea textul acestei traduceri şi în spaţiul cibernetic, atât de frecventat în zilele noastre. Aşadar, după mai multe tentative, s-a reuşit găsirea unei colaborări cu nişte fraţi creştini din Statele Unite ale Americii care au acordat ajutorul pentru a concretiza acest proiect, deja menţionat printre obiectivele Departamentului de Cercetarea Biblică din Dieceza de Iaşi.

Aplicaţia se numeşte RoBible: prezintă atât textul traducerii, cât şi notele de subsol pentru înţelegerea textului. Precizez că varianta textului NU este cea prezentă în forma tipărită a Bibliei de la Iaşi, 2013, deci se vor observa diferenţe. În momentul când vom definitiva revizuirea şi corectarea greşelilor inerent strecurate, se va actualiza automat. Aplicaţia va putea fi descărcată gratuit începând cu următoarele zile de pe situl www.bibliacatolica.ro şi va putea fi folosită atât pe calculator, laptop, cât şi pe telefoane mobile, indiferent de sistemul de operare (în momentul descărcării, va trebui aleasă varianta potrivită sistemului de operare a telefonului fiecăruia). Oricum, vor fi prezente pe site şi informaţii referitoare la procedeul de instalare şi utilizare.

Într-o lume în care mai toţi folosesc aceste mijloace de comunicare, sper ca şi această mică iniţiativă să slujească citirii şi cunoaşterii Sfintei Scripturi, acel Cuvânt care încălzeşte inima şi care dă posibilitatea întâlnirii cu Dumnezeu (cf. Lc 24).

Pr. Edi Patraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Categorii:E bine de ştiut, ScripturaEtichete:, , , ,

2 comentarii

  1. Ar fi minunat, dar deocamdata daca introduci http://www.bibliacatolica.ro, ti se raspunde „Site in constructie. Deci, pazienza!

    Apreciază

  2. Sa intelege de-aici ca pina acum Biblia ar fi fost tradusa dupa… traduceri… Total fals! Biblia este tradusa din textele originale pastrate daca nu ma insel in limba greaca. Calistrat Hogas are o binecunoscuta traducere proprie a Bibliei, editata de Patriarhia Romana. Dictionarul „Everest”, unul din cele mai bune dictionare descoperite de mine, creatie a unui roman, gratuit pe internet, are pe linga dictionarele de limbi si expresii, roman, german, englez, maghiar, etc. si un dictionar de expresii Biblice exceptional si deosebit de util!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: