Prea târziu te-am iubit…

Dragi tineri,

Îmi dă mare bucurie să mă pot întâlni cu voi în acest climat de sărbătoare. Să pot asculta mărturiile voastre şi să împărtăşesc entuziasmul şi iubirea voastră faţă de Isus.

Mulţumesc monseniorului Ricardo Valenzuela, responsabil al pastoraţiei tineretului, pentru cuvintele sale. Mulţumesc, Manuel şi Liz, pentru curajul în împărtăşirea experienţelor voastre şi a mărturiilor voastre în această întâlnire. Nu este uşor de vorbit despre lucruri personale, cu atât mai puţin în faţa atâtor oameni. Voi aţi împărtăşit cea mai mare comoară pe care o aveţi, istoriile voastre, viaţa voastră şi cum a intrat Isus în ea. Pentru a răspunde la întrebările voastre mi-ar place să subliniez câteva dintre lucrurile pe care le-aţi împărtăşit.

Manuel, tu ne-ai spus ceva precum: „Astăzi simt o mare dorinţă de a-i sluji pe alţii, am voinţa de a mă depăşi”. Ai trecut prin momente foarte dificile, situaţii foarte dureroase, însă astăzi ai mult voinţă de a sluji, de a ieşi, de a împărtăşi viaţa cu alţii.

Liz, nu este deloc uşor a fi mamă pentru proprii părinţi şi cu atât mai puţin când unui este tânăr, însă, câtă înţelepciune şi câtă maturitate există în cuvintele tale când ne-ai spus: „Astăzi mă joc cu ei, le schimb scutecele, sunt toate lucruri pe care astăzi le ofer lui Dumnezeu şi abia restitui tot ceea ce mama mea a făcut pentru mine”.

Voi tinerii paraguaieni sunteţi într-adevăr curajoşi!

Aţi împărtăşit şi cu alţii aşa cum aţi făcut pentru a putea merge înainte, unde aţi găsit forţele. Amândoi aţi spus: „În parohie”. În prietenii din parohie şi în reculegerile spirituale care erau organizate acolo. Două chei foarte importante: prietenii şi reculegerile spirituale.

Prietenii. Prietenia este unul dintre darurile cele mai mari pe care o persoană, pe care un tânăr poate să-l aibă şi poate să-l ofere. Este adevărat. Cât de dificil este a trăi fără prieteni! Şi observaţi că va fi unul dintre lucrurile cele mai frumoase pe care-l spune Isus: „v-am numit pe voi prieteni pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute” (In 15,15). Unul dintre secretele cele mai mari ale creştinului se înrădăcinează în faptul de a fi prieteni, prieteni ai lui Isus. Când unul îl iubeşte pe cineva, îi stă alături, se îngrijeşte de el, îl ajută, îi spune ceea ce gândeşte, da, dar nu-l abandonează. Aşa se comportă Isus cu noi, nu ne abandonează niciodată. Prietenii se suportă, se însoţesc, se ocrotesc. Aşa este Domnul cu noi. Ne suportă.

Reculegerile spirituale. Sfântul Ignaţiu face o meditaţie vestită numită a celor două steaguri. Descrie pe de o parte steagul diavolului şi de cealaltă parte steagul lui Cristos. Cam ca două echipe cu tricouri diferite, şi ne întreabă în care ne-ar plăcea să jucăm.

Cu această meditaţie, ne face să ne imaginăm cum ar fi să aparţinem unei echipe sau celeilalte. Ar fi ca şi cum ne-ar întreba: Cu cine vrei să joci în viaţă? Şi spune sfântul Ignaţiu că diavolul pentru a recruta jucători le promite celor care vor juca împreună cu el bogăţie, onoruri, glorie, putere. Vor fi vestiţi. Toţi îi vor adora.

Pe de altă parte, ne prezintă stilul de joc al lui Isus. Nu drept ceva fantastic. Isus nu ne prezintă o viaţă de stele, de celebrităţi, ci dimpotrivă ne spune că a juca împreună cu El este o invitaţie la umilinţă, la iubire, la slujirea faţă de aproapele. Isus nu ne minte. Ne ia în serios.

În Biblie, diavolul este numit tatăl minciunii. Ceea ce îţi promitea, sau mai bine zis te făcea să crezi că făcând anumite lucruri vei fi fericit. Şi apoi îţi dădeai seama că nu erai deloc fericit, că ai mers după ceva care departe de a-ţi procura fericirea, te-a făcut să te simţi mai gol, mai trist. Prieteni: diavolul este un „vânzător de fum”. Îţi promite, îţi promite, dar nu-ţi dă nimic, nu menţine niciodată din ceea ce promite. Este un rău platnic. Te face să doreşti lucruri care nu depind de el, ca tu să le obţii sau nu. Te face să-ţi pui speranţa în ceva care nu te va face niciodată fericit. Acesta este jocul său, strategia sa. A vorbi mult, a promite mult şi a nu face nimic. Este un mare „vânzător de fum” pentru că tot ceea ce ne propune este rod al dezbinării, al competiţiei cu alţii, a strivirii capului altora pentru a obţine lucrurile noastre. Este un „vânzător de fum” pentru că, pentru a obţine toate acestea, singurul drum este a-i pune deoparte pe prietenii tăi, a nu suporta pe nimeni. Pentru că totul se bazează pe aparenţă. Te face să crezi că valoarea ta depinde de cât posezi.

Dimpotrivă, îl avem pe Isus, care ne oferă jocul său. Nu ne vinde fum, nu ne promite aparent lucruri mari. Nu ne spune că fericirea se găseşte în bogăţie, în putere, în orgoliu. Dimpotrivă. Ne arată că drumul este un altul. Acest director tehnic le spune jucătorilor săi: Fericiţi, fericiţi cei săraci în duh, cei care plâng, cei blânzi, cei cărora le este foame şi sete de dreptate, cei milostivi, cei curaţi cu inima, cei care lucrează pentru pace, cei persecutaţi pentru dreptate. Şi termină spunându-le, bucuraţi-vă pentru toate acestea (cf. Mt 5,1-12).

De ce? Pentru că Isus nu ne minte. Ne indică o cale care este viaţă şi adevăr. El este marea dovadă a acestui lucru. Este stilul său, modul său de a trăi viaţa, prietenia, relaţia cu Tatăl. Şi la asta ne invită. Să ne simţim fii. Fii iubiţi.

El nu-ţi vinde fum. Pentru că ştie că fericirea, cea adevărată, cea care umple inima, nu se află în hainele scumpe pe care le îmbrăcăm, în încălţămintea pe care o purtăm, în eticheta unei anumite mărci. El ştie că fericirea adevărată se află în faptul de a fi sensibili, în a învăţa să plângem cu cei care plâng, în a fi aproape de cei care sunt trişti, în a da o mână de ajutor, o îmbrăţişare. Cine nu ştie să plângă, nu ştie să râdă şi prin urmare nu ştie să trăiască. Isus ştie că în această lume cu aşa de multă competiţie, invidie şi agresivitate, adevărata fericire derivă din faptul de a învăţa să fim răbdători, să-i respectăm pe alţii, să nu condamnăm şi nici să nu judecăm pe nimeni. Cine se înfurie pierde, spune proverbul. Nu încredinţaţi inima furiei, supărării. Fericiţi cei care au milostivire. Fericiţi cei care ştiu să se pună în pielea celuilalt, care au capacitatea de a îmbrăţişa, de a ierta. Toţi am experimentat uneori acest lucru. Toţi ne-am simţit iertaţi în vreo ocazie. Cât de frumos este! Este ca şi cum ne-am întoarce la viaţă, este ca şi cum am avea o nouă oportunitate. Nu există nimic mai frumos decât a avea noi oportunităţi. Este ca şi cum viaţa ar începe din nou. Pentru aceasta, fericiţi cei care sunt purtători de viaţă nouă, de oportunităţi noi. Fericiţi cei care lucrează pentru asta, care luptă pentru asta. Greşeli facem cu toţii, efori, cu miile. Pentru aceasta, fericiţi cei care sunt capabili să-i ajute pe alţii în erorile lor, în greşelile lor. Care sunt adevăraţi prieteni şi nu abandonează pe nimeni. Ei sunt cei curaţi cu inima, cei care reuşesc să vadă dincolo de contrarietăţile imediate şi depăşesc dificultăţile. Fericiţi cei care văd mai ales ceea ce este bun în ceilalţi.

Liz, tu ai nominalizat-o pe Chikitunga, această slujitoare a lui Dumnezeu paraguaiană. Ai spus că era ca sora ta, prietena ta, modelul tău. Ea, ca atâţia alţii, ne arată că drumul Fericirilor este un drum de plinătate, un drum posibil, real. Care umple inima. Ei sunt prietenii noştri şi modele care de acum au terminat să joace în acest „teren”, dar devin acei jucători indispensabili pe care unul îi observă pentru a da tot ce-i mai bun din el. Ei sunt dovada că Isus nu este un „vânzător de fum”, că propunerea sa este de plinătate. Dar, mai ales, este o propunere de prietenie, de prietenie adevărată, acea prietenie de care toţi avem nevoie. Prieteni în stilul lui Isus. Însă nu pentru a rămâne în noi înşine, ci pentru a merge „pe teren”, pentru a merge să facem alţi prieteni. Pentru „a contagia” prietenia lui Isus în lume, oriunde vă aflaţi, la muncă, la studiu, la distracţie, pe watsapp, facebook sau twitter. Când mergeţi să dansaţi, sau bând o băutură bună. În piaţă sau jucând o partidă pe terenul din cartier. Acolo stau prietenii lui Isus. Nu vânzând fum, ci cu perseverenţă. Perseverenţa de a şti că suntem fericiţi, pentru că avem un Tată în ceruri.

Franciscus

(Întâlnirea cu tinerii: Splaiul „Costanera” – Duminică, 12 iulie 2015
CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN ECUADOR, BOLIVIA ŞI PARAGUAY
5-13 iulie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro