Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Două din cele mai cunoscute și iubite văduve stau alături de un adevăr uitat: „oamenilor le este dat să moară o singură dată”!

Posted by Paxlaur pe 08/11/2015

saracie si generozitateÎntr-o lume plină de anonimi, fiecare încearcă să se afirme prin ceea ce este, are, face sau spune. Fiecare ne căutăm rolul și rostul pentru a nu ne pierde în mulțime. Și este bine să ne dorim și să muncim pentru a fi mai mult decât o parte din imensa turma (de prea multe ori!) manipulată. Însă unii, în pofida tuturor eforturilor și a funcțiilor ocupate, rămân anonimi, se pierd printre rândurile istoriei. Sunt mii de oameni bogați de care nimeni nu-și mai aduce aminte, sunt sute de împărați despre care mai vorbește din când în când vreun manual de istorie sau vreo pagină uitată de internet, sunt zeci de oameni care se credeau nemuritori și acum sunt morți și șterși din toate memoriile.

De cealaltă parte stau oamenii simpli care reușesc să cucerească istoria, viitorul, nemurirea. Iar astăzi cuvântul Domnului ne prezintă două văduve despre care se vorbește după mii de ani de la moartea lor. Și nu doar că se vorbește într-un manual de istorie, ci se vorbește și se predică despre ele în toate catedralele lumii. În orice colț al pământului unde a ajuns o Biblie, a ajuns și povestea lor. Astăzi Dumnezeu ne cere să învățăm de la aceste două văduve ce înseamnă cu adevărat încrederea în providență și sărăcia.

Prima văduvă este cea din Sarepta Sidonului, cea care primindu-l pe profetul Ilie în casă și oferindu-i ceea ce avea din puțin ei, a simțit cum îi răsplătește Domnul pe cei care sunt generoși cu oamenii flămânzi și însetați. Generozitatea lui Dumnezeu întrece cu mult așteptările noastre: nimeni nu și-ar putea imagina că a dărui o turtă mică poate însemna atât de mult. Nimeni. Ba mai mult: ea a devenit un simbol al generozității și al încrederii în providență. Ea este și un simbol al încrederii în oamenii lui Dumnezeu, în profeții trimiși de el. Și câtă nevoie avem astăzi de profeți, de oameni cu adevărat ai lui Dumnezeu… Atât de generoasă a fost în ceea ce a făcut încât povestea ei a fost dată ca exemplu și de Cristos. Însuși Isus, adică Dumnezeu făcut om, vorbește despre ea și face ca ea să fie singura văduvă amintită atât în Noul cât și în Vechiul Testament (cel puțin acum nu-mi amintesc alta!): Adevăr vă spun că nici un profet nu este acceptat în patria sa și adevărat vă spun că multe văduve erau în Israel în zilele lui Ilie, când cerul a fost închis timp de trei ani și șase luni, încât s-a făcut mare foamete în toată țara, dar Ilie nu a fost trimis la nici una dintre ele, ci doar la o femeie văduvă din Sarepta Sidonului (Lc 4,24-26). Aceasta este văduva iubită de Dumnezeu, cum sunt iubiți toți cei mici și săraci care își pun încrederea în el.

Același Domn, Cristos, plin de iubire față de cei mici și marginalizați, față de cei lăsați la periferia societății, amintește în fragmentul evanghelic de astăzi de o altă văduvă. Aceasta, cea de a doua văduvă cunoscută în lumea întreagă, l-a fascinat pe Cristos. Cât de impresionantă este scena: într-un loc atât de aglomerat cum era templul, într-o zonă plină de oameni cum era Ierusalimul acelor timpuri, Cristos o vede tocmai pe ea. Cu siguranță erau acolo și alte văduve, dar ea, tocmai ea a atras privirea și admirația Domnului. Aceasta pentru că ea „a dat totul, tot ce mai avea la viața ei”. Cine mai îndrăznește astăzi o așa credință? O așa generozitate? Oare de ce? Oare ce ne lipsește? Cu siguranță nu adevărați destinatari pentru ofertele noastre ne lipsesc, ci ne lipsește încrederea în celălalt și discernământul în a alege. Și, clar, curajul de a risca dăruind!

Revenind la scena cu cea de a doua văduvă, cât de plăcut este să ne imaginăm același episod, dar nu la Templu, ci în biserică. Isus în centrul bisericii privind rând pe rând la cei care intră și ies, la cei care vin să se închine sau doar trec pe acolo, la cei care vin pentru Dumnezeu și la cei care vin pentru ei înșiși sau pentru a fi văzuți de oameni. Cristos te privește, mă privește, ne privește… și apoi începe să vorbească doar despre cel care dăruiește din toată inima din timpul său, din viața sa, din bunurile sale. Cât de tare îți poate tresări inima la gândul că Dumnezeu te îndrăgește, că Isus Cristos te privește și vorbește despre tine, tocmai despre tine. Din miliardele de oameni astăzi te-a ales pe tine! Această privire drăgăstoasă a lui Cristos nu va fi scrisă într-o nouă evanghelie. Despre tine care dăruiești din toată inima nu se va povesti în cea de a cincea evanghelie, ci în cartea vieții. Acolo scrie acum Cristos persoanele pe care le îndrăgește. Și astăzi Cristos stă și privește spre Templul, spre noul său templu, spre fiecare templu. Și astăzi are persoane pe care ni le oferă ca exemplu. Ferice de noi dacă ne regăsim printre acele persoane sau măcar dacă urmăm exemplul acelor persoane.

Aceste două văduve sunt cunoscute în întreaga lume și gestul lor simplu este povestit în fiecare colț al Pământului pentru ca fiecare să învețe cel puțin două lucruri. În primul rând valoarea sărăciei: cât de important este să te recunoști sărac și să te lași ajutat. Prima văduvă a spus: „Viu este Domnul Dumnezeul tău că nu am nimic copt, ci doar un pumn de făină într-un vas şi puţin ulei într-un urcior. Iată, strâng două vreascuri, ca să merg să pregătesc pentru mine şi pentru fiul meu: vom mânca şi apoi vom muri”. Iar Domnul i-a răspuns prin Ilie: „Nu te teme, mergi şi fă după cuvântul tău! Dar fă pentru mine o turtă mică mai întâi şi adu-mi-o; apoi vei face pentru tine şi pentru fiul tău! Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: «Vasul cu făină nu se va termina şi urciorul cu untdelemn nu se va împuţina până în ziua când Domnul va da ploaie peste faţa pământului»”. Nu te teme! Ai încredere! Ai încredere în Providență. Fă ceea ce trebuie să faci, muncește pentru ceea ce ai, dar lasă loc și Providenței în viața ta, lasă-i loc lui Dumnezeu să intervină. Altfel spus, avem nevoie să ne simțim săraci, să trăim mereu cu convingerea că avem nevoie de ajutor, că există cineva care ne poate ajuta. Și acest cineva nu este doar Dumnezeu, ci este și aproapele.

Sunt convins că în familiile noastre și în relațiile noastre de prietenie, doar cine se recunoaște, cine simte mereu nevoia celuilalt, nevoia de celălalt, doar cine vede în cel de lângă el o completare necesară, trăiește fericit și liniștit. A fi sărac înseamnă să recunoști că nu ești atotputernic și nu-ți ești suficient, ci ai nevoie de cineva. Pentru unii acest cineva este soțul, soția, copii, prietenii, frații etc. Iar pentru creștini acestora li se adaugă mereu Dumnezeu. A fi sărac, chiar și atunci când material vorbind nu-ți lipsește nimic, înseamnă a tânji mereu după Dumnezeu, a-l căuta mereu și a avea încredere în Providență.

În al doilea rând trebuie să învățăm că nu este suficient să ne considerăm săraci, să avem spiritul sărăciei și să ne încredem în Providență. Suntem săraci, este adevărat. Avem multe nevoi și lipsuri, dar sunt alții și mai săraci decât noi. Și așa cum fiecare dintre noi avem un înger păzitor, la fel și noi suntem chemați să devenim îngeri păzitori pentru cei din jur. Cea de a doua văduvă a dat totul, ne spune Isus, a dat tot ce mai avea la viața ei. Ei bine, și noi suntem chemați să dăm, dar nu doar din surplus, ci chiar și din ceea ce ne este necesar, existențial. Suntem chemați să găsim săracul care strigă, care are nevoie de ajutor. Fiecare creștin, fiecare om trebuie să aibă săracul său pe care să-l sprijine. Chiar și cel mai sărac dintre noi va găsi unul mai sărac decât el, unul care are nevoie de ajutorul său.

Iată tema noastră pentru aceste zile: să ne găsim săracul și să-i dăruim ceea ce îi necesar. Să nu dăruim ceea ce oricum nouă nu este de folos, ci să dăruim ceea ce lui îi este de trebuință. Să învățăm să dăruim chiar și atunci când a dărui înseamnă renunțare, sacrificiu, lipsuri. Singura generozitate care contează este cea care ne ajută să fim cu adevărat săraci. Dacă dăruim fără a renunța la „viața de faraon” nu am făcut decât filantropie, dar nu caritate. Dacă dăruim fără ca mai apoi să simțim noi înșine nevoia de Providență, nu am dăruit cu adevărat pentru că am dat doar ceea ce ne prisosea. Și mai ales să învățăm să dăruim nu doar din bunurile noastre, ci și din viața și timpul nostru. Nu toți au nevoie de banii sau bunurile noastre, dar cu siguranță toți au nevoie de un prieten care să-i asculte, să-i îmbrățișeze, să le vorbească. Toți!

Am întâlnit astăzi două văduve celebre și ne-au învățat un lucru atât de dificil: sărăcia. Două femei ne învață astăzi ce înseamnă cu adevărat sărăcia și generozitatea, încrederea în Providență și dragostea cu care Cristos ne privește atunci când dăm din toată inima. Dar…de ce am vrea să știm și să trăim toate acestea? La ce ne folosesc? Și de când ar trebui să începem să le practicăm? Poate că trebuie să așteptăm și noi timpurile grele „ale văduviei” pentru a fi generoși sau credincioși… Sau cum să facem?

La toate acestea ne răspunde autorul celei de a doua lecturi din Scrisoarea către Evrei atunci când ne amintește un adevăr uitat: „Oamenilor le este dat să moară o singură dată, iar după aceasta este judecata”. Acum trebuie să începem să învățăm să trăim această sărăcie pentru că doar ea ne învață să murim frumos. Singurul mod de a te antrena pentru o moarte bună este o viață bună. Pentru moarte nu există alte repetiții, nu există a doua șansă, nu există încercări. Murim o singură dată și apoi, spune autorul, urmează judecata. Iar această singură dată, această moarte unică trebuie să ne iasă bine din prima. Pentru aceasta trebuie să fim mereu pregătiți, pentru aceasta trebuie să facem din viața noastră un antrenament continuu. Fără presiune psihică, fără teamă, ci cu convingerea că faptele noastre au fost îndrăgite de cel care a îndrăgit aceste văduve celebre prin generozitatea lor. La sfârșitul morții pe noi nu ne așteaptă neantul, ci un Dumnezeu care îi iubește pe săraci și pe cei care dau din toată inima. La sfârșit ne așteaptă Cristos, om adevărat și Dumnezeu adevărat, cel care le-a îndrăgit pe aceste două văduve și privindu-ne ne spune astăzi: mergi și fă și tu la fel!

Anunțuri

2 răspunsuri to “Două din cele mai cunoscute și iubite văduve stau alături de un adevăr uitat: „oamenilor le este dat să moară o singură dată”!”

  1. angela said

    Foarte frumoasa predica si tare educativa .
    Bogatii nu se bucura cind primesc ajutor pentru ca ei sunt plini de averi si lucru oferit este analizat la valoarea care o are , pe cind saracul se multumeste cu ce primeste fara sa comenteze. De aceia este bine sa nu raminem indiferenti la oamenii de linga noi si unde avem ocazia trebuie sa-i servim din toata inima , fiecare dupa puterea lui.
    Multumesc.

    • Laurentiu said

      Cât de diferită ar fi lumea dacă am fi toți conștienți de binele pe care putem să-l facem cu puținul pe care îl avem?!
      Duhul Sfânt să ne lumineze inima și să ne deschidă mintea și mâinile spre generozitate, spre împărtășire.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: