Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

În căutarea fratelui ateu (convins)

Posted by Paxlaur pe 09/11/2015

CautatorulCând întâlnesc un ateu adevărat sunt fascinat: mi-aș dori să-mi trăiesc credința cu atâta înflăcărare cu care el își trăiește necredința!

Ateismul nu s-a născut pe stradă sau în cluburi, ci în biblioteci, uneori chiar în cele mai religioase încăperi. Ateul și ateismului nu sunt o invenție a tineretului neumblat la Biserică și cu atât mai puțin a tineretului din 2015. Mai mult: sigur nu este o invenție Made in Romania! Adevărații atei au fost unii dintre cei mai școliți oameni, unii dintre ei învățând să scrie și să citească tocmai în școlile Bisericii. Ateismul pur este rodul unor întrebări existențiale și se prezintă în forma unui răspuns. Ateismul pur este inteligent, fascinant, te poate cuprinde oricând. Dacă este trăit în toată puterea lui te poate purta pe urmele adevărului, pentru că atei nu sunt oameni lipsiți de principii, dimpotrivă sunt oameni cu principii clare și ferme, însetați ca și noi de adevăr și de o lume mai bună. Vrem același lucru de la viața prezentă, putem munci împreună pentru o lume mai bună, mai frumoasă. Drumul dintre un creștin adevărat și un ateu convins pare să se despartă în clipa morții, unii văzând în moarte o trecere, alții un sfârșit. Adevărul este că doar dincolo de moarte se va putea spune cu adevărat dacă drumurile ni s-au despărțit. Cine știe?! Sigur nu hotărâm noi ce și cum este/va fi dincolo de moarte. Și apoi nu pot să nu mă gândesc, sperând viața veșnică a Cerului, că dacă Tatăl veșnic mă va întreba: „Cu cine vrei să-ți petreci veșnicia: cu un frate creștin ipocrit sau cu un frate ateu convins?”, nu aș ezita să aleg ateul convins! Ipocrizia a transformat pământul în anticamera iadului, nu suport nici măcar gândul că s-ar putea întâmpla la fel și pe lumea cealaltă!

Cine a inventat ateismul, fără să vrea, a făcut un mare serviciu Bisericii. Exact cum au făcut și persecutorii creștinismului. Nu doar sângele martirilor este sămânța creștinilor, ci și dialogul cu atei face să strălucească splendoarea adevărului. Ce bine ar fi dacă am conștientiza toți cât de important este acest dialog și interesul comun pentru adevăr!!! Cred că ne dăm seama prea puțin cât de mult poate câștiga Biserica dintr-un dialog cu ateismul, cu ateii, cu ateul care are într-adevăr o doctrină, o gândire, un raționament. Ateismul zilelor noastre nu are un statut clar. Iar cu o „persoană” lipsită de statut, adică de identitate, adică de principii, de trecut clar, nu poți dialoga, nu te poți nici măcar saluta în mod pașnic.

Dacă ateismul s-a redus la caricaturi, la cruci arse, la sloganuri, atunci Biserica a pierdut un important partener de dialog. Poate ca înainte de a încerca să-i convingem pe unii să iasă din indiferență și să intre în Biserică, ar trebui să-i ajutăm să devină atei convinși. În sensul că unii nu vor ajunge niciodată la adevărul rațiunii umane (cu atât mai puțin la Cristos, Adevărul prin excelență!) dacă nu vor trece prin filtrul rațiunii pseudoateismul lor. Abia atunci vom avea cu cine dialoga.  Însă nu poți stabili un dialog cu cel lipsit de o doctrină clară. Ateismul din mijlocul generației slogan/citate celebre, din mijlocul unei generații neconvinse, nu-mi inspiră multă încredere în posibilitatea unui dialog uman. Este trist să vezi că așa cum în lumea semi/sfertodoctă s-a născut generația citatelor copy-paste, așa și în lumea (a)religiozității s-au născut ateii slogan, imitații nereușite, reduse doar la caricaturi și bășcălie.

Nu știu dacă este de râs sau de plâns, dar pentru mulți a fi ateu este ceva de genul a fi vegetarian, a mânca fără gluten, a fi vegan: o modă, nu o convingere, cu atât mai puțin o necesitate rațională sau spirituală! Trist! Cum să fii ateu doar pentru că asta înseamnă să fii împotriva a ceva, a cuiva?! Cum să fii ateu doar pentru ca să nu semeni cu părinții și bunicii care mergeau la biserică și în felul acesta să te simți parte din noua generație?! Oare ateismul se poate reduce la conflictul dintre generații, la mofturile adolescentului rebel care vrea doar ceea ce nu au vrut părinții?! Cum să te declari ateu fără să-l fi citit măcar o dată pe Nietzsche? Oare se poate cineva declara bun jucător de fotbal sau suporter înfocat doar pentru că a fost pe stadion și s-a uitat la două meciuri?! Este ca și cum eu aș m-aș declara cel mai mare violonist, doar pentru că am ascultat două-trei concerte de muzică clasică. Cum să fii ateu fără înțelegi ce este ateismul în profunzimea lui și, mai ales, fără să-ți fi pus măcar o dată întrebările existențiale? Nu doar să le formulezi, ci și să cauți răspuns, punând intelectul la un efort care trece dincolo de un slogan, de un citat celebru, de maxime și zicători, de o caricatură, de o „modă”. (Să fim atenți pentru că același discurs este valabil și pentru creștin: cum să fii creștin doar pentru că ai fost botezat? Cum să fii creștin fără să fi citit măcar o dată Biblia și să fi primit măcar un pic, un pic de teologie? (NB. Cine merge zi de zi la Biserică, într-un ciclu de 3 ani citește/ascultă aproape toată Scriptura și are mari șanse să primească teologia necesară pentru a face cinste numelui de creștin!) Dar despre a fi creștin, poate într-o altă postare. Acum eram în căutarea ateului convins, sigur fiind că această căutare mă ajută să-mi aprofundez credința!).

De ce există unii care îndrăznesc să se numească atei înainte de a-i citi pe Nietzsche, pe Sartre, pe Shelley?! Sau înainte de a-și pune întrebările existențiale și a le căuta un răspuns, gândind și raționând?! Ernest Hemingway spunea că „toți oamenii care gândesc sunt atei”. Astăzi când vezi atât de multă bășcălie și superficialitate în ateism, tinzi să crezi că mulți atei au refuzat să mai gândească, deci nu sunt atei! A gândi, a raționa este fundamental pentru un ateu, însă ateismul unora s-a redus la aruncatul cu pietre în religie, în Biserică, în valori, în credința celor care le respectă necredința.

Am obosit (plictisit!?!) de cei care se pretind atei doar pentru că știu să facă bășcălie de credința și valorile celuilalt. Ateismul/ateul este/trebuie să fie mult mai mult decât o caricatură. Ateismul nu poate fi redus la un umor zgomotos menit să acopere strigătul rațiunii/sufletului, un fel de „pâine și circ” pentru cei care vor să uite de adevăr. Ateismul e confruntare față în față, nu în anonimat. Ateismul nu are nimic în comun cu lătratul de după gard, din ascunzători, sub pseudonime puerile. Ateul pur nu-și ascunde identitatea și nu se teme de confruntare, de dialog. Nu este rușinos să fii ateu dacă ateismul tău pleacă din setea de adevăr și te afli în căutarea unui sens pentru tot ceea ce se întâmplă cu tine, în jurul tău, în univers! Mult mai rușinos este să nu ai întrebări, să nu fii niciodată însetat de adevăr și să rezumi viața la o caricatură.

Am și eu momentele mele de ateism transpus în întrebări, gânduri, cuvinte, fapte… Cine nu are?! Vai de cel care nu are! Eu am clipele mele, nebunia mea! Dar ateismul meu este atât de slab în dialog cu rațiunea și credința. Îmi iau întrebările, îmi port faptele, îmi așez cuvintele și gândurile în fața rațiunii și le pun să se justifice, să se explice și să-mi găsească un rost în viață fără întoarcerea la Dumnezeu și nu găsesc. Partea/clipa de ateu din mine mă ajută să înțeleg mai bine credința și mai ales să înțeleg/să iubesc un Dumnezeu făcut om. Cât de greu trebuie să fie pentru un ateu desăvârșit să treacă pragul iubirii gratuite și să înțeleagă un Dumnezeu atotputernic făcut om… slab, limitat, mort pe cruce. Nu există un sens și o explicație pentru toate acestea. Nu e nimic rațional în această jertfire, e doar prea multă iubire nemeritată și nerespectată de cel care a primit-o.

Dincolo de toate aceste cuvinte, eu știu și cred că există și ateul bine format. Este omul pe care îl caut și vreau să-l întâlnesc pentru că avem în comun întrebări existențiale, chiar dacă răspunsurile și liniștea le găsim pe căi diferite. Sunt în căutarea ateului convins de calea pe care o urmează, a omului care caută împlinirea în adevăr, frumos și bine fără a asocia toate acestea cu ceea ce noi numim Dumnezeu. Pentru el reafirm respectul meu, dorința mea de pace și de dialog pentru o lume mai bună. Am același respect pentru tine, frate ateu, cum am pentru toți frații mei care cred în ceva, în Cineva. Împreună putem să construim o lume mai bună! Adevărații atei îmi doresc să-mi fie prieteni. Restul sunt clovni cu care râd bucuros, atunci când e de râs, dar nu pot fi prieten cu ei până nu își dau masca jos și nu-și iau viața în serios. Viața e mai mult decât o bășcălie ieftină cu iz firav de intelectual!

Frate ateu, nu vreau să te conving să crezi în ceea ce eu cred. Nici nu aș putea. Abia reușesc să mă conving pe mine câteva zeci de minute pe zi! Însă îmi doresc din toată inima să nu obosești niciodată în a-ți pune întrebări și a căuta răspunsuri. Îmi doresc să putem lupta împreună pentru o lume mai bună, pentru adevăr, pentru pace. Îmi doresc să creăm împreună mai mult frumos și să purtăm spre inimi răspunsurile rațiunii. Îmi doresc să dialogăm mereu, pro și contra, dar într-un climat de respect reciproc. Eu te consider frate, un om cu care pot dialoga și de la care am lucruri de învățat. Iar când mă gândesc la tine în rugăciunile mele îmi repet ca într-o continuă șoaptă adevărul părintelui Nicolae Steinhardt adresat lui Virgil Ierunca: „Dumnezeu în care spui că nu crezi, crede el în tine și te știe ca pe unul de-ai lui”.

Anunțuri

12 răspunsuri to “În căutarea fratelui ateu (convins)”

  1. angela said

    Foarte adevarat ;Dumnezeu ne stie pe toti si ne calauzeste si pe cei care cred si pe cei care nu cred ,pe calea cea buna ,ne asteapta cu rabdare pe fiecare sa revenim la credinta ,ca iubindu-l pe Dumnezeu esti capabil sa iubesti si pe aproapele tau .
    Fara Dumnezeu cred si sunt convinsa ca nu iubesti decit propia persoana ,asa cred eu ,fiecare cu optiunea lui .
    Multumesc

    Apreciază

    • Alex said

      Uite, eu sunt un ateu agnosti şi spre marea ta mirare îmi iubesc: tatăl, mama, fratele, vecinu’ bătrân şi chiar animalele (care şi ele simt) pe care nu le mănânc.

      Apreciază

    • Gabriel - un ateu in continua formare said

      Credinta , religia sau institutia religioasa decide SINGURA cale (in viziunea expusa ) spre iubirea aproapelui?

      Apreciază

  2. jademan said

    Înjurătură. Groaznică.
    Mă rog – imaginează-ți!
    Ai dreptate în ce zici și alea, da’ n-ai știut unde căuta! 😀
    Nu-ți spun!! 😀

    Apreciază

  3. Andrei said

    Salut.Din punctul meu de vedere sunt atat de multe greseli in ceea ce spui ca nici nu stiu de unde sa incep. Si nici nu o voi face aici. Dar cred ca ar trebui sa te gandesti la un lucru . . . .Daca gresesti ?

    Apreciază

  4. Gabriel - un ateu in continua formare said

    Interesant si inteligent spus. Felicitari. A adauga ca inainte de Sartre un ateu trebuie sa citeasca Biblia.

    Apreciază

  5. Nu înţeleg legătura dintre ateism, care e reprezentată de lipsa credinţei, prin urmare de lipsa efortului, şi documentarea livrească. Efortul e valabil doar în credinţă, fie reprezentat de informarea orală fie scrisă. Ateismul implică fix lipsa oricărui efort şi abordarea unei poziţii neutre referitoare la afirmaţiile religioase. Nu îţi trebuie studii de specialitate pentru a deveni ateu. Ai nevoie doar de bun simţ. Ca să ştii cu cine stai de vorbă, sunt prieten cu Tchangos

    Apreciază

  6. dan said

    Sunt ateu, sunt des aratat cu degetul de asa numitii crestini iubitori de aproape, dar care nu au deschis in viata lor biblia. Si totusi la 30 de ani nu am gasit inca un crestin care sa imi dovedeasca ca el are credinta si ca credinta asta nu e rezultatul indoctrinarii, tot timpul la final sunt intrebat „da pe tine ce te-or invatat parintii cand erai mic?”, deci au fost invatati sa creada, credinta nu vine de undeva din interior asa cum sustin ei. Acesta este si motivul pt care sunt atatea religii pe pamant, daca ar veni din interior ar fi o singura religie pe pamant. Dar totusi, hai sa luam biblia si sa citim evanglelia lui marcu unde la sfarsit, isus, inainte sa se inalte la cer le da oamenilor niste semne ale credintei. Hai sa testam aceasta putere a credintei. Se ofera vre-un credincios?

    Apreciază

    • Robin said

      Corect! Am citi biblia, cele 4 evanghelii propovăduite, precum și cele de la Marea Moartă-(erezii,sâc!)-atât cât au fost dezvăluite.Sunt contradicții uriașe, într-adevăr trebuie să fi spălat pe creier cu peria de sârmă , ca să nu le observi.L-am citit și pe Friedrich Nietzsche, dar mai cu seamă, i-am citit pe următorii :Max Planck, Rutherford, Einstein, Tesla, Hawking, Carl Sagan, bunul Isaac Asimov , A.C.Clarke și mulți alții asemeni lor.Serialul mei preferat este ”Cosmos: Odisee în timp și spațiu”.Cred, mai mult decât în orice, în bunătatea oamenilor (am fost avertizat că e greșit, totuși…) și în faptul că omul este constructorul propriului destin. Nici un viitor nu este scris în stele, doar dacă te numești Mercedesza, Urania sau Netty Sandu .

      Apreciază

  7. Flavius said

    Probabil ca eu nu sunt ateul pe care il cautati, dar imi exprim totusi parerea despre articolul dumneavoastra.
    In primul rand, cred ca aveti o intelegere gresita a ateismului. Nu este o doctrina definita sau o ideologie, ci doar lipsa credintei in zei sau, mai general, in supranatural. Ca sa fac o analogie, eu am fata de religia dumneavoastra cam aceeasi pozitie pe care dumneavoastra o aveti fata de religia egiptenilor antici sau cea a aztecilor. In afara de aceasta lipsa a credintei, doi atei pot sa aiba conceptii complet diferite; am intalnit atei ale caror opinii sunt extrem de apropiate de cele ale crestinilor traditionalisti.
    Mai spuneti ca: „nu vreau să te conving să crezi în ceea ce eu cred. Nici nu aș putea.” Sigur ca ati putea, daca prezentati dovezi convingatoare ca fiintele si fenomenele supranaturale in existenta carora credeti sunt reale.

    Apreciază

  8. Marius said

    Tovarase (nu are legatura cu comunismu’), am primit mesajul tau (indirect) de la cativa amici deja. Nu obisnuiesc sa raspund la nici macar 1% din ceea ce primesc doar ca deja apare ca un fel de necesitate macar sa citesc ce ai scris: si uite ca asa (ma trezesc si eu) sa las un comentariu (comment).

    Doar ca inainte (poate ai rabdare) trebuie sa iti spun si ce fel de om sunt (ca am inteles – fara sa ma uit pe profilu’ tau – ca ai fi preot). Eu sunt un medic (urgente + MF), roacker, dar in special ateu (legat de topicul tau).

    Nu m-am nascut asa, ci ortodox ca aprox 90% din ro, introdus in tagma asta de mama (fara tata), dar in special de bunici. Nu prea am inteles religia de la inceput (si chiar am si refuzat la un momendat sa ma duc la religie prin clasa intai doar ca au fost „ai mei” chemati la scoala si „s-a rezolvat” situatia) pentru ca erau lucruri contradictorii, dar daca asa spun „cei mari”, trebuie sa accepti ca ei stiu mai bine, nu?

    Mai tarziu, in liceu ma duceam (din dragoste de D-zeu la biserica catolica) din doua motive:
    1. Era cea mai aproape de liceul meu si in drum spre biblioteca centrala (unde petreceam ore citind carti si ascultand muzica – singurul gen care nu exista „la biblio” era cel de manele);
    2. Pentru ca era mult mai luminata si poate asta il si facea pe preotul de acolo sa fie mai deschis si mai uman (spre deosebire de automatismul invariabil intalnit al ortodocsilor).

    Dupa care, uitandu-ma la diferentele minore intre religii apropiate cu acelasi D-zeu am vazut ca nu iau foc daca intreb „de ce” si „cum de”, am dat peste o carte (la 16 ani) in care erau prezentate religiile cu toate asemanarile lor prin perspectiva unei civilizatii extraterestre (si acum zic ca e o tampenie), dar care m-a facut sa studiez/sa ma informez mult mai mult despre religie.

    Ca sa scurtez, nu cred nici acum in religie, doar ca o consider o parte naturala in evolutia individului. Nu consider, ca este de blamat mai mult decat a fost frica (prima forma de manipulare in masa, cronologic) sau massmedia (a treia forma de manipulare in masa, tot cronologic) pentru ca are si partile ei bune. Dintre toate trei, eu consider ca religia a avut cel mai pozitiv rol in societate.

    Ca si exemplu elocvent la ceea ce subscriu este replica unui preot crestin din Ierusalim din documentarul „Who wrote the Bible” la intrebarea legata de veridicitatea Bibliei/religiei: Nu conteaza daca aceste persoane au existat sau nu, ci in ce fel ne-au schimbat viata in bine sau rau.

    Sper ca o sa am si eu un rol in intelegerea celor ca mine (atei convinsi) ca religia nu este un lucru rau, ci o necesitate evolutiva in definitia caracterului individual si nu colectiv, cel care urmeaza in masa (ca oile pastorul) ce i se spune, pentru ca altfel nu vom mai evolua.

    Nu uitati: Nobel a fost ostracizat de localitatea sa intr-o zona in care a gasit nisipul necesar crearii dinamitei. Asa ca orice sut in fund e un pas inainte. 😉

    PS: Cititi fiecare jumatate de fraza de doua ori daca temporar nu ati inteles mesajul.

    Apreciază

  9. Bună,

    este interesant să citești un articol despre atei scris de către un preot, fie el catolic sau ortodox. Este și mai interesant când citești un articol scris de cineva pe care îl cunoști și cu care ai petrecut ceva timp într-un seminar de formare a preoților. Mult mai interesant este să citești gândurile unui mentor care formează viitori preoți.

    Și eu am trecut prin aceeași formare teologică și am ajuns „de partea ailaltă”. Cum a fost posibil așa ceva? Ei bine, experiența avută în seminarul de la Bacău (vezi mai multe pe blogul: http://www.jurnalulunuiseminarist.wordpress.com) a contribuit foarte mult pentru a mă ghida pe un drum al „deschiderii ochilor”. Odată eliberat de acest sistem, începi să îți pui întrebări și să cauți răspunsuri cu privire la veridicitatea acestei „chemări” la viața de credință. Abia după ce am început să îmi pun întrebări am ajuns să îmi deschid ochii. Formarea primită în seminar m-a oprit în primul rând să fiu om, să gândesc rațional și să mă dezvolt sănătos. Experiența din mănăstire (o experiență în sine pozitivă) m-a ajutat să descopăr omul din mine și mai ales să descopăr mână omului în procesul de inventare a lui Dumnzeu. Mai adaug aici și puțină istorie a credinței, ceva cunoștințe despre dogmatică, o priză de informații hermeneutice și nu în ultimul rând o mână de cărți critice. Toate acestea m-au condus spre eliberarea totală de sub jugul îndoctrinării religioase. Însă aceasta nu m-a făcut ateu.

    Mi-a luat foarte mult să mă eliberez de această himeră. În ciuda drumului meu din seminarul teologic și mai apoi la facultatea teologică, am fost ferit de „spălarea de creier”. Credința nu este o descoperire sau har. Credința este acel ceva care înlocuiește frica de moarte, ceva care umple teama după ce viața se sfârșește. Acest gol este umplut adesea de credință, credință care se poziționează pe rangul cel mai înalt datorită numărului mare al acelor persoane care o îmbățișează. Credința nu are nevoie de gândire, ei ajungându-i doar pasiunea de moment, pasiune care taie orice putere de gândire rațională, ba chiar favorizează pierderea capacității omului de iubire a aproapelui „străin” de credința ta.

    Nu dialogul cu un creștin sau studiul teologiei m-a eliberat de acest „virus”. Nici măcar două/trei cărți propuse de tine mai sus. Ceea ce mi-a oferit mie liberatea de a trăi fără credință și m-a împăcat cu mine și cu viața pe acest pâmânt a fost Biblia. Da, Biblia! Această carte de căpătâi m-a eliberat de angoasa morții. Această culegere de cărți mi-a arătat clar că ideea de Dumnezeu este o manoperă umană, un construct peren.

    Nu am nevoie de Nietzsche, Sartre, Dawkins, Harris, Hitchens sau alți gânditori seculari. Îmi ajunge textul biblic și analiza lui în lumina hermeneuticii și a contextului în care s-a născut. Așa am ajuns să fiu ateu: datorită și din cauza Bibliei.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: