Să ne amintim că păcatele noastre cele mai multe sunt făcute cu gândul și omisiunea. Uneori de faptele și cuvintele noastre ne rușinăm „pentru că am fost văzuți”, dar prea puțin ne rușinăm de clipele când am omis binele, când am întors capul ca să nu vedem suferințele celui de lângă noi. Ne rușinăm prea puțin pentru indiferența cu care pășim printre săraci și bolnavi. Ne regretăm prea puțin egoismul inimii, uitarea aproapelui!
Gândim „răul” și omitem binele, iată păcatele noastre din acele clipe când ne credem fără păcat.
Să nu uităm că până și „cel drept cade de șapte ori” pe zi (cf. Prov 24,16).
Prea târziu te-am iubit... 
Lasă un comentariu