Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Poarta jubiliară a milostivirii în Dieceza de Iași

Posted by Paxlaur pe 01/12/2015

Scrisoare pastorală

Anul Jubiliar al Milostivirii
8 decembrie 2015 – 20 noiembrie 2016

 Poarta milostivirii deschisa in BanguiHar vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos. (Fil 1,2)

Sfinţiile Voastre, dragi fraţi şi surori în Cristos,

Dând glas invitaţiei Sfântului Părinte papa Francisc de a celebra cu mare însufleţire şi grijă Anul Milostivirii Divine,

ştiind că nimic nu este mai vrednic de admiraţie şi recunoştinţă decât darul iubirii, al vieţii şi al credinţei, pe care le-am primit ca un dar gratuit al milostivirii divine,

după ce ne-am consultat cu toţi ceilalţi confraţi episcopi din cadrul Conferinţei Episcopilor şi cu membrii Consiliului Prezbiteral asupra programului comun de celebrare a Jubileului Milostivirii, dorim să precizăm următoarele cu referinţă la desfăşurarea celebrării anului pastoral 2015-2016:

Anul jubiliar începe la 8 decembrie 2015 când Sfântul Părinte va deschide la Roma poarta sfântă, simbolul începutului celebrării acestui eveniment istoric în toată lumea, după cum notează în bula de inaugurare a anului jubiliar. Reproduc în acest sens textul din Misericordiae vultus: „În sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri voi avea bucuria de a deschide poarta sfântă. Cu această ocazie va fi o poartă a milostivirii, unde, oricine va intra, va putea experimenta iubirea lui Dumnezeu care consolează, care iartă şi dăruieşte speranţă. În duminica următoare, a treia din Advent, se va deschide poarta sfântă în catedrala din Roma, bazilica «Sfântul Ioan din Lateran». După aceea, se va deschide poarta sfântă în celelalte bazilici papale. În aceeaşi duminică stabilesc ca în fiecare Biserică particulară, sau în concatedrală sau într-o biserică de semnificaţie specială, să se deschidă o asemenea poartă în catedrala care este Biserica mamă pentru toţi credincioşii” (nr. 3).

Pentru Dieceza de Iaşi precizăm:

Poarta jubiliară a milostivirii se va deschide în catedrala Sfânta Fecioară Maria, Regină din Iaşi, în a treia duminică a Adventului, la Liturghia de la ora 11.00, cu participarea membrilor Consiliului Prezbiteral, ai Consiliului Pastoral Diecezan şi a celorlalte structuri bisericeşti din Iaşi şi dieceză.

În după-amiaza aceleiaşi zile, ca o ofertă specială pentru celelalte zone pastorale, Bacău şi Bucovina, va avea loc deschiderea altor două porţi jubiliare, una în oraşul Bacău, în bisericaSfinţii Apostoli Petru şi Paul, prezidată de episcopul diecezan, şi alta, în sanctuarul marian din Cacica, prezidată de episcopul auxiliar. Preoţii şi persoanele consacrate din zonele respective sunt invitaţi să participe în număr cât mai mare pentru a trăi în comuniune cu toţi creştinii din apropierea acestor biserici şi a beneficia din plin de acest moment de har şi milostivire.

De asemenea, stabilim şi cerem tuturor preoţilor, persoanelor consacrate şi credincioşilor din dieceza noastră:

– Pe parcursul întregului an al milostivirii, toate parohiile şi structurile bisericeşti din întreaga dieceză să aleagă măcar o zi în care credincioşii să se îndrepte spre una din aceste porţi sfintepentru a beneficia de obţinerea indulgenţei plenare prevăzute pentru acest an al milostivirii. Programarea se va face sub coordonarea părinţilor decani împreună cu parohii, preoţii şi persoanele consacrate interesate.

– În fiecare parohie şi în filialele mari se vor face zile de misiuni populare prezentate de diferiţi părinţi misionari, în aşa fel încât să fie suficienţi preoţi confesori şi să nu coincidă cu alte misiuni populare din apropiere. Programarea se va face de către fiecare părinte decan în acord cu părinţii parohi respectivi.

– Institutele de învăţământ teologic şi Seminarial vor oferi ocazii de studii şi simpozioane, ce vor fi anunţate din timp şi corelate de curia noastră diecezană pentru o mai bună participare.

– Comunităţile care au drept obiectiv cultul Divinei Milostiviri vor avea grijă să fie declarate zile speciale, ca nişte uşi deschise promovării devoţiunilor către Isus milostivul şi divina îndurare, propuse de sfântul Ioan Paul al II-lea, sfânta Faustina Kowalska şi fericita Maica Speranţa a lui Isus.

– Pelerinajele pentru a dobândi indulgenţa plenară trebuie să fie un semn special al acestui an. Îndemnăm, pe cât posibil, să fie astfel de pelerinaje la Roma, în diferite centre de spiritualitate din dieceză, la bisericile din jur, mai ales cu ocazia celebrării hramului.

– Oficiul pentru Cateheză va elabora şi trimite din timp teme şi puncte de reflecţie adecvate timpurilor liturgice: Advent, Postul Mare şi timpul de peste an.

– Cunoscând şi dispoziţia Sfântului Părinte papa Francisc (cf. Scrisoarea despre indulgenţa Anului Sfânt al Milostivirii), prin care toţi preoţii, parohii ori capelanii angajaţi în sectorul pastoral, primesc facultatea specială de a dezlega de cenzurile rezervate speciale, pentru a-i întâmpina cu toată grija pe penitenţii ce vor apela la sacramentul Reconcilierii, cerem să se stabilească în fiecare parohie, în bisericile din filiale şi în capelanii momente speciale cu programul ascultării mărturisirilor sau al spovezilor, aplicând cu înţelepciune şi cu spirit părintesc recomandările unei adevărate şi generoase milostiviri, după cuvântul evanghelistului: „Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv” (Lc 6,36), bine ştiind că motoul Anului Sfânt este „milostivi ca Tatăl”.

– Celebrările legate de vinerea I vor fi pregătite cu grijă, iar vizitarea bolnavilor va fi continuată cu sfânt interes, pentru a se bucura de mângâierile inimii preamilostive a lui Isus.

– Nu trebuie uitată în nici un moment mama milostivirii, preacurata Fecioară Maria, care, mai mult ca orice altă făptură, a cunoscut profunzimea iubirii milostive a lui Dumnezeu, făcut om, pe care l-a însoţit până sub cruce, şi care mamă a Bisericii şi a celor greşitori i-a întărit pe apostoli în misiunea lor de a vesti faptele minunate ale lui Dumnezeu.

– „Rugăciunile noastre să se extindă şi la alţi sfinţi care au făcut din milostivire misiunea lor de viaţă. Îndeosebi, gândul nostru este îndreptat spre marele apostol al milostivirii, sfânta Faustina Kowalska, care a fost aleasă şi chemată să intre în profunzimile milostivirii divine şi care vrea să ne dobândească să trăim şi să mergem mereu în lumina iertării lui Dumnezeu şi a încrederii de neclintit în iubirea sa”, aşa cum ne îndeamnă Sfântul Părinte papa Francisc, care îl urmează cu fidelitate pe sfântul Ioan Paul al II-lea, cel care a deschis drumul larg al milostivirii divine, declarând prima duminică de după Paşti, Duminica Albă – Duminica Milostivirii Divine.

– Iniţiativa celor „24 de ore pentru Domnul”, care se recomandă în zilele de vineri şi sâmbătă înainte de duminica a IV-a din Postul Mare, trebuie să găsească în fiecare dieceză un loc aparte în acest an al milostivirii, în care mulţi credincioşi, mai ales tineri, pot şi trebuie să găsească o fericită ocazie de a se apropia de sacramentul Reconcilierii şi de a pătrunde mai adânc în sensul propriei vieţi, iar confesorii sunt invitaţi să fie un adevărat semn al milostivirii Tatălui.

Sfinţiile Voastre, dragi fraţi şi surori

Conştienţi de faptul că Dumnezeu nu încetează să deschidă larg „poarta inimii sale„, că din inima Treimii, din interiorul cel mai profund al misterului lui Dumnezeu izvorăşte şi curge fără încetare marele fluviu al milostivirii, să alergăm cu toţii la tronul harului şi să trăim cu mare însufleţire şi bucurie acest an sfânt şi acest jubileu al milostivirii, ne îndeamnă, cu multă încredere, autorulScrisorii către Evrei: „Aşadar, să ne apropiem cu toată încrederea de tronul harului ca să primim îndurare şi să găsim ca ajutor harul său la timpul potrivit” (Evr 4,16).

Vom descoperi, în aceste momente fericite ale anului jubiliar, marea şansă şi marea bucurie a milostivirii, dacă nu vom uita cuvintele şi îndemnul marelui convertit şi apostol al neamurilor: „Deoarece noi colaborăm cu el, vă mai îndemnăm să nu primiţi harul lui Dumnezeu în zadar: «La momentul potrivit te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am ajutat: iată, acum este momentul potrivit, iată, acum este ziua mântuirii»” (2Cor 6,1-2).

Mulţumindu-vă pentru o angajare profundă în trăirea Marelui Jubileu al Anului Milostivirii şi pentru mărturisirea de credinţă în milostivirea lui Dumnezeu faţă de noi şi faţă de întregul popor al lui Dumnezeu, vă transmit îmbrăţişarea şi dorinţa mea şi a noastră de binecuvântare în suflet, în familii, în comunităţile parohiale şi în casele călugăreşti, spunându-vă tuturor cu apostolul neamurilor: „Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Cristos, care s-a dat pe sine însuşi pentru păcatele noastre ca să ne scoată din lumea prezentă, după voinţa lui Dumnezeu şi a Tatălui nostru, căruia să-i fie glorie în vecii vecilor! Amin” (Gal 1,3-5).

Iaşi, 1 decembrie 2015

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Anunțuri

Un răspuns to “Poarta jubiliară a milostivirii în Dieceza de Iași”

  1. angela said

    Multumesc .
    Va doresc o saptamina binecuvintata de Dumnezeu .

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: